Garda de Fier

De unde vei porni va fi mister…
Vor spune unii ca’ntr’o noapte’ntunecată
Te-ai coborât, învaluit în alb din cer;
Ca din pământ Te-ai înalțat, vesti-vor alții,
Cu ochii’nspăimântați, străbătători;
Vor crede cei ce nu vor cerceta,
Iar alții vor rămâne’n necrezare
Si nu vor pune crengi de sărbătoare
La poarta sufletului lor, când vor afla.

Tu vei porni întâi de undeva.
Sovăitor ca un străin si umilit,
Cu trupul tot acoperit,
Cu fulgerul din ochi învăluit.
Să nu trezesti mulțimea’n calea Ta;
Ci vei pasi ca un sărman îndurerat,
Prin praful si prin bulgării din drum,
Cu mersul greu al oamenilor de acum.

Te vei uita la holde, ca si ei,
Te vei opri la hanuri ca si ei,
Dar nu vei scoate grai din gura Ta;
Vei sta pe la răspântii cu fântâni,
Si’n taină doar – când nimeni n’o vedea –
Vei mângaia pe crestete copiii
Cu palidele-Ți mâini…

Tu nu vei porunci – Drumeț tăcut –
Dar ora va suna asa adânc,
Că vor porni femeile cu pruncii
Si toți sărmanii, ca un râu, pe urma Ta
Si, când vei fi la poarta de Cetate,
Nebune vijelii de pumni vor bate
Si poarta va cădea…

Si-Ți vor iesi’nainte Cărturarii,
Cu ochii-ascunsi în gânduri dormitând,
Vor întreba de legea Ta au care-i?
Ci Tu vei sta deoparte, surâzând,
Dar va raspunde Ora – adevărat –
Si din pământ si din neant înfricosat.

De-atâta mers Te vei lasa pe-o piatră rece,
Te vei ascunde’n gloata’nversunată,
Dar urletul va despica pământul: Tata!
Si Te va scoate în fruntea lor străfulgerată.

Tu nu vei smulge-o frunză de pe drum,
Dar tot se va re’ntoarce’n colb si’n scrum.
Nu vei sopti un murmur de cuvânt,
Dar Ora va suna’n asezământ,
Cumplit – si din neant si din pământ.
Mihail CELARIANU

♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ◊◊◊ ◊◊◊ ◊◊◊ ◊◊◊ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦