Garda de Fier

Mircea Vulcănescu

Rând pe rând, celulele se deschid si echipele, gata  formate, sunt  îndrumate  spre  locul  de  îmbarcare. Traversând culoarul etajului doi, unde ne aflam, îmi arunc ochii la un detinut sdrențăros, care freca cu terebentinã scândurile. Mi-au atras atentia ochii lui mari, sticlosi si îndrasneala cu care ne privea, stiut fiind cã detinutii politici, atunci cand se intalneau cu un alt detinut, sau grup de detinuti, era obligat sa priveasca in pamant. Am trecut chiar pe langa el. Era Mircea Vulcanescu. Imi sopteste: “mergeti la munca”. In privire i-am surprins un fel  de  bucurie,  îmbinata  cu  amaraciune. Aplecat, îngenunchiat pe dusumea, doar ochii si fruntea, care mi-a parut nimbata, îl mai aminteau pe cel de altadata. Corpolenta lui era redusa la un schelet, imbracat in haine vargate. Coloana vertebrala se observa prin zeghea de puscarias.

Mircea Vulcanescu, una din cele mai stralucite inteligente ale generatiei dintre cele doua razboaie, fost Subsecretar de Stat la Finante, fusese condamnat la 8 ani de munca silnica, pentru “aservirea economica a Romaniei, Reichului nazist”. Am asistat la procesul lui. Bancile apararii, ca si pupitrele magistratilor, erau pline de zeci de dosare prin care Mircea Vulcanescu a dovedit nu numai ca economia Romaniei nu a fost deficitara in raporturile cu Reichul, ci dimpotriva, prospera. Germanii ne plateau granele si alte produse alimentare pe care le cumparau de la noi, in aur.  Mai mult, aveam o cantitate mare de aur – dupa cate-mi amintesc, doua vagoane – pe care  nemtii ni le-au  avansat,  pentru  livrarile ulterioare  de  grane.

Sala in care se judeca procesul lui Mircea Vulcanescu era ticsita de avocati, profesori, economisti, ziaristi, (teroarea inca nu se organizase, era in anul 1946).
Mircea Vulcanescu, prin dosarele de care dispunea, a dovedit cu o evidenta  indiscutabila,  corectitudinea germanilor in raporturile comerciale cu Statul roman si, in consecinta,  priceperea si  grija cu care condusese aceasta economie, Mircea Vulcanescu.
Generalul Stoenescu , militar de cariera, a avut aceasta mare calitate de a se  fi  inconjurat  de colaboratori priceputi si, printre  acestia, cel  mai experimentat si cel mai piceput,  era  Mircea  Vulcanescu.

Cu toata aceasta evidenta, cu toate actele doveditoare pana la cel mai minor contract, Mircea Vulcanescu a fost condamnat la 8 ani munca silnica, ceea ce a echivalat cu o condamnare la moarte, stiut fiind ca Mircea Vulcanescu a murit la Aiud de tuberculoza pulmonara, fara sa aiba nici o ingrijire medicala.

Mai tarziu – imi este greu sa-mi amintesc anul – am stat de vorba cu un fost secretar de la YMCA – filiala Bucuresti – Zahiernic, in bratele caruia a murit Mircea Vulcanescu. Zahiernic mi-a marturisit urmatoarele: Mircea Vulcanescu avea o caverna la plamanul stang.
Mircea Vulcanescu aflase de la alti detinuti ca cei cu caverna la plamanul stang mor in timpul somnului. Voinata de a avea constiinta a tot ce se petrece  cu el era atat de mare, incat facea eforturi supraomenesti sa nu doarma – ceea ce îi slabea mult rezistenta.
Ingrijirea medicala îi era redusa la cateva aspirine pe zi si nici acestea in fiecare zi. Cu toate ca fusese internat in ultima faza a bolii in infirmeria penitenciarului, n’a primit nici o medicatie specifica.
Medicamentele straine, care erau in depozitul infirmeriei, erau folosite numai pentru ingrijirea delatorilor sau a celor de la dreptul comun, adica a criminalior de rand.
-Si-a dat duhul, mi-a marturisit Zahiernic, in bratele mele, cu ultimele cuvinte:  “Spuneti-i Aninii sa ma ierte !” (Este vorba de Anina Radulescu-Pogoneanu, care  a fost prima lui sotie.)

Asasinarea lui Mircea Vulcanescu si a lui George Manu au fost doua dintre cele mai monstruoase asasinate de la Aiud.
Gabriel Bălănescu