Garda de Fier

Seria III, Nr. 1, 1974, Argentina

♦ “PĂMÂNTUL STRĂMOȘESC” (3) (serie nouă). Director: Prof. Dumitru Găzdaru. Anul I, Nr. 1, 20 Mai 1974, Buenos Aires, Argentina. Secretariatul şi Administrația: Nicolae Șeitan și I. V. Petre. În memoria lui Ilie Gârneață. Paginile comemorative sunt iscălite în ordine de: N. Șeitan – “Bădia Ilie Gârneață”; C-tin Papanace – “Ilie Gârneață, Crâmpei de amintiri”; Vasile Iaşinschi – “Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac”; Dorina Gabor – “Prima şi ultima întâlnire cu Ilie Gârneață”, precedate de o “Notă” pe care o semnează Dumitru Găzdaru (D.G.) în care expune, schematic, în patru puncte, ideile generale care stau la baza tipăririi acestei noi serii. Pe scurt, acesta precizează: “1. Nu inițiem o publicație periodică nouă, ci o continuăm pe aceea fundată de Căpitan în 1927…”; “2. Sub conducerea Căpitanului si apoi a lui Ilie Gârneață Pământul Strămoşesc a avut caracter de publicație oficială. Noi astăzi nu putem avea un oficios legionar si cu atât mai puțin o publicație oficială legionară… Voi considera însă Pământul Strămoşesc o publicație legionară…”; “3. Pământul Strămoşesc va fi revistă, nu gazetă…, revistă de studii documentare, de doctrină, de serioasă cultură românească, de luptă națională…”. În ultimul punct împărtăsit de Prof. Dumitru Găzdaru în introducerea sa, între altele, ține să ne asigure că: “Vom ocoli polemica în capitolele constructive ale scrisului nostru, apelând la ea numai în cazuri de extremă necesitate: nicio construcție nu se trasează fără o prealabilă curățenie a terenului…” Cu acestea spuse, după paginile comemorative ale celor amintiți mai sus, încă neliniştit de trecut, D. Găzdaru se năpusteşte (în nu mai puțin de 15 pagini) asupra Comandantului Mişcării Legionare, Horia Sima, pe seama unui articol evocativ al acestuia intitulat “La un an dela moartea lui Ilie Gârneață”, articol publicat în Curierul Informativ al Miscării Legionare dela Madrid “Țara şi Exilul” pe lunile Mai – Iunie 1972. Articolul de intrigă polemică pe care îl semnează D. Găzdaru (dela pg. 29 până la pg. 44), se intitulează “Omagiu profanator” şi este, spre necinstea autorului, un adevărat dezmăț de invective ieftine, de acuzații infamante, gratuite şi de distorsionări abracadabrante, cumul al eşecului capitulard si neputinței ce se înregistra în tabăra minisculei dizidențe legionare, în război permanent cu trecutul şi cu şefia Legiunii, ca Don Quijote. Este doar preludiul unui accelerat sir de atacuri ce se vor continua în viitor, caracterizând “tonul” revistei pe întregul parcurs al acestei noi serii. Notăm, la rubrica literară: “Cântec Martirial” de Ion Țolescu (versuri dedicate lui Corneliu Codreanu, titlul omonim al vol. de mai târziu publicat de poet la Madrid, în 1977).

Cel de-al doilea număr din seria P. S., apărut în anul 1975, cuprinde primele două părți ale importantului studiu semnat de D. Găzdaru intitulat “Limba și Nația” (fiind analizate “elementele care compun Nația: Rasa, Teritoriul, Conștiința, Limba” și “Raporturile dintre limbă și celelalte componente ale Nației”, studiu pe care îl va încheia în numărul următor cu prezentarea ultimelor trei părți), amintirile lui Vasile Iașinschi intitulate “În lagăr la Vaslui după asasinarea Căpitanului”, cele semnate de P. Niculae în care descrie “Ultimele zile din viața Nicoletei”, iar Ion Țolescu continuă la rubrica literară “Cântecul Martirial” (versurile din această ediție fiind dedicate Nicoletei Nicolescu, Bădiței Gh. Istrate și Miti Dumitrescu). Nu lipsesc nici din numărul de față insinuările și atacurile incontrolabile pe care le face D. Găzdaru la rubrica de Note și Comentarii, deznădăjduit tot mai mult, se pare, de impotența taberei dizidente și de ecoul nefavorabil cu care exilul românesc a primit comentariile sale acide si puțin protocolare unui om de știință. Numărul 3 se prezintă și el în nota caracteristică de-acum, a tonului de beligeranță exacerbată, câteva din excepțiile demne de subliniat fiind la rubrica de “Amintiri si Documente Legionare”: Nicolae Seitan – “Tabăra de muncă dela Carmen Sylva” si P. Niculae – “La Siguranță”, urmate la secția literară de ciclul în versuri al poetului Ion Țolescu, “Cântec Martirial”. Numărul 4 (1978) al noii serii (1977-78), Volum jubiliar, Semicentenarul Miscării Legionare, 1927-1977. Iscălesc: Vasile Iasinschi – “Dela Căpitan purcede gândul” (o proiectare a Legiunii Arhanghelul Mihail si caracteristicilor ei fundamentale pe “calea acțiunii pentru mântuirea Neamului Românesc cu fapte frumoase și jertfe grele”); C-tin Papanace – “Evoluția M. L. după arestarea si asasinarea Căpitanului. Cazul Horia Sima” (în care întreține și încearcă să justifice ideia schismei produse în sânul Legiunii); Stelian Stănicel – “Corneliu Zelea Codreanu, portret” (caracterizările autorului asupra personalității Căpitanului, cu adăugarea mai multor mărturii scrise rămase dela Puiu Gârcineanu, Ion Banea, Iordache Nicoară și Gh. Racoveanu); N. Arnăutu – “În preajma Căpitanului”; Petre Vălimăreanu – “Domnul Inginer” (in memoriam, Cdt. Leg. Ing. Gheorghe Clime), “căzut pentru Căpitan și Legiune, în zorii zilei de 22 Septembrie 1939, în curtea închisorii din Râmnicu Sărat”. Sunt continuate și în acest număr atacurile caracteristice la adresa lui Horia Sima și a conducerii Mișcării Legionare pe care le face D. Găzdaru într’o prezentare referitoare la Prof. Traian Brăileanu care, (prin grija autorului nostru), ajunge în postura de… victimă a guvernului legionar din 1940. Ultima editare, vol. 5 din 1979, cuprinde în întregime, postum, memoriile^*) Cdt. Leg. Ing. Virgil Ionescu (1892-1966), încheiate de “Notele marginale” la aceste memorii pe care le face D. Găzdaru, în psihoza caracteristică de patimă si defăimare a lui Horia Sima, subtilizând zvonurile drept adevăruri, cum ar fi ridicola aberație că “s’a ajuns la înscăunarea lui Sima prin intervenția nerușinată și nocivă a lui Carol, a Lupeascăi, Urdăreanu și Moruzov”. Astăzi, arhivele dezgropate după atâția ani, infirmă cu totul acuzațiile care s’au țesut și întreținut în chip imbecil, multe din acestea provenite chiar din surse comuniste asupra cărora D. G. nu păstrează absolut nici o rezervă și le folosește în argumentările sale: Mihai Stoian, “Moartea unui savant: N. Iorga”, ed. 2-a, Buc. 1976, M. Fătu – I. Spălățelu, “Garda de fier, organizație teroristă de tip fascist”, Ed. Politică, Buc. 1971 (pg. 69, vol. 4, ’77-’78) ori pg. 71 în care utilizează o frază de şoc dintr’o filă-jurnal a lui… N.D. Cocea cu data de 29 Mai 1940, sau o aşa zisă “mărturie trimisă la Secretariatul Pământului Strămosesc cu data New York, 20 Aprilie 1978”, rezumându-se să ne informeze că… “încă nu suntem autorizați să publicăm detalii referitoare la proveniența ei” (vol. 5, 1979, pg. 200), desigur, o anonimă dintre cele utilizate de Securitate pentru intoxicarea exilului. Se pare că, mult trâmbițata “ocolire a polemicii” anunțată cu atâta emfază la reapariția noii serii în punctul 4, combinată și proteguită în folosire apoi de “extrema necesitate”, n’a fost decât un pretext ticluit abil de reînnoire a atacurilor pentru “curățenia terenului” și ultimă zvâcnire a taberei dizidente, înainte de compromisul fatal al acceptării actului mârşav dela 23 August prin aderarea la un organism din exil care considera fatidica zi ca un act de… eliberare și o serba ca atare. Adevărata Mişcare Legionară sub conducerea lui Horia Sima, nu a avut nevoie în reprezentare de astfel de resorturi quasi-legitime şi disputabile, organisme politice compromise, forța acesteia fiind, în substanță, forța inegalabilă a întregului şi adevăratului exil românesc anticomunist, recunoscută ca atare şi temută în permanență de regimul comunist samavolnic împotriva căruia a luptat.

Nicolae NIȚĂ

^*)______
– Vezi în acest context si editorialul semnat de Traian Popescu apărut în revista “Carpații” din Madrid (XXIV-XXV, Nr. 17/18, Mai-Iulie 1979) sub titlul “Memoriile Comandantului Legionar Virgil Ionescu”, care pune în discuție posibilele intervenții în text ale Prof. Găzdaru și, implicit, veridicitatea afirmațiilor și integritatea mărturiilor  publicate. Autorul afirmă în presupunerile sale că memoriile  “amplu comentate (N.N. – de D. Găzdaru), retușate probabil și pregătite pentru satisfacerea dorinței comune ponegrirea Comandantului prin toate mijloacele”, au fost publicate “douăzeci și patru de ani mai târziu schimonosind prin interpolările anti-simiste, o lucrare care realmente putea complecta documentarea asupra trecutului Legiunii”.