Garda de Fier

Dacia în timpul lui Decebal

Cred că nu există inimă de Român care să nu fi tresărit şi să nu zvâcnească la vederea coloanei celor două mii de oameni din ziua de 1 Ianuarie desfăşurată pe ambele maluri ale Prutului, unite simbolic cu un imens tricolor şi în strigătele îndurerate ale participanților care au ținut să reamintească un adevăr istoric de necontestat, şi anume că: “România n’a avut / Graniță la Prut!”.

Si chiar dacă unii au privit din confortul fotoliului şi al căldurii imaginile prezentate de posturile televiziunilor din România şi Basarabia, emoția unui astfel de moment istoric nu se poate să nu fi avut răsunet în taina inimii lor de Români, cu gândul la unirea pe care țara întreagă o aşteaptă cu atâta ardoare, pentru dreptatea noastră seculară asupra țarinelor bătătorite veacuri de-a rândul de opinca strămoşilor noştri şi, mai ales, de nedreptatea actuală a fruntariilor ce ne despart ca Români, de Români.

Da!, unirea pământurilor româneşti pentru care atâtea sute de mii de soldați şi-au închinat ultimele frânturi de viață în luptele de dezrobire, iar alte sute de mii de suflete şi ele pierite pentru dreapta lor statornicire de veacuri pe aceste meleaguri, deportați în adâncurile Siberiei care i-a înghițit în pântecele ei, nesățioasă de victime. Căci, drama pământurilor rupte de la sânul Țării s’a scris cu sânge, cu inimi zdrobite de neputință şi în durerea despărțirii fraților de acelaşi Neam, oropsiți şi umiliți sub crude şi nemiloase guvernări asupritoare.

De sus, din Bucovina înstrăinată şi îndoliată, şi până jos, la poalele Cetății Albe apărate de arcaşii lui Stefan cel Mare de năvălirile barbare şi otomane, pe întregul cuprins locuit de Români încă de pe vremea viteazului rege Decebal, aceştia au rămas neîntinați cu sufletul şi în credința naturală că aparțin Țării-Mamă, România. Pentru cel ce va pătrunde în tainele folclorului de pe aceste meleaguri, în doinele şi frumoasele lor balade cântate pe ascuns, va înțelege întru totul această credință nestrămutată purtată în suflet cu atâta mândrie şi recunoştință că sunt parte a aceluiaşi Neam; că, întotdeauna, privirile lor s’au îndreptat la noi, fie de bucurie, fie cu năzuința întipărită în dezrobirea aşteptată de atâta amar de ani. Si că, pentru revenirea la sânul Patriei-Mame, mulți şi-au sacrificat viața, hotărîți până la moarte s’o împlinească! În cânturile lor îl găsim venerat pe voevodul Stefan alături de crăişorul munților, Avram Iancu, îl găsim pe Horia cel sfârtecat pe roată cu atâta cruzime, sau îl descoperim pe Domnul Cuza şi atâția alții din eroii Neamului nostru, iar versurile poetului Eminescu (învățate de fiicele şi feciorii acestor locuri încă din fragedă vârstă), sunt recitate cu mândrie şi însuflețire la toate serbările naționale, ca o evanghelie sfântă a credinței ce-i stăpâneşte de peste ani şi a soartei nemiloase pe care o deplâng, surprinsă atât de duios chiar în distihul din primul vers al nemuritoarei “Doine”:

“De la Nistru pân ‘la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s’a…”

Trista realitate a separării, noi, ca Români, nu o putem privi cu uşurință şi nici cu împăcare! Strigătul disperat de unire al fraților de peste Prut trebuie să găsească ecou în inima tuturor, pregătiți şi nestrămutați în conştiința împlinirii realității istorice ce se cere; iată ce trebuie să ne macine în permanență ființa, pentru ca nedreptatea şi despărțirea fraților să ia sfârşit; iată de ce ne alăturăm zelului tinerilor care, de peste un sfert de veac, în țară, cutează cu atâtea sacrificii să ne reamintească la toate răspântiile ce le cutreierăm prin înscrisul că “Basarabia e România!”, întrezărind cu speranță visul pe care, în nici o circumstanță, nu avem dreptul să-l ignorăm; iată ce ne animă când ne alăturăm tinerilor unionişti din Basarabia şi cererilor de realipire şi, iarăşi, iată de ce suntem alături de minunatul tineret universitar ce se manifestă pe întregul teritoriu al României, exprimându-şi cu tărie dorința de unire cu frații de peste Prut, în virtutea faptului şi dreptului istoric că suntem Români, Români şi iar Români.

Se împlinesc 100 de ani dela Marea Unire din 1918! Oare, nu a venit timpul aşezării noastre drepte pe vatra înaintaşilor, împlinită cu milenii de permanență românească şi jertfe care ne obligă s’o menținem cu orice preț?

Nicolae NIȚĂ 

⇒Video: Câteva aspecte de la Marsul pentru Unire, 1 Ianuarie 2018