Garda de Fier

Colțul “Răzlețelor”

În cadrul Legiunei s‘a pornit pe drumul înfăptuirilor sănătoase, unde munca s‘a încadrat într’o ordine nouă, în aşa fel, încât raportul dintre indivizi de acelaşi sânge, cu aceleaşi năzuințe spre viitorul mai bun, va trebui să se reazeme în primul rând, pe acea dragoste desinteresată, păstrând-o cu pietate pentru toți cei mici şi slabi de către muncitoarele intelectuale. Apoi pe o supunere lipsită ca până acum de ambițiile mărunte, a camaradelor muncitoare.

Munca este socotită ca cel mai binecuvântat rod creat de Dumnezeu. Munca deci în – şi pentru Legiune, este şi va trebui să rămână pentru veşnicie cea mai desăvârşită operă de pace, de înfrățire şi totală înțelegere dintre indivizi. Ştim doară că înfrățirea prin munca comună a fost cea mai sublimă.

În afară de Legiune, Munca va fi ca şi până acum într’un continuu răsboi, isbindu-se mereu de aceleaşi teorii, cari n’au făcut decât să separe sufletul națiunei. Asta pentru că între muncitor şi clasa superioară a făcut serviciul de intermediar tot ce n‘a fost românesc, născându-se cum era şi firesc acea distanță de vederi şi înțelegere imediată; pe când în Legiune intelectualul prin noua lui misiune venind direct în contact cu muncitorul, neînțelegerea dispare, luând viață înfrățirea necesară.

Rolul intelectualului în această nouă viață de muncă va fi covârşitor. Va fi necesar, ca mai întâi noi, Răzlețele, să învățăm cum să ne apropiem de camaradele noastre muncitoare. Ne va fi greu, deoarece foarte puține am putut înțelege şi aprecia aşa cum trebuie, sufletul muncitoarei. Dacă avem pretenția să fim iubite şi respectate de acestea, apoi să nu uităm că vom fi datoare să le arătăm mai întâi noi dragoste şi înțelegere. Să învățăm să ne apropiem de ele – şi asta cât mai curând posibil. Prăpastia care ne-a despărțit atâta vreme va trebui să dispară. În locul femeilor pe care nu le-am privit decât dintr’o înălțime, care de cele mai multe ori n’a fost decât o fantezie bolnavă, va trebui să le vedem aşa cum sunt: nişte tovarăşe cu acelaşi destin, părtaşe credincioase la aceleaşi mari dureri. Cu ajutorul unei foarte mici bunăvoinți, ne vom convinge că, strădania noastră nu ne-a fost muncă zadarnică. Vom descoperi în aceste suflete bune, vom descoperi foarte curând, comori pe care numai ele le-au păstrat, fiindcă numai ele le-au ştiut iubi cu adevărat.

Dar ca să te poți apropia de sfântul Altar, trebue să te desbraci de păcat. Tot aşa va trebui să facem şi pentru apropierea noastră. Să ne desbrăcăm sufletele de anumite maniere şi greşeli, maniere care, de acum înainte, nu-şi vor mai avea în nici un caz rostul. Va fi nevoie ca, cu sfatul şi fapta noastră, să ne afundăm cât mai mult în massa camaradelor muncitoare, fără să lovim în stângăcia lor. Cu ajutorul experienței noastre, câştigată din vieața, cu sprijinul culturei, vom reuşi să ne apropiem în fiecare zi mai mult, ca mâine, ajutate chiar de către ele, să le ridicăm din punct de vedere fizic şi moral — şi chiar material.

Ne stau la îndemână atâtea mijloace prin care le putem ajuta. Să nu mai folosim însă în nici un caz paliativele de altădată, adoptând măsuri filantropice, cari nu duc la nici un rezultat şi care vor trebui înlăturate. Ci să ni le apropiem pătrunzând în viața acestor camarade, ocupându-ne serios de psihologia lor, însănătoşindu-le sufletul remediind toate incovenientele născute dintr‘o educație greşit aplicată, ca nu cumva mai târziu, tot din nepriceperea noastră, să le pierdem din nou.

Viața prin care au trecut muncitoarele, cum şi o parte dintre noi, a fost un drum de totală desorientare.

Prin dragostea pe care vom şti cum şi când să le-o dăruim, prin modestia şi jertfa noastră mereu crescândă, vom face din ele nişte camarade vrednice.

Raportul dintre noi şi camaradele muncitoare va depinde de înțelegerea noastră. Ele au însă datoria să ne urmeze, să ne dea ascultarea şi muncă dezinteresată, fără de care, nu va putea exista biruința. Astfel, înfrățirea prin muncă, opera neperitoare a marelui nostru Căpitan, va fi o realitate veşnică.

ELISABETA HENȚIU

“Gazeta Transilvaniei”, Braşov. Anul 103 (serie nouă), Nr. 101, 4 Decmbrie 1940