Două Cruci… şi a Treia
«Floarea Basarabiei a fost dusă la pierzanie, Basarabia a fost călcată în picioare şi noi trebuie să ne facem datoria de urmaşi, de buni urmaşi, şi să le recuperăm dreptul la nume şi la pomenire, fără a uita ce a fost şi cum a fost»
Toate Trei la un loc, în aceeaşi localitate, la Sărătenii Vechi (Teleneşti), în curtea aceleiaşi biserici cu Hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, una lângă alta, în bună rânduială creştinească, cu 42 de nume sub ele sau în amintirea lor. Două dintre ele, mai vechi, una — nouă de tot, dezvelită în prezenţa noastră, cu participarea satului, oficialilor locali, a preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu şi Primarului general de Chişinău, Dorin Chirtoacă.
De ce Ghimpu şi de ce Chirtoacă? Pentru că manifestarea de la Sărăteni se succede manifestărilor din Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău din 28 iunie, iniţiate de Primarul Chirtoacă.
Luate împreună, însă, acestea se regăsesc în acelaşi Decret Ghimpu, motivat de tragedia şi urmările tragice ale intervenţiei militare sovietice din 28 iunie 1940. Până şi textele de pe Piatra Comemorativă din centrul Chişinăului şi Crucea de la Sărăteni repetă similar ideea Decretului: «…în memoria victimelor ocupaţiei sovietice». Dezvelită, Crucea de la Sărătenii Vechi a scos în faţă, spre amintire şi pomenire, 40 de nume din rândul celor deportaţi sau împuşcaţi de sovietici după ‘40. Trecem cu ochii peste listă… Nazar Zaharia — învăţător, Popovici Sava — primar, Cudriţchi Petru — militar…
«Noi am învăţat în casa lui Nazar Zaharia, care devenise şcoală, era un mare gospodar şi cărturar, iar Cudriţchi a fost un luptător temerar. Într-o noapte a mers şi a dat jos cârpa sovietică de pe clădirea kgb-ului din Orhei şi a ridicat în loc Tricolorul…», recapitula din memorie Boris Vasiliev, animatorul evenimentului, fost pedagog şi unul dintre copiii deportărilor. Sfinţirea Crucii a adunat în curtea bisericii şi mic şi mare, lume trecută prin calvarul deportărilor, războiului, foametei, dar şi copii care auzeau aceste «lecţii de istorie» în premieră. Au vorbit pe rând şi unii şi alţii, cu nume, cu amintiri, prin poezii sau cântece, dar cu apel la demnitate. Preotul satului, părintele Marian, s-a rugat pentru liniştea celor dispăruţi şi izbăvirea de duşmani a celor vii… Lumea a plâns, dar s-a şi bucurat. Pentru mulţi a trebuit să treacă o viaţă, altora nici nu le-a ajuns o viaţă, ca să vadă şi să audă ceea ce vedeau şi auzeau. Este costul crimelor politice. Reputatul sociolog şi analist politic Dan Dungaciu remarca într-un editorial, imediat după apariţia Decretului Ghimpu, că acesta «este doar începutul», că el «obligă la decizii» şi că neapărat «va genera o serie de consecinţe». Or, ceea ce vedeam duminică la Sărătenii Vechi, de altfel ca şi ceea ce se întâmplase cu o săptămână mai înainte la Chişinău, fac parte şi ele din aceeaşi serie de decizii şi consecinţe. Parţiale, din toate câte trebuie să mai urmeze, dar consecinţe. «Când am văzut ce s-a făcut la Chişinău după Decretul preşedintelui Ghimpu, am venit acasă, am discutat cu primarul, cu părintele, cu altă lume din sat şi în câteva zile am găsit şi sponsori, şi materiale, şi loc pentru Cruce…», îşi aminteşte acelaşi Boris Vasiliev. Locul Crucii a fost ales între altele două, mai mici, mai vechi, dar din aceeaşi dramă. Sub crucea din dreapta zace un militar român, «împuşcat de sovietici după ce a fost trădat de un comunist», iar în stânga — un adolescent de 16 ani, «Cojocaru Ionel, împuşcat pentru un strugure de poamă în 1963». Localnicii susţin că tragedia s-a întâmplat pe vremea când secretar de partid în gospodăria locală era seniorul PCRM, Ivan Kalin. «Noi am mai fost ocupaţi şi până la 1812. Dar niciodată atât de crunt ca după 1812 sau după 1940», medita în faţa adunării preşedintele raionului, Boris Burcă. «Floarea Basarabiei a fost dusă la pierzanie, Basarabia a fost călcată în picioare şi noi trebuie să ne facem datoria de urmaşi, de buni urmaşi, şi să le recuperăm dreptul la nume şi la pomenire, fără a uita ce a fost şi cum a fost», continua, în acelaşi spirit, primarul satului, Ion Cernica, copil al deportărilor şi el. Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, proaspăt revenit de la Riga, a trecut subiectul în aria unei experienţe internaţionale. «Se speculează mult în jurul Decretului Ghimpu şi la Chişinău, şi la Moscova. Vin de la Riga. Muzeul ocupaţiei sovietice este în chiar centrul oraşului şi nu a curs sânge. Mai mult, Moscova este înfrăţită cu Riga, Deci, nu e o problemă adevărul, ci teama de adevăr. Letonii spun în voce că muzeul îi ajută să cunoască adevărul despre istoria Letoniei în secolul 20, sub ocupaţia sovietică şi nazistă. De ce ei pot spune, iar noi nu? De ce ei vorbesc liber despre asta, iar noi nici în şoaptă? Ceea ce am făcut la Chişinău şi ceea ce faceţi azi la Sărătenii Vechi este o primă încercare de a ajunge la adevăr şi a spune acestui adevăr pe nume. Nu mai avem dreptul să ne creştem copiii în spiritul minciunii», a încheiat Chirtoacă. Şi mesajul preşedintelui Ghimpu a fost unul cu apel la demnitate. «Nu avem de gând să ne răzbunăm pe nimeni. Dar nici nu putem să mai trecem peste durerea şi tragedia neamului nostru şi să ne facem că nu le vedem. Tăcerea unei crime este crimă şi ea. Iar cei care s-au pierdut, fără nicio vină, sunt buneii, fraţii, surorile şi părinţii noştri. Cine să le poarte grija, dacă nu noi?». Trec din curiozitate în cimitirul satului, aflat în preajmă, şi pe lespedea unui mormând vechi dau cu ochii de un citat biblic: «Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca bine să-ţi fie ţie şi să trăieşti ani mulţi pe pământ». Am tresărit. Era tocmai despre ceea ce se sâvărşise cu câteva minute în urmă în curtea bisericii. Ce frumos şi cu dreptate lucrează Domnul.
După Sărătenii Vechi, preşedintele şi-a făcut drum spre Cobâlea, Şoldăneşti, fiind invitatul tradiţionalului festival folcloric «La umbra Stejarului». A savurat din tradiţiile şi obiceiurule zonei, a stat de vorbă cu lumea, a făcut glume şi a dat flori copiilor, a vizitat biserica veche, a aprins lumânări, s-a închinat la icoane şi la bustul lui Ştefan-Vodă, a stat la umbra Stejarului şi s-a recules înconjurat de copii, a făcut câteva poze cu lumea şi a plecat să vadă şi Rezina. Reveneam la Chişinău. Impresionaţi de splendoarea şi farmecul Cucernicului, prea cicatrizatului de «răni», dar neplecatului sub vremi Stejar şi răvăşiţi de istoria celor Două cruci… şi încă Una, din curtea bisericii Sf. Voievozi Mihail şi Gavriil, de la Sărătenii Vechi. Trece timpul. Se schimbă lumea.
Petru Grozavu, Ziarul de Gardă
