Garda de Fier

Ieri (21 Dec. 2021), am fost din nou blocat! Câte-au fost, Doamne? Nu le mai amintesc! Nu-i cazul! Protestul și lista semnatarilor am transmis-o factorilor decizionali de la platforma Facebook, căci despre aceasta e vorba. Nu sunt la prima interdicție (ei îi spun mai plastic “abatere”), numeroase postări fiind astfel șterse în mod abuziv și la bunul plac – chipurile ca rezultat al încălcării “standardului comunității”…

“Cenzura care dictează libera exprimare…”

Trăim într’o așa zisă “eră a corectitudinii”! Nu putem găsi un corespondent moral onorabil “erei” nou instituite care neglijează orice drept al opiniei sau al spiritului critic, și a nu aminti enorma și catastrofala greșeală a tech-institutorilor atotputernici care operează ca’n Codrul Vlăsiei, la adăpostul unor legi care le dă puterea să decidă în mod discreționar între bine și rău, între Adevărul realității istorice și Falsul care îngroapă în hău Istoria. Este cenzura care ne dictează libera exprimare, impune tuturor doar felul ei de a gândi și se ghidează după norme arbitrare care scot în relief un totalitarism desemnat îngrădirii oricărei cercetări și libertăți.
Cei care cred că astfel de practici estompează dreptul sacru al celor mulți, se înșeală! Un drept universal ajuns la îngrădire și abrogat de șabloane comuniste pretins “democratice”, repugnă oricărui liber cugetător.

* * *

Azi noapte am avut și un vis. Un vis “adevărat”! Nu-i spun coșmar…

Am simțit deodată că sunt sugrumat! Mâini puternice mi-au cuprins gâtul, strângându-l ca un adevărat clește. Am încercat să strig, dar glasul mi-a dispărut; m’am forțat să scap din strânsoare, dar mâinile vânjoase m’au apăsat și mai violent. M’am zbătut un timp neputincios, în spasme, și deodată mi-am simțit trupul plutind – ca într’un abis – cu oameni în jurul meu care îmi întindeau mâinile în ajutor. Mâini pe care nu le puteam atinge, scufundându-mă înfiorător de repede în neant, parcă prea scurte să-mi dea ajutor! Parcă vedeam și fețele lor, unele care se ascundeau, altele ce-mi păreau cunoscute și dispăreau. Ca un vis rău în care mă adânceam, cu toată rezistența ce-o încercam, sleit de toate puterile! Se auzeau voci, tot mai slabe, altele se pierdeau și cădeau în surdină, până când s’a făcut liniște în jur și m’a cuprins cu totul întunericul.

Atunci, m’am prăbușit…

N’am mai simțit nimic!…

* * *

Când mi-am revenit, în jur era întuneric… De teamă, am vrut să strig! Nu mai aveam forța să lupt și – buimac – am încercat să mă ridic din așternut. Am tresărit; alături, o voce mă ruga șoptit:

– Culcă-te, ce ai?

Și m’am culcat la loc, cutremurat de frica altui vis urît, cu frica sugrumării…

Răvășit de gânduri, am rămas treaz și m’am zvârcolit neputincios, așteptând zorii dimineții!

Abia a doua zi mi-am dat seama că visul a fost real, când m’am trezit din nou în întuneric…

——

P.S. – Între timp, fără alte menajamente și explicații, s’a decis să fiu eliminat. Trebuie apărat… “standardul comunității”! Clica are nevoie de liniște! Și cloaca…