Garda de Fier

(fragment din lucrarea “Martirii ne veghează din ceruri”
vol I, de Nicolae Niță. Ed. Libertatea, Jax., 1997)

   …Câteva luni mai apoi, aflase de sfârșitul tragic al Nicoletei Nicolescu, Comandantă Legionară, Șefa Cetățuilor de Fete pe țară.

Nicoleta Nicolescu

Arestată împreună cu multe alte camarade din Cetățui în 1938, fusese schingiuită în beciurile Prefecturii Poliției Capitalei luni de-a rândul, în chipul cel mai crud.

Roata morții se învârtea sârguincios; vești tragice soseau din țara întreagă despre cei cuminecați în credința lor pe drumul cu Arhangheli.

Și, într’una din zilele lunii Iulie, vestea uciderii Nicoletei și cruzimile la care a fost supusă în ultimele clipe de viață ale ei, străbătu ca fulgerul toată suflarea românească. Secretul acestei tragedii, n’a putut fi păstrat. Până și brutele asasine s’au cutremurat de zelul de neînvins al credinței Nicoletei.

Într’o celulă dela subsolul Prefecturii, cu oasele zdrelite, cu pieptul tăiat măcelărește ca să i se ia viața grabnic, eroina îi înfruntase aprig pe temnicerii și schingiuitorii ei, refuzând să moară repede, așa cum sperau ei. Încă mai respira și cuțitele negre banditești, cu lame groase, îi sfârtecau trupul încăpățânat să rămână pe viața asta, încăpățânat să mai respire încă, până la ultimul strop de viață. Imagine dantescă de care gâzii cei fioroși s’au îngrozit… Aruncată apoi pe podeaua unei camionete-dube, între lopeți și târnacoape îngropătoare de alte vieți tinere în pădurea Pantelimon, torționarii s’au îndreptat la celălalt capăt al orașului, pe șoseaua ce duce spre Giurgiu. La ieșire, trec mai multe răspântii și ajung după câțiva kilometri lângă pădurea Mierlari. În dreapta, pe un mic drumeag ce duce spre câmp, cu luminile stinse, duba este ascunsă în spatele unei liziere. Se făcuse întuneric de-acum. Este aruncată la pământ și sunt trase două cazmale. Cei doi agenți încep la repezeală să-i sape groapa în întuneric. Zece minute și, obosiți, se opresc să-și tragă suflarea. Sunt aproape gata! În tăcere, rezemați pe cozile cazmalelor, își aprind țigările, apoi se pun jos pe marginea gropii. Tainic și necreștin, actul în sine era macabru!… La câțiva metri, stins, se aude un scâncet de viață! Tresar amândoi în necrezare! Se ridică, cercetează trupul și se conving că “moarta” este încă în viață! Sinistrul tablou al sfârșitului – odată și pentru totdeauna – e luat tacit de canalii! Un minut poate, și un foc de pistol spinteca văzduhul în liniștea nopții:

– Nu moare mă! Nu moare!… Nu vrea să moară!…

În grabă, ucigașii se hotărăsc să ascundă corpul într’un sac și, așa, să fie transportată la Crematoriu, ca să se piardă orice urmă.

Iată-i trecând podul peste Sabar, pe drumul de întoarcere. La orizont, se deslușesc deja luminile oarbe dela marginea Bucureștiului. Ajunși în spatele Crematoriului, mașina se opri. Undeva mai pe dreapta, o ușă dosnică ce duce în incintă. Mecanicul de serviciu Ion Cerchez o deschise:

– Actele de…

– Care acte? – îi tăie repezit întrebarea unul din agenți. N’are nevoie dă ele un’ să duce… Cară-te…

– Da, dar știți, corpul trebuie înregistrat…

– S’a făcut de delegații Prefecturii: Siguranța Statului. Știm noi ce trebuie… Cară-te de-aici…

Pus în fața autorităților “statului”, mecanicul deschise larg ușa și se dă într’o parte, lăsându-i să intre – vrând-nevrând – pe cei doi asasini: Pavel Patriciu, Comisarul Prefecturii de Poliție din București și agentul Iuliu Horvath.

Sacul atârna greu… Roșit de sângele pierdut al victimei, l-au apucat cu grije de colțuri, să nu se murdărească, și au intrat în Crematoriu, cotind la stânga, pe culoarul palid luminat.

– Stai așa!… Las-o jos că m’am pătat. Să schimb mâna…

Sacul fu trântit pe podeaua de beton, ca o povară apăsătoare și, în cădere, gura legată i se deschise. Capul Nicoletei se revărsă înafară, la viață parcă. Horcăia în sânge încercând să respire și ochii priveau straniu la cele trei personagii, înmărmurite la vederea ei încă în viață… Era aproape de ora 23…

Puțin mai apoi, în cuptorul cu nr. 1, rezervat permanent victimelor legionare, focul o cuprinse, în gemete apocaliptice de durere. Refuza, refuza să moară, parcă în ciuda călăilor…

Dintr’odată, nu se mai auzi nimic. Se făcu liniște, o liniște mormântală și apăsătoare… Pe obrazul mecanicului de la Crematoriu, Ion Cerchez, se prelinse pe nesimțite o lacrimă și încercă iute să și-o ascundă cu mâna.

– A murit!… Ai văzut?!… Ți-am spus eu…

Din coșul cuptorului cu nr. 1, fumul albăstrui se răspândește ca o perdea subțire deasupra orașului cufundat în noapte, vestind mișelia cea mare… O viață de cruciată se stinsese în flăcări, pe rug… Din cer, stropi de ploaie încep să se reverse deasupra pământului ca la o comandă și trăznetele lui Dumnezeu încep să biciuie văzduhul cu fulgerări mânioase; dar focul iudelor, ascuns, pâlpâie neatins corpul martirei…
Sfatul mișelnic, uneltit și hotărît de putere împotriva tineretului creștin legionar, osândea hoțește la moarte. Rodul de aur al Țării, pășea pe drumul spinos al calvarului și mântuirii Neamului…