Garda de Fier

(fragment din lucrarea “Martirii ne veghează din ceruri”
vol I, de Nicolae Niță. Ed. Libertatea, Jax., 1997)

LUCIA GRECU

…O tragedie care îl zguduia și acum pe Radu, rămânându-i de-a lungul anilor întipărită în memorie, ca o imagine vie, se întâmplase la începutul anului 1939, în plină prigoană carlistă, pe vremea când întâlnirile cu frații lui de cruce aveau loc în mare secret în pădurea Băneasa de lângă București.

   Își amintea bine data: era aproape de patru și jumătate, în după amiaza zilei de Duminică, 5 Februarie. Tocmai restabilise legătura cu Comandamentul Legionar din prigoană și aflase că Lucia Grecu^*) din “Cetățuile de Fete” fusese arestată de Siguranță. Era nedumerit pentru că doar cu o săptămână înainte, o întâlnise și-i predase informațiile pe care le avea privind reorganizarea subterană, în clandestinitate, a cuiburilor și frățiilor de cruce. A fost o întâlnire scurtă, numai 5 minute, în tramvaiul 7. Trei stații, apoi ea a coborît la Mântuleasa, făcându-se nevăzută pe strada cu același nume. Măsurile de precauție erau extreme. Nu observase nimic suspect. Lucia cunoștea bine orașul și știa să se debaraseze de eventualii urmăritori, agenți ai Siguranței. Era o fire precaută și sursa cea mai importantă de informații a Comandamentului din prigoană în legăturile cu lumea legionară rămasă prin minune încă liberă. Centrul legionar București trebuia reactivat în taină și numai aceste legături secrete depindeau de reușită, în mijlocul miilor de agenți porniți la vânătoare de legionari sau, numai de suspecți  legionari!

   Începuse să se însereze și fulgii mari de zăpadă se așterneau cu repeziciune pe caldarâm. Tocmai trecuse de imensa clădire a Poștei capitalei din Calea Victoriei, și se oprise la colț, la chioșcul de reviste și ziare să cumpere “Gândirea”. Nu era întuneric încă, dar luminile orașului fuseseră aprinse de-acum și totul în jur părea cuprins de-o feerie aparte, spectaculară. Platise 20 de lei pe revistă, îndreptându-se apoi în sus, către marele magazin “Laffayette”, aflat la intersecția cu mereu aglomerata stradă Lipscani. Zăbovise câteva clipe cu privirea în vitrinele frumos aranjate ale imensului magazin,  hotărîndu-se să-și continuie calea spre clădirea Cercului Militar unde era așteptat. Chiar în fața Prefecturii Poliției Capitalei, clădire lipită de marele magazin de care abia trecuse, auzi dintr’o dată larmă și țipete. Undeva, la etajul patru al clădirii cenușii, zgomote de geam spart, zbierete tot mai puternice și deodată, înainte de a-și da seama de ceea ce se petrece, un corp se prăbuși  cu viteză pe una din ferestre. Câțiva alergară în fugă spre locul unde se prăbușise nenorocita victimă, iar mulțimea de pe trotuarele Căii Victoriei începu să se adune și ea în grabă către același loc. Câteva femei scot țipete de groază la vederea cadavrului. Impactul fusese fatal. Corpul căzut, acum inert, răspândise în jur, pe albul imaculat al zăpezii stropi de sânge și lumea de față, ca un semnal mistic, își făcu deodată cruce. Spiritele încep să se agite cu repeziciune și mulțimea adunată începe să urle ca turbată spre clădirea de unde chipuri în uniformă privesc ostentativ la gloata adunată, neînțelegând nici ele ceea ce se petrece:

   -Asasinilor!… Criminalilor!…

   Un spectacol oribil la care ea, mulțimea, asistase involuntar și care o revoltase peste măsură. N’a știut și nici simțit când deodată, pe sus parcă, se trezise în fața corpului plin de sânge. Se trase un pas înapoi, tresărind la vederea cadavrului… Credea că visează, că totul nu este decât un vis urît, nicidecum ceea ce avea acum în fața privirilor. O recunoscuse imediat: era ea, Lucia Grecu, cu ochii imobili, larg deschiși și senini, pironiți spre înaltul cerului, în imensitatea astrală, spre locul de popas etern pe tărâmul christic unde plecase și Căpitanul cu ceilalți și unde avea să-i întâlnească… Câteva șuvițe de păr îi brăzdau fața angelică, iar din colțul gurii, stropi de sânge se prăvăleau încă pe piept cu repeziciune…

   Suferise un șoc: parcă nu mai vedea și nu mai auzea nimic acum, îngenunchiat în fața chipului de fecioară. Doar el și ea… Se făcuse pustiu în jur și privirile-i încețoșate refuzau să accepte… Mintea refuza să primească faptul întâmplat…
Nu-și mai aducea aminte cât timp stătuse acolo, ținând în palme figura ei luminoasă. Într’un răstimp, fluiere de signal și comenzi scurte se auziră din toate părțile. Se ridicase în genunchi privind-o pentru ultima oară, ca un adio trist… Ochii ei, nu știa de ce, parcă îl implorau să nu plece… O lacrimă i se rostogolise pe obraz, ultimul ei act de viață pe lumea aceasta…

   Lacrima aceasta îl urmărise pretutindeni. Într’un târziu, albit de nea, undeva în noapte, pe strada Mântuleasa, se trezi. Rătăcise pe străzi fără să știe și pașii l-au dus pe nesimțite acolo unde o văzuse pe Lucia, la ultima lor întâlnire…

“Ca o lacrimă de sânge a căzut o stea,
Drum de foc și biruință, pentru Garda ta…”

^*)_____________
LUCIA GRECU. Născută la 3 Februarie 1912 în București. Licențiată în fizico-chimice, intrase în Mișcare de timpuriu. Împreună cu Nicoleta Nicolescu și Olimpia Zeană, comandantele Cetățuilor de Fete legionare, dela începutul prigoanei și până în ziua arestării 29 Ianuarie 1939, muncise intens și neobosit pentru Legiune, ținând comunicația cu cei ascunși. Crezându-se că este în legătură cu Horia Sima și Victor Dragomirescu, sunt puși pe urmele ei peste două sute de agenți ai Siguranței carliste. Prinsă în cele din urmă și predată Prefecturii Poliției Capitalei, este supusă celor mai neînchipuite și chinuitoare torturi ca să mărturisească. A murit eroic, fără a scoate un cuvânt, la numai două zile după ce împlinise 27 de ani în lanțurile din beciurile și birourile de anchetă ale Prefecturii București, o aniversare în chinuri, între viață și moarte, și, în stare muribundă de pe urma torturilor, fusese prăvălită pe fereastră, simulându-i-se  sinuciderea…