Garda de Fier

El este judecător cu un salariu net de 5799 de lei pe lună. Ea este întreţinătoarea unui copil minor cu venituri foarte modeste. Niciunul dintre ei nu bănuia de existenţa celuilalt. Întâlnirea lor a durat doar 3 minute, în cadrul unui proces judiciar organizat la Comisariatul de poliţie. 

Oxana Radu

După aceea, viaţa lor s-a schimbat brusc. El este acum cineva care a condamnat o persoană în afara instanţei, fără avocat, şi continuă să primească salariul de 5799 de lei. Ea – condamnată într-un proces în care a reuşit să îşi rostească doar numele.
Atunci când Oxana Radu s-a întâlnit pentru prima şi singura dată în viaţă cu judecătorul Dorin Popovici, avea foarte multe de spus. După 40 de ore de detenţie arbitrară, după un arest în fapt de noapte, după ce a fost dezbrăcată până la piele, într-un spaţiu public plin de poliţişti, după ce rugăminţile ei de a-şi suna copilul s-au lovit de zeci de ori de pereţii celulei fără vreun ecou, după ce a îndurat sete, foame, disperare, după ce a aşteptat un avocat fără să îl fi văzut în ochi, după ce nu a avut acces cel puţin la un telefon, după 2 zile de izolare într-un iad de neimaginat, Oxana a ajuns în biroul poliţienesc în care o aştepta un bărbat în mantie judecătorească.
La 9 aprilie, pe la amiază, fetele ţinute în subsolul Comisariatului General de Poliţie (CGP) au fost ridicate la etaj, aranjate cu faţa la perete şi cu mâinile la spate, lângă uşa unui birou. Din 3 în 3 minute, uşa biroului se deschidea şi de acolo se auzea: “Următorul!”.
După 2 nopţi nedormite, fără hrană şi apă, Oxana privea pierdută peretele poliţiei şi încerca să îşi adune gândurile. Nu ştia exact că va da ochii cu un judecător, dar spera foate mult că va întâlni un om căruia urma să îi povestească cinstit şi sincer tot ce i s-a întâmplat. 

Judecătorul nu a auzit asta 

 “Era 7 aprilie seara. Eram într-un microbuz Chişinău-Cahul. Prin preajma cinematografului Gaudeamus, un inspector a oprit maşina. Ne-am trezit înconjuraţi de bărbaţi mascaţi, care ne-au ordonat să închidem telefoanele şi gura şi să îi însoţim fără panică”, povesteşte Oxana. Printre cei 8 reţinuţi erau trei fete: Oxana, sora ei, Ludmila, şi încă o tânără din Cahul.
Atunci, noaptea, cei 8 au completat mulţimea adunată la CGP. “Curtea era plină cu băieţi, pe jos, pe lângă pereţi, nu aveai pe unde păşi. Acolo, în ogradă, fetele au fost adunate într-o parte, la o masă. Fără nicio explicaţie, ni se luau amprentele. Eram privaţi de toate lucrurile personale. Erau multe fete. Am fost duse într-o cameră unde mai erau vreo 7 tinere. Nu am văzut alte camere – când intrai acolo, ţi se spunea să priveşti în jos, să stai cu faţa la perete. O fată a privit într-o parte şi a fost trăsnită cu capul de perete. De frică, nu vroiam să mai privim nicăieri”, spune Oxana.
Între timp, avu loc întocmirea proceselor-verbale şi percheziţia corporală. Percheziţia fetelor a fost efectuată, da, e adevărat, de bărbaţi-poliţişti, şi a durat ore în şir. “Cel mai dureros a fost să fim dezbrăcate şi ţinute aşa, goale, ni se spunea cu râsete că dacă am îngheţat – să facem aşezări. În preajma anchetatorului era o doamnă care râdea. Uşa era deschisă şi din coridor ne privea şi ne comenta oricine. Nu pot spune cât a durat, de frică, de şoc, nu ţin minte orele. A durat atâta cât s-a completat procesul-verbal.” 

“Numele. 5 zile de arest. Următorul!” 

 A doua zi, pe la ora 9, a venit un procuror. Nu s-a prezentat, nu şi-a spus numele, dar le-a întrebat dacă poliţiştii s-au purtat frumos. Oxana a răbufnit, dar nu să se plângă pe poliţişti, se temea că procurorul nu o va înţelege, ea a răbufnit în rugăminţi – să îi permită un apel telefonic scurt, cel mai scurt posibil – doar ca să audă vocea copilului ei mic rămas singur acasă, care o aştepta şi care nu mai ştia nimic de mama sa. Nici Oxana nu ştia nimic de copil, căci îl lăsase în grija unei vecine pentru o zi, pentru 7 aprilie doar. Procurorul, însă, a fost foarte explicit şi i-a propus o negociere. “A spus că nu poate să mă ajute cu telefonul, pentru că trebuie să negociez cu şeful izolatorului.”
“Următorul!” s-a auzit în coridorul CGP şi Oxana a fost smulsă de la perete şi împinsă în birou. La masă era un bărbat bine, îmbrăcat în mantie. Părea sătul, împlinit, se vedea pe chipul lui că are familie, probabil, copii. Oxana se gândea că un asemenea om o va înţelege, o va elibera şi poate îi va da voie imediat să îşi sune copilul. Dar toate gândurile Oxanei nu au ajuns niciodată la urechile judecătorului Dorin Popovici. “Numele!” – a fost prima propoziţie-cuvânt rostită de judecător. “Oxana Radu”, a fost singura propoziţie rostită de ea. “Cinci zile îţi ajunge? Eşti liberă. Următorul!” – a fost a doua şi ultima frază rostită de judecătorul Popovici în faţa condamnatei Oxana Radu.
“M-au dus înapoi la subsol. Abia la uşa celulei mi-am dat seama că a fost un proces. Mi-am zis atunci: “Degeaba mi-am pregătit atâtea dovezi şi argumente. Nu m-a întrebat nimeni. Gata, sunt condamnată”.
Condamnarea a însemnat foarte mult pentru Oxana. A însemnat că toate fărădelegile care i s-au întâmplat au fost confirmate ca legalităţi din partea judecătorului care a lucrat la 9 aprilie la Poliţie, la fel şi fărădelegile care au urmat au fost legiferate de el. 

18 ani în celulă 

 După condamnare a urmat prima masă în ultimele 2 zile. Pâine şi apă. Apoi, a doua zi, dimineaţa, un drum lung în neştire. “Pe la 5 dimineaţa, ne-au încărcat într-o maşină. Nu ne-au spus unde ne duc, deşi am întrebat tot drumul. Sora mea se simţea foarte rău, a vomitat, de stres şi de foame, dar nimeni nu s-a interesat de noi, nu ne-a lămurit nimic”. După vreo 4-5 ore de drum, au înţeles că au ajuns la Drochia. Acolo şi-au ispăşit pedeapsa decisă de judecătorul Popovici. Erau multe fete acolo. O tânără de la Orhei împlinise 18 ani în celulă.
“Sunt profund dezamăgită de rezultatul controlului efectuat de Consiliul Superior al Magisraturii (CSM) în urma plângerii clientei mele referitoare la comportamentul abuziv al judecătorului Dorin Popovici, care a examinat cauza administrativă împotriva Oxanei şi Ludmilei Radu (posibil şi altele) în incinta CGP Chişinău, fără a oferi persoanelor deţinute posibilitatea de a explica starea fizică şi psihică, reieşind din circumstanţele suferite anterior; fără examinarea altor probe decât raportul întocmit de colaboratorii de poliţie cu aplicarea torturii şi altor tratamente inumane şi degradante, fără a oferi dreptul persoanelor învinuite de a-şi expune poziţia. CSM nu a găsit niciun temei pentru intentarea procedurii disciplinare” acesta este răspunsul primit la 14.01.2010″, a menţionat Natalia Moloşag, avocata surorilor Radu, într-un comunicat de presă lansat de Institutul pentru Drepturile Omului (IDOM) la 15 ianuarie. 

Judecătorul lucrează judecător 

 IDOM şi-a exprimat public îngrijorarea faţă de procesul de examinare a plângerilor de către CSM în legătură cu comportamentul unor judecători care au examinat cauzele participanţilor la evenimentele din aprilie 2009. Avocatul Victor Panţâru a făcut referinţă la Hotărârea CSM din 12 ianuarie 2010 cu privire la neprelungirea mandatului unor judecători de instrucţie, care au comis încălcări grave ale legislaţiei. Numele lui Dorin Popovici lipseşte din acea listă.
“Legislaţia trebuie aplicată uniform, fără standarde duble. Din aceste considerente, chem CSM să-şi revizuiască hotărârea referitoare la judecătorul Popovici. La fel, fac un apel către toţi membrii CSM să nu se limiteze doar la plângerile depuse de cetăţeni sau avocaţi, dar să facă uz de dreptul de autosesizare”, a declarat avocatul Victor Panţîru.
Judecătorul Dorin Popovici ne-a răspuns marţi la telefonul din biroul său de judecător. A spus cu fermitate că nu a auzit de plângerea Oxanei Radu şi că nu va răspunde la nicio întrebare a ZdG. “Toate întrebările la persoana responsabilă de relaţii cu presa sau la CSM”. Oleg Sternioală, preşedintele Judecătoriei Buiucani, unde activează Dorin Popovici, ne-a spus că nu a auzit de protestul IDOM şi că doar CSM poate reacţiona în acest sens.
La CSM am fost informaţi că despre plângerea Oxanei Radu nu se cunoaşte nimic. Vom reveni. 

* 

 În cele 250 de zile de la întâlnirea sa de 5 minute cu judecătorul Dorin Popovici, Oxana Radu a scris zeci de scrisori, a făcut sute de apeluri, a bătut drumuri nenumărate. A cerut continuu revederea acelui proces. La doar câteva zile după publicarea articolului “Judecătorul din iad”, Oxana Radu a fost invitată în biroul ministrului Alexandu Tănase împreună cu avocata Natalia Moloşag.
Oxana a început lupta cu erorile instanţelor de drept încă în aprilie, a doua zi după ce a fost eliberată din detenţie, scriind numeroase plângeri asupra poliţiştilor, procurorilor şi judecătorului Popovici. Toate eforturile sale, însă, au fost răsplătite cu un teanc de refuzuri oficiale scrise pe hârtie. Astăzi ne vom referi doar la modul în care judecătorul Dorin Popovici a tratat acest caz şi la reacţia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). 

Popovici a intersectat două străzi paralele 

 Amintim că, în seara zilei de 7 aprilie, Oxana Radu şi sora ei plecau de la Chişinău spre Cahul. După ce microbuzul a fost oprit de oameni mascaţi, la Telecentru, toţi pasagerii au fost duşi la CGP. După două zile de arest, au fost vizitate de judecătorul Dorin Popovici. 

Examinând deciziile de aplicare a arestului, emise de judecătorul Popovici celor două surori, constatăm mai multe erori. Prima propoziţie din decizia lui Dorin Popovici pe cazul Oxanei e următoarea: “La 08.04.2009, ora 01.30, Radu Oxana, fiind pe bd. Ştefan cel Mare colţ cu Bucureşti, participând la acţiunile de protest petrecute pe bd. Ştefan cel Mare, făcea dezordine, iar la observaţiile făcute ei de a înceta dezordinea nu reacţiona prin ce a tulburat liniştea publicăť. Experţi în topografia oraşului Chişinău susţin că până azi cele două străzi nu s-au intersectat vreodată. Alte acte arată că, la acea oră, Oxana şi sora sa Ludmila erau percheziţionate în incinta CGP. În acelaşi document al judecătorului Popovici se arată că “momentul reţinerii e la 08.04.09 ora 14.20”, ceea ce înseamnă că poliţiştii, timp de 13 ore, de la 01.30 noaptea, ar fi urmărit cum Oxana făcea dezordini la intersecţia str. Bucureşti cu Ştefan cel Mare şi abia după amiază, la 14.20, ar fi reţinut-o. 

Există şi alte contradicţii în deciziile judecătorului. Oxana este prezentată iniţial că “lucrează la ONG AZ”, iar peste 4 rânduri scrie că ea “lucrează la firma “Wine International Project” SRL. Se pare că aceste documente au fost trase la xerox pentru sutele de persoane arestate atunci. În aceeaşi zi, au fost arestaţi trei colaboratori ai firmei “Wine International Project”, toţi băieţi, din Chişinău, fiind condamnaţi la câte 10 zile de arest, şi cărora le-au fost întocmite dosare similare, dar care nu au nicio tangenţă cu Oxana de la Cahul. 

Judecătorul, xerox de decizii 

 Şi decizia judecătorească în privinţa Ludmilei Radu pare să fie pronunţată de judecătorul Popovici prin metoda copy-paste. Deşi în preambulul deciziei e scris că e vorba de contravenienta Ludmila Radu, în continuare decizia abundă de expresii de genul “contravenientul”, “vina lui”, şi tot acolo “recunoscută vinovată”. Este clar că deciziile au fost foarte multe şi în unele s-a reuşit schimbarea numelui persoanei judecate, dar nu şi a locului de muncă sau a sexului. 

Iată două alineate care nu au nicio literă schimbată în deciziile judecătorului Popovici pentru ambele surori, adoptate, potrivit însemnelor oficiale, la distanţa de 5 minute. “Reieşind din comportamentul contravenienTULUI, în urma acţiunilor violente în public s-au stabilit a fi obraznice, faptul că nu se căieşte de cele comise, reieşind din consecinţele survenite în urma acţiunilor contravenientULUI, instanţa consideră necesar de a aplica pedeapsa în formă de arest administrativ”. 

Pe lângă faptul că acest alineat, care figurează neschimbat în mai multe dosare, conţine greşeli de gramatică, de topică, de ortografie şi de logică, cea mai mare eroare comisă aici pare a fi cea de etică judiciară. Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, a declarat în acest context că “a fost un sistem de a mima existenţa unor procese în locuri diferite cu abordări diferite. În realitate totul a fost o mare cacealma şi alte cuvinte decât bătaie de joc de actul justiţiei nu găsesc pentru acest caz”. 

Tănase: Bătaie de joc de actul justiţiei 

 Alexandru Tănase consideră că judecătorul a comis acţiuni incompatibile cu statutul profesional.„”Judecătorul nu a verificat, elementar, când a fost reţinută Oxana, în ce măsură era legală aflarea ei în comisariat. Asemenea acte nu au nimic în comun cu justiţia şi dacă vrem în R.Moldova să redăm oamenilor încrederea în justiţie, primul pas ce trebuie făcut e să fie eliminate din sistemul judiciar toate persoanele care au comis fărădelegi”, a spus Tănase, adăugând că va interveni oficial la preşedintele Comisiei pentru investigarea evenimentelor din 7 aprilie, pentru ca Oxana Radu să fie audiată. 

Ministrul a mai declarat că va solicita procesul-verbal al şedinţei judiciare în acest caz, pentru a stabili dacă au fost sau nu grefieri, avocaţi şi cine au fost ei. “În procesul-verbal se fixează aceste date, am mari dubii că se va găsi măcar un element corespunzător.” 

Adevărul e că Oxana Radu a contestat decizia judecătorului Popovici cu mai multe luni în urmă, dar tot ce a obţinut până acum e un vraf de scrisori în care plângerile sale sunt respinse. În prima zi de după detenţie, actele ei au fost luate de o avocată care i-a promis că va ataca toate ilegalităţile. În următoarele luni, aceasta nu i-a mai răspuns nici măcar la telefon. Abia întâlnirea Oxanei cu o altă avocată, Natalia Moloşag, a făcut ca apelurile în justiţie să fie materializate, dar umilinţele şi falsurile judiciare au continuat oricum. 

Nicolae Clima a decis că Dorin e nevinovat? 

 Pe lângă un morman de plângeri pe acţiunile poliţiştilor care au ordonat dezbrăcarea fetelor şi supunerea acestora la genuflexiuni şi alte tratamente necorespunzătoare, Oxana s-a plâns la CSM cu privire la groaznicul proces judiciar ţinut la poliţie de Dorin Popovici. 

La 16 octombrie, plângerea surorilor Radu a fost în sfârşit înregistrată la CSM. “Am tot telefonat să întrebăm despre soarta petiţiei. Ni s-a spus că CSM se află în procedura de alegeri, că răspunsul va veni degrabă, că Dorin Popovici a fost invitat, dar e în concediu de boală”, explică avocata Moloşag comportamentul justiţiarilor. 

Abia la 14 ianuarie 2010, în urma unei vizite la CSM a avocatei Moloşag, s-a ales cu un răspuns oficial, care le-a lovit din nou pe surorile Radu. “Petiţia a fost examinată. La efectuarea controlului, CSM nu a stabilit temei pentru intentarea procedurii disciplinare referitor la judecătorul menţionat”, se spune în document. 

Un răspuns în stil comunist 

Se pare că la mijloc e un fals de acte sau un alt abuz în serviciu comis de CSM. Ministrul Tănase, care, prin funcţia deţinută, este şi membru al CSM, spune că nu a văzut niciodată în ochi această plângere şi că nu a fost examinată în cadrul şedinţelor acestei instituţii. Mai mult ca atât, Nicolae Clima nu avea dreptul să semneze niciun document la 16 noiembrie, căci abilităţile lui expiraseră deja în octombrie. 

“Plângerile care vizează intentarea procedurii disciplinare împotriva unui judecător nu se examinează într-o manieră unipersonală, ci urmează a fi puse în discuţie de către toţi membrii CSM. Plângerea Oxanei nu a fost niciodată examinată, s-a dat un răspuns formal, în stilul guvernării comuniste, fără a investiga un caz semnificativ atât pentru reputaţia justiţiei, cât şi pentru suferinţele pe care le-a suportat acest om”, susţine Alexandru Tănase. 

El a mai declarat că săptămâna aceasta, ca membru al CSM, va intenta o procedură disciplinară împotriva judecătorului Popovici. “Cred că judecătorul Popovici nu mai are dreptul moral să înfăptuiască justiţia în R.Moldova, trebuie să-şi schimbe meseria. Rămâne şi partea morală, fiecare dintre ei va trăi până la sfârşitul zilelor cu păcatele lui, dar asta nu mai judec eu”, a conchis ministrul Justiţiei. 

Oxana Radu şi sora ei Ludmila speră că acest caz va ajunge la un final, iar cei vinovaţi “vor plăti, dar nu din bugetul statului, ci din buzunarul lor propriu”. 

* 

Dacă ar fi însufleţite, coridoarele de la Comisariatul General de Poliţie din Chişinău ar povesti că în aprilie 2009 au văzut atâtea, câte n-au văzut în ultimii zeci de ani. Într-un concurs al coridoarelor, ar concura, probabil, cu coridoarele NKVD. Coridorul în care s-au întâlnit paşii lui Mătăsaru cu cei ai judecătorului Galben ar putea scrie o nuvelă. Dar coridorul prin care a trecut Anatol Mătăsaru tace. 

Anatol Mătăsaru s-a întâlnit cu tizul său, judecătorul Anatol Galben, la 11 aprilie 2009 la Comisariatul General de Poliţie. Mătăsaru îşi aminteşte cu durere chipul acestui judecător. Durerea era cauzată de capul umflat de bătăi, de coastele rupte şi de injustiţie. Judecătorul Galben i-a auzit doar paşii lui Mătăsaru, nu şi vocea. În momentul procesului-fulger în timpul căruia l-a condamnat la 30 de zile, judecătorul nu l-a întrebat nimic. 

Orele de aşteptare a procesului, stând în picioare, flămând şi frământat de durerile traumelor, îi cauzau lui Anatol Mătăsaru un vuiet supărător în urechi. În minte îi stăruia răcnetul grosolan al unui poliţist: «Matasaru pid…z!!!», care a răsunat în acelaşi coridor cu 3 zile înainte. Atunci, după aproape o oră de bătăi primite chiar în biroul unui şef de subdiviziune a Comisariatului în cauză, Anatol a fost aruncat din acel birou direct în «coridorul morţii», fiind «îmbrăţişat» de pumnii şi picioarele autorilor răguşiţi ai noţiunii de «pi…z». A primit nenumărate lovituri în cap, în coaste, în gât. Dacă ar fi putut, dacă ar fi ştiut cum, s-ar fi bucurat enorm în momentul în care a leşinat şi nu a mai văzut, auzit, simţit nimic. 

S-a trezit după asta cu capul inflamat, cu dureri la respiraţie. Nu ştia că avea o coastă ruptă, nu ştia că avea comoţie cerebrală. Ştia doar că îi este frig şi că nu ştie nimic de soţia sa Julieta, care aştepta cel de-al doilea copil. Julieta, în acele momente, vizitase comisariatul de 3 ori pentru a primi aceeaşi minciună: «Mătăsaru nu e aici». 

«Pe Anatol l-au «aranjat» la poliţie judecătorii. Căci l-au chemat la judecată pe data de 8 aprilie. Pe la 9 dimineaţa a ieşit din casă şi a mers la Judecătoria Centru, la judecătorul Busuioc. Poliţia era în înţelegere cu judecătorul, probabil, căci l-a aşteptat acolo, l-a înşfăcat şi l-a dus la Comisariat. N-am ştiut ce au făcut cu el, nu mi-a spus nimeni nimic», povesteşte Julieta Saviţchi. După ce ore în şir telefonul lui Anatol nu răspundea, Julieta a plecat în căutare. 

Nenumăratele apeluri la Comisariatul General de poliţie nu i-au oferit niciun răspuns. A mers personal acolo de trei ori, dar poliţiştii îi spuneau că nu cunosc aşa un caz. «Am sunat peste tot unde era posibil. Într-un târziu, Vlad Gribincea de la Juriştii pentru Drepturile Omului mi-a zis să revin la Tighina 6, căci sunt foarte-foarte multe persoane arestate acolo.» 

Mătăsaru, trofeul «pi…..ilor» 

Atunci când şi-a revenit după prima «plimbare» prin coridorul de poliţişti, Anatol a sesizat că e din nou într-un birou poliţienesc. «Eram aşezat pe un scaun. În faţa mea mai mulţi poliţişti mă filmau cu telefoanele mobile. Râdeau şi povesteau cum le vor arăta prietenilor trofeul — pe Mătăsaru bătut. Tudor Căpăţână a venit atunci cu camera de filmare. Mă forţau să spun în faţa camerei că am fost plătit de Filat şi Chirtoacă, că am jucat scenariul Lorenei.»
Timp de trei zile, până a se întâlni cu judecătorul Galben, Anatol a avut un regim strict: scos din celula rece şi dus la etaj, în biroul poliţienesc, pentru a fi bătut, iar apoi — dus înapoi în subsolul rece, pentru a-şi răcori rănile care proeminau prin unica cămaşă pe care o avea pe el. 

În cea de-a patra zi, la 11 aprilie, Anatol a fost dus iar în coridorul domnilor «pi….zi». Pe acolo tocmai trecuseră recent trei judecători, care şi-au luat locul în birourile poliţieneşti şi au început acţiunile de justiţie. 

De această dată, coridorul era plin de persoane reţinute. «Cred că erau vreo 80 de tineri, erau aliniaţi unul lângă altul, toţi de-a lungul pereţilor, cu faţa la perete. Doar uşile erau libere», îşi aminteşte Anatol. 

«Judecătorul nu m-a întrebat nimic» 

Aşteptarea actului de justiţie a durat mai multe ore de injustiţie. Tinerii aliniaţi de-a lungul pereţilor erau obligaţi să stea foarte aproape de pereţi — pentru a permite trecerea liberă a poliţiştilor, dar să nu se atingă de perete. Exerciţiul era complicat şi pentru că toţi băieţii erau obligaţi să stea ore în şir cu mâinile la spate, în poziţie de drepţi, nemâncaţi, nedormiţi, nemişcaţi. Atingerea de perete era pedepsită, direct, fără judecată, căci prin «coridorul viu» de tineri se plimbau nonstop poliţişti antrenaţi să intimideze şi să lovească. 

«Nu aveam voie să întoarcem capul, să vorbim. Din şoaptele de alături am înţeles că băiatul de lângă mine îşi face studiile în Europa şi că era deja de câteva zile arestat fără drept de a-şi informa facultatea despre cauza lipsei de la studii», îşi aminteşte Anatol. 

Mătăsaru, autorul proiectului «Porcurorul and Muliţionerul», spera că nu va avea material de inspiraţie pentru un nou personaj gen «Iude-cătorul». Avea capul umflat, faţa vânătă de bătăi şi visa să vadă un judecător-medic. «Aveam un cap pătrat de bătăi. Nu mă aşteptam la un mandat de arest. Vroiam să îl rog chiar să mă ajute cu un medic. Am aşteptat să mă întrebe şi eu să spun. Dar judecătorul nu m-a întrebat nimic.» 

Şi Victor Panţâru, avocatul lui Mătăsaru, a confirmat acelaşi lucru: «Mătăsaru era vădit maltratat, cu vânătăi pe faţă. Judecătorul nu l-a întrebat nimic. Este adevărat că a respectat un minim al procedurii judiciare, după care, în doar câteva minute, a eliberat încheierea. În încheiere se spunea că judecătorul a solicitat ca procuratura să-l informeze despre rezultatele anchetei cu referire la pretinsele torturi la care a fost supus Anatol», susţine Panţâru. În aceeaşi decizie scria că Anatol rămâne în detenţie pentru 30 de zile şi nopţi. 

În următoarele zile, Anatol a fost transferat la Penitenciarul nr.13, unde a declarat o lungă şi istovitoare grevă a foamei. Judecătorul Galben şi-a continuat activitatea. Zilele trecute ne-a vorbit din biroul său de muncă. L-am întrebat la telefon dacă îşi aminteşte procesele din 11 aprilie şi cazul Mătăsaru. «Şi care-i problema? Este persoană responsabilă cu presa — la ea adresaţi-vă. Dacă nu vă văd la ochi, cum să vă povestesc?» M-am oferit imediat să merg la Judecătorie pentru un dialog, dacă acceptă. «Nu. V-am spus deja că este persoana care răspunde pentru presă», a accentuat Galben şi a închis. 

În articolele anterioare, am citat mai mulţi judecători din cadrul Judecătoriei Râşcani, inclusiv pe preşedintele Judecătoriei, Victor Micu. Ei au declarat că reprezentanţii justiţiei au descins în comisariate pentru că nu era spaţiu în instanţe pentru toate persoanele reţinute. Tot ei au făcut referinţă la Art.32 din Legea cu privire la judecători, care le-ar da dreptul să înfăptuiască acte de justiţie în alte spaţii decât instanţa judiciară. 

Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, a declarat recent pentru ZdG că «judecarea în afara instanţei, în cazul dat în Comisariatul de poliţie, constituie o abatere gravă, care nu permite persoanei să îşi exercite funcţia de judecator.» 

FETE TORTURATE 

Au toate câte 20 de ani. În aprilie 2009 au fost supuse primei anchete poliţieneşti şi primului proces judiciar. 

Fete torturate...

Ceea ce spun aceste fete acum pare un refren lugubru al unui cântec de Gulag: «M-au lovit cu pumnii în faţă», «Mi-au tras cu bastonul peste picioare», «M-au bătut pentru că nu am vrut să mă dezbrac», «M-au forţat să dezbrac slipii chiar dacă aveam ciclu», «M-au ţinut fără apă», «M-au judecat în 5 minute», «M-au condamnat fără vină». După asta, majoritatea au rostit aceeaşi frază: «Am plecat din Moldova şi nu mai vreau să revin».    

Olga Scorici e în Italia acum. Cu sora şi cu mama ei. Moldova îi aminteşte de cea mai grea experienţă pe care a trăit-o în cei 20 de ani de viaţă. Pentru că în Moldova a avut loc 7 aprilie. Pentru că a fost arestată fără nicio explicaţie. Pentru că a fost forţată să se dezbrace în faţa poliţiştilor. Pentru că a fost bătută atunci când a refuzat să se dezbrace. Pentru că nu a avut în celulă măcar săpun şi apă ca să se spele de privirile şi râsetele poliţieneşti. Pentru că judecătorul nu a întrebat-o nimic şi a condamnat-o la 5 zile de detenţie. Pentru că nu a avut voie să îşi informeze părinţii despre toate câte i s-au întâmplat. Pentru că l-a văzut prima dată în viaţă pe tatăl său plângând: atunci când a găsit-o într-un izolator poliţienesc la 200 de kilometri de casă.     

Judecătorul: 5 sutce — eşti bucuroasă?    

«Atunci când ne-au reţinut, practic nu am înţeles ce se întâmplă. M-au trântit la pământ, apoi am fost buluciţi într-o maşină poliţienească — mulţi, foarte mulţi, unul peste altul, vreo 20 de persoane probabil. Acolo, la poliţie, m-au dus într-un birou unde erau 3 bărbaţi. Unul era în uniformă şi se făcea că scrie ceva la masă. Ceilalţi doi erau fără uniformă — mi-au zis să mă dezbrac. Am lăsat scurta, dar ei s-au răstit la mine, m-au înjurat şi au zis să dezbrac toate hainele, inclusiv chiloţii. Am spus că nu voi face asta. M-au bătut», îşi aminteşte Olga seara nefastă de 7 aprilie.     

Pentru că a refuzat să se dezbrace, Olga a primit mai mulţi pumni, dar nu a cedat. Ea le-a spus că are o perioadă fiziologică şi nu va lăsa hainele pentru nimic în lume, în special în faţa unor bărbaţi. «M-au înjurat cu aşa cuvinte pe care nu le-am auzit niciodată în viaţă, ţipând: «La miting ai putut să te duci cu ciclu, dar aici nu poţi să te dezbraci?!» Pentru că am refuzat să mă dezbrac, m-au forţat să fac aşezări», mai spune Olga. În timp ce o supuneau acestor măsuri de tortură, cei trei bărbaţi din biroul poliţienesc nu au încetat să arate cât de mult se distrează pe seama ei şi cât de mult o urăsc. După această procedură, Olga a fost dusă, tot cu lovituri şi înjurături, într-o celulă fără utilităţi, unde a fost lăsată fără acces la baie, apă şi săpun timp de două zile.     

«Simţeam că mă îmbolnăvesc de atâta murdărie, dar nu aveai cui te plânge. De aceea, când a venit un poliţist şi a spus că mergem la judecător şi pe urmă acasă, eram foarte bucuroasă», spune Olga. Poliţistul i-a dat de înţeles că va fi un proces formal, că e clar că Olga nu a comis nicio încălcare şi o va elibera imediat. «Când am intrat, am văzut un judecător tinerel. Mă gândeam că o să mă întrebe cum am fost arestată şi ce s-a întâmplat cu adevărat. Dar până m-am gândit, el a rostit: «5 sutce — eşti bucuroasă?» şi am fost scoasă afară. Am izbucnit în plâns, dar nu mă auzea nimeni», relevă Olga starea de deznădejde pe care a trăit-o. I s-a înmânat atunci o copie a hotărârii judiciare, semnată de judecătorul Dorin Popovici.     

Peste câteva ore, o nouă mare minciună i-a fost servită. «Pe la ora 1 de noapte, au zis să îmi strâng lucrurile, că mergem acasă. Am ieşit, ne-au încărcat într-o maşină. Credeam cu adevărat că mergem acasă. Peste câtva timp, însă, am înţeles că suntem duse în altă direcţie. Când întrebam unde ne duc, primeam în schimb numai înjurături şi ameninţări. Aşa am ajuns la Drochia, la izolatorul poliţienesc. După atâta timp petrecut în celulă, am avut prima dată acces la un duş, desigur sub escortă», îşi mai aminteşte Olga.     

I-au bătut sau i-au omorât?    

În tot acest răstimp, tatăl Olgăi a bătut drumuri nenumărate. «Am înţeles de la gazda unde stătea Olga că nu a ajuns acasă la 7 aprilie. Am mers a doua zi la Poliţie şi am dat-o în căutare. Mi-a zis cineva că s-au făcut arestări la Chişinău. M-am dus la Comisariatul Central, am cerut să vorbesc cu un şef. M-au data afară ca pe un câine. Erau foarte mulţi părinţi afară, plângeau, strigau. M-am gândit atunci că nu ne dau copiii pentru că i-au bătut. Am strigat să vină şeful afară şi i-am spus în faţă că au bătut copiii şi îi ţin ascunşi sau i-au omorât», îşi aminteşte tatăl Olgăi.     

În timp ce el cerea să o vadă pe Olga, aceasta era în drum spre izolatorul de la Drochia. A doua zi, a ajuns şi el la acel izolator. «Tatăl meu e un bărbat foarte puternic. Dar atunci când ne-am văzut, am răbufnit în plâns. Printre lacrimi, am văzut că plângea şi el. A fost prima dată când l-am văzut pe tata plângând. Dacă nu era familia mea, nu ştiu ce era să mă fac», îşi aminteşte Olga.     

«Mi-a arătat vânătăile, a fost bătută, a fost silită să se dezbrace. Eram gata să dau tot de pe lume ca să îmi văd copilul acasă, dar mi s-a spus că nu e voie, că trebuie să împlinească termenul de 5 zile, căci aşa a decis judecătorul», spune tatăl Olgăi. «Dar de ce au dus-o atât de departe de casă, la 200 de km, am sunat sectoarele de poliţie din preajma noastră — toate aveau locuri disponibile,» mai spune el.     

După eliberare, Olga a încercat să îşi caute dreptatea. Dar s-a ciocnit de injustiţie. De la MAI a fost trimisă la Procuratura Militară, de acolo — la medicul legist, iar medicul legist a zis că semnele de violenţă nu se mai văd. Familia Olgăi s-a văzut silită să renunţe la această luptă pentru adevăr şi justiţie. Aşa au renunţat chiar la R. Moldova. Mama, sora şi fratele Olgăi sunt în străinătate. Acum şi ea e acolo.     

Universitatea «7 aprilie»    

Nina, o tânără din sudul Moldovei, a absolvit în acest an facultatea. În aprilie tocmai îşi scria teza de licenţă. Dacă ar fi putut, ar fi completat teza cu un capitol despre arestul forţat şi despre prima judecată şi primul judecător. După arestul şi detenţia din aprilie, însă, a făcut totul ca să susţină cu bine examenele şi să plece. Ce noroc că mama ei muncea în Italia, la negru, şi a găsit un loc şi pentru fiica ei, proaspătă absolventă a unei universităţi din Moldova. A universităţii «7 aprilie».     

Emilia are 20 de ani şi este din Chişinău. La 7 aprilie a fost luată de acasă de poliţişti, reţinută şi amendată cu 100 de lei. După ce s-a văzut scăpată din mâinile oamenilor legii, a avut un singur scop în viaţă — să plece din Moldova. «Nu ştiu când o să vină. Ne-a spus că nu o să vină degrabă», ne-a mărturisit mama ei. «A plecat şi gata, nu pot să vă spun nimic mai mult», a adăugat sora ei. Ele poartă încă o frică nedescrisă, crezând că poliţia poate descinde din nou în casa lor.     

«Trebuia să fac nuntă, dar am fost arestată»    

Marina este o altă tânără care a trecut prin acest calvar. Revenise din străinătate în martie 2009. Străbătuse Atlanticul cu un mare dor de cei apropiaţi şi de Moldova. În seara zilei de 7 aprilie era în ospeţie la sora ei. Pregăteau cina şi discutau despre cele auzite din presă. Era vorba, totuşi, de un eveniment nemaivăzut, de aceea au decis să meargă, împreună cu cumnatul, în centru, ca să vadă cu ochii proprii ce se întâmplă.     

«Nu ştiu cu ce cuvinte să descriu ceea ce mi s-a întâmplat. În ruseşte ar fi «jestoko». Când ne-au luat la poliţie, am fost bătută peste faţă, peste picioare. Am ajuns la comisariat cu vânătăi deja. Dar ce cuvinte mi-au fost spuse, ce înjurături. Ce să mai zic de vânătăile mele, dacă vecinului meu i-a fost spart capul în ochii mei?» Ea spune că, la procesul judiciar care a avut loc la Comisariatul de Poliţie, judecătorul, Dorin Popovici, nu a întrebat-o nimic despre vânătăi şi tortură, pur şi simplu i-a aplicat pedeapsa de 5 zile de detenţie.     

După ce a scăpat din detenţie, a făcut o acţiune în instanţă. «Am angajat un avocat. Eu nu am mai avut puteri să merg prin instanţe. Curtea de Apel a decis că acea condamnare a mea pe 5 zile de detenţie a fost ilegală.» Marina spune că nu a cerut atunci despăgubiri pentru toate câte i s-au întâmplat, a vrut doar să aibă un cazier curat, în care să nu existe o condamnare falsă. «Nu vreau nimic mai mult. Nici un fel de despăgubire, demisie, discuţie. În câteva săptămâni plec din Moldova, totul e pregătit deja, plec pe mult timp. Nu mă mai ţine nimic aici, arestul cela din aprilie a schimbat foarte multe în viaţa mea. Trebuia să fac nuntă atunci, care a fost amânată pentru că am fost arestată. Nu mai cred că pot avea o viaţă normală aici. Plec. Ceea ce iau cu mine — sunt amintirile din aprilie. Nu cred că aş putea uita vreodată ce mi s-a întâmplat», a spus la despărţire Marina.    

PS1 Autoarea articolului nu are nicio relaţie de rudenie sau de orice alt ordin cu victimele descrise în articol. E doar o coincidenţă de nume.    

PS2 Din considerente etice şi de securitate, numele unora dintre tinerele citate au fost schimbate.    

Alina RADU, Ziarul de Garda, Chisinau