VENETICII – D. Bolintineanu
Trecură peste ţară în timpii dinainte,
Oştiri streine, turcii, tătari, şi morminte
Lăsară aici. Polonii, maghiarii au trecut,
Dar ei atâtea rele în ţara n’au făcut.
Cât fac azi veneticii, neputând să trăiască
În ţara lor şi află în ţara românească
O partie. Căminul li se deschide lor,
Şi patul nunţii dulce, şi casnicul amor,
Şi ei cu îndurare primiţi de slabi români,
Pe ţară şi pe casă se fac aici stăpâni.
De unde-acestă iarbă coruptă şi ingrată
Veni ca să înece o ţară neatârnată
Şi nobila martiră a orpitalităţii?
Dintr-înşii izvorăşte pârâul nedreptăţii,
Corupţii, trădării şi tristei umilinţi.
Vedeţi aceste triste şi palide credinţi.
Ce fac din fiecare să nege ce-i moral
Şi interesul public la acel personal.
Cinci posturi nu ajunge la unul şi hrăpirea,
Trădarea şi minciuna, calomnia, lovirea,
Ei le întrebuinţează, p-ai Românii fii
Să-i pearză, înalţă case şi cumpără moşii
Din prăzi şi ei nu află la lege pedepsire
Şi turme blestemate de sclavi cu umilire
Se fac lor instrumente să-omoare pe români.
Şi din aceste bande se fac ţării stăpâni.
Aşa vândură ţara la bande ebree.
O, Doamne! Azi românul, mai slab ca o femeie,
Îşi vede a sa ţară, pământul lui iubit,
Robit şi el o slugă la cel ce-a sprijinit.
Şi inima lui moartă, de ţară nu mai bate,
Nu poate să supuie nici braţe dezarmate.
Arabii dispărură sub mameluşii sclavi.
Români, fiii ţării, deşi odată bravi,
Căzură fără luptă sub jugul ce Grecia
Le puseră prin datini şi-omoară România.
Acest venin viază chiar azi ascuns în flori,
Şi face slăbiciunea acestor servitori,
Ce învăţaţi să fie robi la streini în ţară
S’agaţă cu furoare d’ale lor crude feare.
Când vede veneticii păleşte şi se pleacă.
O, fii ce sciţi! Când sciţii în mari războaie pleacă,
Lăsară sclavii-acasă. Aceşti slcavi venetici
Umplură de mirare credinţele antici.
Se fac stăpâni pe case, familii, şi când vin
Stăpânii, ies la luptă. Un scit de viaţă plin
Le zice tuturora: — „Aceşti robi sunt dedaţi
Cu biciul, nu cu arma, cu biciul în ei daţi.”
Când scalvii vedeau biciul, ei pleacă capul lor.
Aşa şi veneticii trădează acest popor.
1870
Ţiganii liberaţi către evrei
Ni s’a spus şi nouă, liberaţi ţigani,
Că vreţi şi voi drepturi în ţară, târtani!
Iată nebunie! Atât vă lipsea!
Ce-aţi face cu ele dacă le-aţi avea?
Aţi face ce face cu ele ţiganul
Ce cântă din scripcă şi bate ciocanul.
N’aţi fi nici miniştri, n’aţi fi nici primari,
Ci aţi fi ce sunteţi, birtaşi, cârciumari.
Pe voi nu vă-alungă ca nebotezaţi
Ci numai ca oameni încă nespălaţi!
Noi ne dezrobirăm de mult de stăpâni,
Avem tot o lege ţigani şi români,
Avem tot un popă, tot o primărică
Şi drepturi politici ca o românică.
Şi cu toate astea ce am folosit?
Nici un ţigan încă nu s’a boierit,
Nici un ţigan încă nu-i în Adunare,
Nu e nici ministru, nici ispravnic mare,
Nici zapciu, nici popă, ba nici chiar notar!
Sub Kogălniceanu aveam un primar;
Dar când revoltanţii veniră în ţară
Pe primarul nostru vru să-l dea afară.
De noi şi de roşii nu mai au habar:
Roşii-au un ispravnic şi noi un primar!
Şi-asta ni se’ntâmplă fiind botezaţi;
Dar ca voi, se vede, sunteţi nesbălaţi.
Voi ţineţi la drepturi să vă facă parte.
Noi le-avem! Rămas-au numai scrise’n carte.
Nu mai cereţi drepturi politice lor!
Mulţi români le are şi de foame mor.
Asta mi se pare curat fudulie,
Numai să vă scoată perii prin tichie.
Dar fiindcă lucrul este-ajuns aici,
Fiindcă tot omul, mari precum şi mici,
Sunt în Constitiţa data Adunării,
Primiţi d’opotrivă în slujbele ţării,
Să făcem adresă la vrun liberal
De la comitetul poreclit central,
Ca să puie’n lista cea de deputaţi,
Dintre noi pe unul, fiind cu toţii fraţi.
1866
Ovreii leşeşti către D. Manolache Costache Iepureanu
Ghine-ai venit acasă cu capul nestricat
Coconu Manulache, boier di la Bărlad!
Noi am aflat că-acolo la Ţara Românească,
Au spart muntenii capul la havra ovreiască
Şi noi ştiam cu toţii că tu ni părtineşti,
Tu şi cu Brătianu, boier michi din Chiteşti.
Noi am rugat în havră, puind în cap cenuşă,
Ca să trăiţi cu toţii şi să vi crească guşă,
Ce oameni sunt aşeia Boliac şi cu Hăşdău
Ce la gazete spune de neama noastă rău?
Unirea este-aişta sau este numai şagă?
Noi am ghisit Băcăul, ce zici coconu dragă?
Muntenii nu sunt oameni cu cari să trăieşti.
Dar voi ce tot vă duceţi din Ieşi la Bucureşti?
Boierii din Moldova nu pot ca si trăiască
Fără di noi jidanii, iar neama jidovească
Nu poate să căştige fără boeri, ghindeşti?
Muntenii nu fac treburi; cu ei te prăpădeşti!
N’au velniţe la sate; la noi nu datorează;
Cu grecii şi cu nemţii boierii lor lucrează.
Dar voi mergeţi la dânşii şi ne luaţi cu voi
Să ţinem cheltuiala pe drum; dar vai de noi
Ce pătimim acolo, cocoane, cu nebunii!
Ei, că Kogălniceanu, ne taie chiar perciunii!
Dar să lăsăm aceasta şi să ne spui curaţ
Coconu Manolache, boier de la Bărlad,
Ce-a fost cu Constituţa de au bătut jidanii
La ţara muntenească la care merg toţi banii?
Voi vreaţi să ne daţi drepturi, chiar di mai multe ori,
Să fim şi noi miniştri precum şi senatori.
În condica civilă pusese Bozianu
Articolu-aişta când cu Kogălniceanu,
Dar nu-l ştiuse nimeni, nici noi, nici însuşi voi.
Nici însuşi ministerul, fiind miniştri noi.
Şi neştiind se puse la Constituantă nouă
Di ne sculă poporul ca să vă facă-n două.
Păţit-am ca cămila ce, căutând cercei,
Ea a perdut săraca, urechea domneaei,
Căci unde noi în ţară trăiam cum se cuvine,
Făcând comerţul nostru azi rău şi mâne ghine,
Acuma nu mai este nici un alişveriş.
În ziua de duminici noi vindem pe furiş.
Voi aţi făcut c’aşela ce a văzut o muscă
Pe fruntea unui frate cari intră în cuşcă
Şi vrând să o gonească din fruntea dumnealui,
Aruncă-o chiatră mare şi sparge capul lui.
Jidan aşela mare vinit de la Paris
A deştiptat muntenii şi ni-a făcut de râs.
Mai ghine, mult mai ghine, de n’ar fi trecut pusta
Şi-ar fi rămas acasă la el cu balabusta,
Dechit, venind în ţară, să scoate pi nebuni.
Evreu a fost aşela? El n’avea nici perciuni!
S’a prăpădit Moldova, coconu Manolache,
Când s-a făcut unirea în timpul lui Conache,
Când a murit Istrate… iată apărător!
Atuncea moldoveanul era mai răbdător.
Atunci boierii ţării buzunărea jidanii,
Jidanii p’altă parte buzunăreau ţiganii,
Ţăranii vite încă, ni-având nimica viu,
Munceau şi zi, şi noapte ca să li dăm rachiu.
Dar astăzi cu unirea şi cu lege rurală,
Cei înşelaţi nainte pe înşelători înşeală.
Nu poţi să faci, cocoane, când craii ne omoară,
Să ne mai vină nouă cevaăi apă la moară?
Iar noi ţi-om da o spadă a lui Aveşalon,
Ce’n Bucureşti se află la un bătrân cocon,
Aista spadă arde şi taie fără leac;
Să tai cu ea condeiul cu care-a scris Boliac.
Şi suntem ai matale cu multă plecăciune,
Evreii cu halaturi, tichie şi perciune,
Rughindu-ne fierbinte pi noi a nu uita,
Cum te iubim, tot astfel să ne iubeşti mata!
1866
