Garda de Fier

Lupul Împărat…

Împărat fiind pe vremuri, lupul, -fire înțeleaptă
Si milos cu toți supusii, – a făcut o lege dreaptă,
Prin a cărui rânduire, -pentru foarte bun cuvânt,
O livadă înflorită, cum nu-i astăzi pe pământ,
Hotărât a fost să fie socotită ca loc sfânt,
Pentru ca ‘napoia vremii cu trei veacuri si mai bine,
Ar fi fost pe-acea livadă mânăstire de albine…

Astfel, -era scris în lege, ca ‘n acea livadă verde
Cine intră, viața ‘si pierde:
Fie miel sau fie ied,
N’avea drept să-i calce iarba nici picior de patruped…
Cel ce va ‘ndrăsni s’o facă, -hotărât era prin lege,
Să primească pe spinare, nu mai stiu câte ciomege,
Iar apoi, – ca pildă vie, –
Jupuit pe loc să fie…

Cei dintâi căzuți în leasă si ‘nhățați ca să-i jupoae,
Au fost niste căprioare, doi viței si-o biată oae,
Si cădeau, pe rând apoi:
Cai, mioare, vaci si boi, –
Cărora, chiar Împăratul, -milostiv cum numai el e, –
Le lua ‘n primire zilnic nefolositoarea piele…

Într’o zi însă norocul, nu stiu cum a vrut să joace
Si să facă astfel placul celorlalte dobitoace,
Cari-au prins pe iarba verde, în livada cea smălțată,
Vre’o trei lupi cu ceafa lată…

Dusi fiind la judecată, de trei boi, un miel si-o oae,
Ca pe cei de mai ‘nainte, Împăratul să-i jupoae,
Înălțimea-Sa, îndată ce văzu pe lupi în fiare,
Către vitele cornute a tunat cu voce tare:
– Cum, nemernici si misei,
Îndrăsniți a crede oare să jupoi pe frații mei?…

– Doamne, au călcat livada!, -cuteză un bou să zică.
– Taci, că te jupoi îndată!… Boul a tăcut, de frică…
– Legea spune…, – zise oaia, dar simți fiori prin seu:
– Ce-ai tu cu legea, dobitoaco?… Legea n’am făcut’o eu?…

Si pe frații pusi în fiare liberându-i rând pe rând,
Împăratul, cu iubire, i-a îmbrătisat, plângând…
Celelalte dobitoace au plecat tiptil apoi:
Oaia ‘ntâi, pe urmă boii, iar mielul după boi, –
Pricepând ca, să nu calce în livada fără stupi,
Legea ‘i numai pentru ele, însă nu si pentru lupi.

Vasile MILITARU