Garda de Fier

“Cu drag aşteptăm ziua cea mare…”

Inalt, bine legat, cu ochii vii, privirea blanda, de o energie rara, era de suflet, intelegator si drept. Asa l-am cunoscut pe camaradul comandant Sergiu Florescu, in vara anului 1933, la Chisinau, cand am intrat in Miscarea Legionara.
Român din Bucovina, cu doruri romanesti, a luptat de copil la L.A.N.C., pentru ca dupa rupturã sa-si reia activitatea alaturi de Capitan. La semnalul dat, incepe organizarea in Basarabia, alaturi de Iulian Sarbu si parintele Tederacki si continua cu perseverenta lupta pentru legiune.
Il aruncase vitregia vremurilor in Basarabia, ca functionar de Stat, de unde pentru singurul merit de a fi inscris si militand in Garda de Fier, a fost indepartat din serviciu. Atunci, descurajat si ingrijorat pentru existenta zilei de maine, scrie Capitanului, care îi raspunde: “Fii darz camarade, ca abia suntem la inceputul luptei si multe ai inca sa vezi. O bucata de mamaliga s’o gasi si pentru d-ta, caci in tara romaneasca, inca nimeni n’a murit de foame”.
Acest talisman a servit mult in viata camaradului Florescu si la multi altii care au avut dupa el aceiasi soarta.
Spiritul de initiativa si organizare au fost la Sergiu Florescu armele cu care a invins in viata.
Amenintarile, arestarile si maltratarile, nu l-au clintit din credinta fata de Capitan si pentru inalta demnitate de legionar, Capitanul l-a distins cu gradul de comandant legionar.
Asa a stiut sa lupte si sa infranga toate greutatile ce se puneau in calea Legiunii camaradul Sergiu Florescu, pana in primavara anului 1938 in saptamana Patimilor, care in acel an a fost si saptamana patimilor legionare, cand a fost ridicat de acasa de zbirii stapanirii de atunci si dus impreuna cu alti camarazi, in lagarul dela Dragomirna.
De aci imi scrie o indrazneata carte postala, in care printre altele afirma: “Cu drag asteptam ziua cea mare…”
Si-a purtat apoi calvarul prin lagarele dela Miercurea Ciucului si Vaslui, de unde a fost pus in libertate, ca apoi in sangeroasa noapte de 21-22 Septembrie, sa fie ridicat si asasinat in padurea Gratiesti, de langa Chisinau, impreuna cu vajnicul luptator si colaboratorul sau intim Colonelul invalid Vasile Diaconescu, aruncati pe strazile din centrul orasului Chisinau, unde in ranjetul jidanilor care l-au urît si in compatimirea si lacrimile acelora care l-au iubit si stimat, a stat cu placarda de tradator, la cap 2 zile.
Asa a stiut Sergiu Florescu sa lupte si sa moara pentru Capitan si Cruce, insa vitregia soartei a facut ca tocmai el sa nu aiba la cap o cruce. Deaceea se cuvine ca pe altarul memoriei lui Sergiu Florescu, sa varsam o lacrima mai mult, pentru ca a stiut sa lupte si sa moara pentru o Basarabie legionara, ca astazi mormantul sau sa se gaseasca intr’un fund de cimitir, intr’o Basarabie care nu mai este Romaneasca si fara o cruce la cap.
Camarade Florescu, stiu ca ne povesteai adesea intamplari frumoase de la Academia de Educatie Legionara de la Carmen Sylva, povesteste-ne si acum cum faci de garda, impreuna cu ceilalti camarazi, in jurul Capitanului?
Caci voi traiti, traiti de-apururi, nu se poate sa fi murit… noi va simtim.
Sergiu Florescu… prezent!
Ioan Olteanu, Constanta
Ziarul “Cuvântul”, 10 Ianuarie 1941