Garda de Fier

Consilierul special John Durham.

Autor: Kylee Griswold
The Federalist

Consilierul special John Durham și-a finalizat în sfârșit raportul mult așteptat despre alegerile din 2016 și informațiile eronate care provin de la FBI și agențiile de informații, și conține câteva concluzii destul de blamante. Câteva erau deja destul de evidente: dosarul Steele era o glumă, FBI-ul lui Obama încerca cu turbare să spioneze inamicii regimului, agențiile de informații nu aveau aparent nicio dovadă de coluziune când au deschis dosarul Crossfire, iar această acțiune „avea potențialul de a afecta alegerile din 2016.”  Dar cuprinsă în numeroasele dezvăluiri ale raportului este o temă care condamnă aceiași federali care s-au autodesemnat arbitrii a tot ceea ce ei consideră „informații greșite, dezinformate și defectuoase”. Pe scurt, membrii puternici ai Departamentului de Justiție – nu niște Facebook-uri aleatorii QAnon sau mame care apar să vorbească la reuniunile consiliului școlar – sunt cei mai mari credincioși și furnizori de dezinformare. Când federalii au primit informații false care le susțineau părtinirile cu privire la Donald Trump, Rusia și alegerile din 2016, le-au înghițit bine-mersi, oricât de nesigură a fost sursa sau cât de suspectă a fost informația.

Dosarul fostului spion britanic Christopher Steele este un prim exemplu. Potrivit raportului Durham, FBI-ul „în cele din urmă nu a fost în măsură să confirme sau să coroboreze niciuna dintre acuzațiile de fond conținute în rapoartele [Steele]”, dar le-a folosit oricum ca pretext pentru a spiona campania lui Trump.  Nici măcar sub-sursa principală a lui Steele, cetățeanul rus Igor Danchenko, care s-a lăudat că este sursa pentru 80% din „informațiile” lui Steele, nu a putut corobora afirmațiile lui Steele. De fapt, povestea lui Danchenko nu se potrivea cu ceea ce Steele spusese anterior FBI-ului, dar agenții nu au informat niciodată Curtea de Supraveghere a Informațiilor Externe despre aceste neconcordanțe atunci când au solicitat mandate de spionare a consilierului de campanie al lui Trump, Carter Page. Și când federalii au aflat că Danchenko a trăit în Statele Unite ani de zile, în ciuda afirmațiilor repetate că este în Rusia, nu numai că nu au corectat eroarea din cererile lor FISA, dar l-au adoptat pe Danchenko ca sursă umană confidențială, plătindu-l pentru informații. Asta nu a coroborat deloc dosarul Steele.  Dar FBI-ul avea lucruri mai importante de făcut decât să verifice veridicitatea informațiilor. La urma urmei, aveau asociații lui Trump pe care să-i spioneze. Aveau nevoie de un pretext, Steele și Danchenko l-au oferit, iar FBI-ul a mers cu el, răspunzând la întrebarea dacă se păcălesc să adulmece dezinformarea reală.  Poate, poate că un lucru ar fi ca agenții și anchetatorii de sus ai Americii să fie deviați de la operațiuni de informații sofisticate de la adversari străini care conțin straturi impenetrabile de înșelăciune. Dar acesta nu este FBI-ul dezinformat în sine, ci federalii care derapează dezinformarea (…)

Ordinea evenimentelor: FBI-ul creează o ipoteză că Trump sau aliații săi s-au înțeles cu rușii. Dar, în loc să facă munca „esențială” de a analiza și evalua contradicțiile, ambiguitățile și alte inconsecvențe în dezinformarea pe care o primeau, federalii au luat-o la „valoarea nominală” și „imediat” au lansat o investigație completă asupra membrilor acestui grup din campania prezidențială a partidului opus, care a avut potențialul evident de a submina democrația republicii americane prin amestecul în alegeri.  Dosarul lui Steele – ale cărui „afirmații senzaționale” nu au fost niciodată verificate – s-a prăbușit în cele din urmă, dar, după cum a scris Durham, „nu înainte de a fi adoptat continuu de FBI ca susținere a teoriei sale de bază referitoare la coluziune”.  Cu alte cuvinte, concluzia generală din raportul Durham este că păcăleala făcută de ruși FBI-lui a fost o dezinformare directă. Și eșaloanele superioare ale informațiilor și anchetei federale din SUA nu numai că au crezut asta, au răspândit-o atât de departe, încât șapte ani mai târziu, mulți democrați și mass-media o consideră în continuare ca fiind cea mai sigură informație care a existat vreodată (…) Prin urmare, nimic din toate acestea nu înseamnă că eșecul federalilor de a detecta dezinformarea a fost o eroare nevinovată; este evident că aveau nevoie de un pretext pentru a-și persecuta dușmanii și au găsit unul. Când au auzit informații care le-au plăcut, au văzut roșu. În același timp, totuși, limbajul lui Durham nu lasă nicio îndoială că, într-o oarecare măsură, federalii credeau de fapt că raportul constituie o dezinformare.

În raportul său, consilierul special compară acceptarea farsei cu circumstanțele din jurul lui Robert Hanssen, „cel mai dăunător spion din istoria FBI”. În timp ce a lucrat în combaterea terorismului timp de mai bine de două decenii, Hanssen a oferit KGB-ului o mulțime de informații secrete ale Americii, ceea ce a făcut ca sovieticii să ucidă multe surse confidențiale. Cum e posibil ca FBI-ul să nu-l adulmece pe Hanssen drept cârtiță timp de mai bine de 20 de ani? Ei bine, nu pentru că ar fi fost un „maestru spion” remarcabil de viclean, a concluzionat Biroul Inspectorului General, ci din cauza „problemelor sistemice de lungă durată” ale FBI-lui, care i-au determinat să se concentreze asupra unui alt agent pe care îl credeau în mod greșit a fi cârtița. OIG a scris:  FBI ar fi trebuit să pună serios la îndoială concluzia că suspectul CIA era un spion KGB și să ia în considerare deschiderea altor piste de investigație. Echipa responsabilă de caz era însă atât de convinsă că suspectul CIA era o cârtiță, încât și-a pierdut măsura de obiectivitate […] [În vreme ce conducerea FBI-lui a făcut presiuni pentru finalizarea anchetei, nu a pus sub semnul întrebării premisele faptice care stau la baza acesteia (sublinierea mea) […]

Consilierul juridic principal al revistei The Federalist, Margot Cleveland și ceilalți care au analizat și scris în detaliu pe această temă despre guvernul federal – de la FBI la Departamentul de Stat sau Departamentul pentru Securitate Internă și nu numai – au arătat că aceste departamente au jucat un rol esențial în cenzurarea adevărului. Ele ne limitează orice discuție de a ne exprima cu privire la orice, de la alegeri la viruși – sau, așa cum le spun ei, dezinformare, dezinformare și malformație. Cel mai recent, a apărut știrea că Agenția Centrală de Informații a solicitat semnături de la foști oficiali ai CIA pentru a condamna investigația privind laptopul lui Hunter Biden – despre care FBI-ul știa deja că este legitim, deoarece îl confiscase cu aproape un an înainte și, potrivit avertizorilor, le-a spus agenților „nu vă uitați la acel laptop Hunter Biden” – el fiind o „dezinformare rusă”, pentru a-l ajuta pe candidatul de atunci Joe Biden și să reducă la tăcere întrebările despre corupția familiei sale. Această scrisoare de „dezinformare” a fost apoi folosită de Big Tech pentru a preîntâmpina raportarea scandalului cu puțin înainte de alegerile cruciale din 2020. Adăugați la asta, FBI-ul pregătește giganții rețelelor sociale să cenzureze orice știre despre laptopul surpriză, ca fiind gunoi de „propaganda” – un alt cuvânt la modă pentru dezinformare… Dar nu ratați ceea ce dezvăluie raportul Durham despre monitorii de „dezinformare” auto-numiți și puternic înarmați ai Americii: sunt primii proști care cred asta.

Kylee Griswold
The Federalist