CINE SUNTEM? DE UNDE VENIM?
Cine suntem? De unde venim?
Cine sunt străbunii noștri? Care este moștenirea lor? Ce semnifică numele pe care-l purtăm? Cine ne-a dat numele și de ce? Cu ce fenomene istorice ne-am confruntat? Care sunt resursele și cum au fost gestionate?
O educație de succes pentru dezvoltare durabilă a României presupune cunoașterea în primul rând a acestui spațiu geografic și a populațiilor care sub acțiunea factorilor de mediu ce au modelat evoluția generațiilor de oameni din cele mai vechi timpuri până în prezent, și nu în ultimul rând lipsa sau abundența resurselor de hrană.
A face educație fără a ne definii în conexiune cu ecosistemul în care trăim este identic cu a construi o clădire fără a ști nimic despre locul pe care se sprijină clădirea, fără a ști natura resurselor de care dispunem și fără a cunoaștem acțiunea factorilor de mediu asupra clădirii ( de exemplu nu-i punem acoperiș că ni se spune că în Sahara nu este nevoie și-n loc să plantăm meri plantăm palmieri).
Ceea ce este remarcabil în existența comunităților umane este faptul că ecosistemul cu factori de mediu, resursele etc. într-un mod sau altul au dat identitatea oamenilor, identitatea comunității în ansamblul ei. Mai mult decât atât au influențat evoluția istorică a comunităților umane. Ca urmare printr-o „inginerie socială inversă” pornind de la caracteristicile identitare putem obține informații importante privind dezvoltarea durabilă a acesteia, resursele avute la dispoziție, atitudini, mentalități etc.
Ca urmare este esențial pentru o educație de succes să ne identificăm: Cine suntem? De unde venim? Cine sunt străbunii noștri? Care este moștenirea lor? Ce semnifică numele pe care-l purtăm? Cine ne-a dat numele și de ce? Cu ce fenomene istorice ne-am confruntat? Care sunt resursele și cum au fost gestionate?
Pornind de la ipoteza că: fiecare individ, neam, popor nu-i este indiferentă evoluția existențială personală și a copiilor lui lansez o provocare, ca fiecare dintre noi, să începem o activitate individuală de cercetare pe aceste teme ale denumirilor. Un fapt este cert. Aceste cuvinte nu au apărut întâmplător, și acestea în primul rând transmit adevăruri fundamentale, esențiale în definirea unui popor.
Zeci de mii de ani de viețuire într-un anumit macro-ecosistem au modelat generațiile imprimându-le o anumită moștenire genetică ancestrală, ce se manifestă și-n prezent printr-o anumită mentalitate, atitudine etc. în relațiile interumane și-n conexiune cu mediul. Memoria istorică întipărită în ADN este extrem de importantă în construcțiile mentale ale contemporanilor.
Să nu uităm că suntem un popor cu rădăcini vechi în centrul Europei, cu frământate istorii și uneori mândre cu nimic mai prejos comparativ cu a altor popoare. Acest popor a avut dinastii care au avut capacitatea de a unii spațiul dintre cele trei mări sub simbolul dragonului și au reformat Europa. Chiar dacă în evul mediu, la fel ca și crengile unui copac, din marele trunchi comun getic s-au desprins multe națiuni, este posibil totuși să înțelegem cel puțin vechea unitatea spirituală și economică firească a acestui spațiu geografic; leagăn de cultură și civilizație al centrului Europei.
În continuare prezint câteva ipoteze ce solicită pe cititor să-și aducă propria contribuție: susținându-le, combătându-le sau corectându-le.
I. 1. Resurse: cuvintele vechi, cuvintele tulpină
Din cele mai vechi timpuri tezaurul informațional a avut ca și o componentă perenă cuvintele ce desemnau nume de: oameni, locuri, ape, obiecte, ocupații etc. ce au apărut din vechime,odată cu colectivitatea umană,ca o necesitate de comunicare, orientare, clasificare etc. obligatoriu cuvintele determinate de specificul ecosistemul respectiv.
Este evident că numele oamenilor, numele locurilor etc. au apărut ca o necesitate de adescrie entitatea respectivă, apariția acesteia, manifestarea în timp pe durata existenței, orientarea în timp și spațiu, organizarea în acțiunicolective etc.
De exemplu numele oamenilor evocă o particularitate fizica sau morala (calități, defecte), rangul sau poziția socială, ocupații, funcții, meserii, îndeletniciri, sentimentele părinților față de nou-născutul lor, loc de origine, apartenență la un clan, totem, patronaj, filiație, adopție, caracteristici fizice, statutul social și economic al strămoșilor, apartenență religioasă etc. Ca urmare în spatele numelui se găsește etimologic cel puțin una din caracteristicile de mai sus, sau altfel spus numele este o carte de istorie ce descrie entitatea.
Din punct de vedere istoric, numele de locuri, de ape, de obiecte etc. au evoluat în funcție de limba utilizată de cei ce luau un prim contact cu realitățile respective. Pentru că noul venit întreba: Ce este asta? Ce este acesta? La ce folosește? La ce este bun? Cum se numește locul acesta? Care este numele râului acesta? Cum se numesc oamenii aceștia? etc. Localnicul îi răspundea, iar nou venitul repeta conform specificului limbii lui. Ca efect este o anumită diversitate în numele populațiilor, toponimelor etc. care în esență au aceeași rădăcină, dar o formă, pronunție relativ diferită în funcție de apartenența culturală a utilizatorului. Avem numeroase exemple ce descriu o stare de fapt o bogăție imensă de informații ce au fost relativ corupte în secole de evoluție de la o generație la alta.
Este puțin probabil ca noul venit denumească cu nume noi ceea ce întâlnește și să oblige apoi localnicii să le utilizeze. Excepție o fac obiectele străine localnicilor și ideile novatoare aduse de noul venit. În mod obligatoriu-existențial noul venit se adaptează ecosistemului, iar dacă nu vrea sau nu poate ecosistemul îl elimină în mod natural.
Numele constituie componente importante ale civilizației, utilizate ca valori – cel puțin informaționale- chiar dacă unele s-au denaturat în timp. Fiecare generație „privind în urmă” în istoria numelui, are „imaginea” unui imens domeniu cultural, ceva ce există indiferent de voința generației ce priveșteîn urmă! Generație, care în prezentul ei, se alimentează cultural din valorile identificate: preluându-le, neglijându-le sau contestându-le.Cuvintele transmise apoi generațiilor următoare suferind remodelări: întărindu-le informația conținută; dându-le un alt sens, denaturând informația istorica conținută.
2. Activitatea individuală de cercetare pentru o pregătire individuală capabilă să genereze opinii pertinente și onorabile
Identificarea fake news-ului generator de manipulări…Pentru o activitate individuală de cercetare pe aceste teme ale denumirilor –pentru a fi mândrii de ceea ce suntem–este obligatoriu să se deparaziteze mesajul ce vine din trecut și pentru a înlătura ceea ce nu este bun, este fals, este un adaos ce este respins de trunchiul cultural autentic. Pentru a identifica informații parazite atașate ca urmare a unor „rătăciri” culturale de-a lungul secolelor, trebuie să ne întoarcem în trecut. Rătăcirile erau firești la un moment dat din motive politice, dar la momentul potrivit se revine pe drumul bun! Un exemplu evident este informația transmisă de Ulfila /Wulfila care s-a născut printre geți a devenit un erudit al secolului al IV-le d.Hr. La vârsta de 30 ani este numit episcop în spațiul geografic al Dunării de Jos unde predică creștinismul prin satele geților; și nu printre nobilii care în Actele martirilor sunt descriși ca opozanți.
Problema de rezolvat ce se pune în fața generațiilor contemporane constă în aflarea „adevăratul sens al unui cuvânt” – cel din trecutul său istoric, cât și cum s-a corupt în decursul rătăcirii lui prin meandrele istoriei.
Sunt evidente preocupările omului de a se cunoaște pe el și pe ce este în jurul lui și nu în ultimul rând cine sunt înaintașii lui; istoria înaintașilor lui. Informații există: viața cu specificul ei, succesiunile de generații alimentează un imens tezaur de informații aflat într-o dinamică permanentă care trebuie numai citite cu lupa propriei culturi autohtone și autentice- pentru a nu rătăciii…!
II. Cine suntem? De unde venim?
1. Herodot. În prezent scrierile lui Herodot sunt considerate ca importante surse istorice, deși au existat cronici istorice anterioare.
Din antichitatea timpurie provin numeroase informații privind locuitorii din arealul geografic cuprins între cele trei mări; Marea Adriatică, Marea Baltică și Marea Neagră.
Informațiile provin din diverse surse:
– povestirile negustorilor care-și comercializau mărfurile, pe vremea aceea, pe drumurile ce străbăteau acest spațiu geografic;
– cronicele ce prezintă războaie care au uimit lumea acelor timpuri cu participarea a sute de mii de luptători ceea ce presupunea: existența unei populații numeroase ca bază de recrutare a luptătorilor, producerea de bunuri materiale necesare oștirii, aprovizionare, dotarea și susținerea oștirii pe timpul războaielor, existența de resurse pentru achiziționare, gestionare, depozitare, transport etc. Și nu în ultimul rând toate acestea înseamnau punerea în mișcare a uriașe cantități de hrană, cât și ad de an regenerarea acestora –ceea ce înseamnă foarte mulți oameni activi și mari suprafețe de terenuri fertile cultivate;
– informațiile ce circulau prin viu grai ce au fost adunate și scrise de diverși literați ai vremii, numeroase ajungând până azi.
Având în vedere fenomenul de „fake news” , fenomenul de știri probabile, fenomene ce erau prezent și în trecut, se pot identifica în informațiile venite din negura vremii:
– existența privind diverse neamuri care apar în diverse locuri ceea ce probabil că de fapt nu descriumigrația ci de fapt răspândirea;
– existența în documente istorice a numelui unei populații numeroase care brusc dispare sau apare în scrierile unor istoricinu înseamnă că este o dispariție reală sau o explozie a natalității ci de fapt utilizarea de nume diferite a celor ce descriu populația dintr-un ecosistem sau a faptului că istoricul a înlocuit un nume cu altul. Populația și-a continuat evoluția în timp firească fără să țină cont de ce a notat istoricul. De exemplu: un sibian este în același timp și ardelean, și transilvănean, și român. Utilizarea unei denumiri nu le elimină pe celelalte ci numai sfera de cuprindere a mulțimii.
La fel ca informațiile geologic privind identificarea cantității de zăcământ mineral, informații ce se obțin prin foraje din loc în loc – ceea ce nu înseamnă că zăcământul a migrat dintr-un loc în altul odată cu sondorii; și nici faptul că nu a existat până când geologii nu l-au menționat.
Toate aceste informații ce vin din trecut au ceva în comun: scot în evidență potențialul uman și material al spațiului geografic dintre cele trei mări cât și fertilitatea deosebită a solului susținută de climatul temperat favorabil agriculturii și viețuirii umane.
Herodot afirma: că tracii erau cei mai numeroși după inzi – prin traci în această afirmație trebuie înțeles că Herodot se referea la imensul areal geografic din nordul polisurilor grecești cu imensa lor populație. Aceasta însemna tot ce era în nord: geți, tyrageți, masageți etc. Ce se vor individualiza mai târziu în cronicile grecești și romane prin diverse nume cu caracter general: geți, sarmați și sciți care la rândul lor erau formate din sute de diviziuni socio-politico-economice la nivel tribal cu diferite nume utile pentru localizare, de către negustorii timpului.
III. Organizări politice
În cadrul acestui imens sistem socio-politico-economic cuprins între cele trei mări care la un moment dat devine un spațiu geto-sarmato-scitic cuprinde la rândul lui alte subsisteme care nu anulează nici nu înlocuiesc sistemul. Analogia este simplă: spațiul românesc ca sistem cuprinde ca subsisteme spațiile: oltenești, ardelene, maramureșene. La rândul lor aceste subsisteme sunt compuse din alte subsisteme ș.a.m.d. Toate acestea nu se substituie sistemului ci-l întregesc în spațiul românesc, forța este dată de întreg…
Povestirea: Cele șapte nuiele
Un tată avea șapte fii care, deseori, nu se împăcau. Datorită certurilor uitară să lucreze. În plus, câțiva oameni răuvoitori aveau de gând să se folosească de această neînţelegere pentru ca după moartea tatălui lor să se ia la bătaie pentru moştenire.
Atunci bătrânul tată îi chemă pe fiii săi laolaltă, le puse înainte şapte nuiele, care erau bine legate, şi le spuse: „Cine va reuşi să rupă acest mănunchi de nuiele, aceluia îi voi da 100 de talanţi”. Unul după altul îşi încercară norocul şi puterile.
Neputând rupe mănunchiul de nuiele, recunoscură cu toţii: „Nu merge, nici nu e posibil!”. „Ba da, le spuse tatăl, nu este nimic mai uşor!”. Desfăcu legăturile şi rupse toate nuielele, una după alta, cu cel mai mic efort. „Aşa, bineînţeles că este uşor, îi spuseră fiii săi. Aşa şi un copil ar fi putut să le rupă!”.
Tatăl însă le spuse: „Aşa cum este cu aceste nuiele, la fel este şi cu voi. Atâta timp cât veţi fi împreună, veţi trăi şi nimeni nu vă va putea dezbina.
Dar dacă legătura înţelegerii care vă uneşte se va rupe, atunci se va întâmpla cu voi ca şi cu nuielele care zac rupte aici înaintea voastră, pe pământ. Așa că…iertați-vă, împăcați-vă și trăiți în armonie”. (Sursa: https://jurnalspiritual.eu/povestire-cu-talc-cele-sapte-nuiele/)
În normalitatea ei, omenirea s-a confruntat permanent cu două acțiuni contrarii privind organizarea socio-politică:
– o acțiune de a forma edificii socio-politice (imperii) tot mai mari ce să adune sute de milioane de oameni și milioane de kilometri pătrați, imperii ce la apogeul lor păreau invincibile;
– o altă acțiune de a distruge edificiul creat, chiar dacă părea invulnerabil, imposibil de dezmembrat.
Istoria prezinte numeroase exemple de evoluții socio-politice uneori pe durate de peste o mie de ani. Ce este demn de observat este că documentele istorice menționează mai mult conducătorii- dinastiile conducătoare- și nu popoarele cu milioanele de indivizi ce au generat armatele de sute de mii de oameni care au dus greul războaielor de edificare a imperiului sau de distrugere a imperiului, și nu scot în evidență ce a determinat ca aceste armate să se sacrifice pe câmpurile de bătălie.
Cercetând originea etnică a celor ce asigurau forța de luptă imperială și adversară a imperiului nu putem să nu constatăm că sunt din aceeași etnie în ambele tabere: unii luptau pentru edificarea imperiului alții în același timp luptau împotriva imperiului sau în slujba altui imperiu în luptă cu primul imperiu; de la acest comportament nici valahi geto-sarmato-scitici nu au făcut excepție, fiind chiar menționați în documente ca cei mai destoinici, viteji oșteni din armatele Europei, oșteni care luptau pentru cauze care nu erau a lor și străine intereselor lor.
Alteori în anumite momente istorice, aceste populații treceau cu vederea disensiunile dintre ele și aveau capacitatea de a se uni împotriva dușmanului comun mobilizând sub arme și aducând în luptă sute de mii de luptători și imense resurse în organizări de amploare imperială, împărății – asemănătoare, bineînțeles la alte standarde, cu Uniunea Europeană actuală.
Fără a avea pretenția unei abordări exhaustive este demn de reținut existența unor împărății ce au învins imperii:
1. Informații din negura istoriei. Marii și puternici ai antichității timpurii (Cyrus al II-lea cel Mare și Darius I) pierd în războaiele cu aceste împărății geto-sarmato-scitice; iar Alexandru cel Mare își asigură resursele necesare cuceririi Imperiului Persan din aceste locuri.
Resursele imense sunt probate și de faptul că Regina masageților, Tomiris ce avea o armată numeroasă după ce învinge pe împăratul persan Cyrus al II-lea cel Mare, vine în Dobrogea cu corăbiile –oameni ai mării- unde a întemeiat cetatea Tomis. Un alt eveniment antic ce descrie indirect resursele umane ale acestui spațiu geografic este campania regelui persan Darius I, ce trece cu o armată imensă în nordul Dunării. Război ce s-a încheiat cu fuga perșilor înapoi în țara lor- câți au scăpat cu viață.
Burebista constituie o împărăție ce aduce sub arme sute de mii de războinici.
2. Informații din mileniul I d.Hr. este un mileniu alÎmpărățiilor geto-sarmato-scitice care au la conducere diverse dinastii începând cu Decebal și Dinastia Amalilor ce a dat conducători renumiți: Armân (Ermanaric –în germană) și Attila (urmaș al unei prințese amale și a unui prinț hun deci este posesor de „os domnesc” ce-l făcea eligibil la tronul Împărăției geto-sarmato-scitice!). Attila purta și un titlu inferior de Rege al Daciei ca argument de a ajunge la tronul împărăției. În acest mileniu Împărăția Geto-sarmato-scitică a distrus Imperiul Roman și a remodelat harta politică a Europei. Sfârșitul de mileniu duce la o modificare treptată a structurii socio-politică ce devine treptat o confederație de crăii tot mai independente cu o conducere centrală tot mai simbolică.
După moartea lui Attila (Tătucul) ce purta și titlul de Rege a Dacilor Împărăția geto-sarmato-scitică cunoaște lupte interne între urmași și o perioadă de declin politic (Povestea celor șapte nuiele).
Astfel că sfârșitul de mileniu cunoaște o istorie a Crăiile „libere”ce sunt tot mai independente și care întreprind acțiuni tot mai independent într-o relație de vasalitate (senior-vasal) ce generau numeroase conflicte – fenomen asemănător cu cel din evul mediu timpuriu în Europa Apuseană. În acest spațiu geto-sarmato-scitic apar numeroase „Țărișoare” cu o putere militară tot mai simbolică ce-și căutau ocrotirea în depresiunile munților. Există încercări a unor dinastii khazare, cumane și pecenege de reorganizare a unor structuri statale dar fără succes pe durată lungă. Excepție face dinastia Arpadiană ce reușește să pună bazele unei organizări politice viabile.
3. Început de Mileniul II d.Hr. Este un început de mileniu al renașterii moșteniri mileniului I d.Hr. după ce autonomiile crăiilor slăbesc puterea politică a geto-sarmato-sciților.
Cu rol important în reunirea geto-sarmato-geților alături de dinastia Arpadiană este și emirul Nogaii – ctitor al Valahiei și Moldaviei.
În secolul al XIII-lea în spațiul geto-sarmato-scitic era o împărăție care domina politic din Balcani în sud, Rutenia în nord, Banatul de Severin în vest și în est până la Nistru, având la conducere pe emirulNogai un membru al dinastiei Ginghis Han ( la fel ca și Carol I un membru al Casei de Hohenzollernce a pus bazele unei dinastii în România). Centrul de comandă al acestui teritoriu, geto-sarmato-scitic, a fost Isaccea din nordul Dobrogei. Existența acestuia stat a favorizat coagularea crăiilor în state feudale din exteriorul Arcului Carpatic și o renaștere a geto-sarmato-scitilor. Tablourile votive ale lui Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mare redau prin veșminte și coroane imaginile unor împărați geto-sarmato-scitici.
IV. Ardealul
NumeleArdealul este un toponim cu o vechime multimilenară utilizat pentru a descrie o stare de fapt constatată pe vremuri de mult trecute în podișul Transilvaniei că Arde-dealul.
În interiorul Arcului-carpatic era și este un spațiu geografic foarte bogat în depozite subterane cu gaze naturale insipide, inodore și inflamabile. Acest „aer inflamabil” aflat sub presiune foarte mare țâșnea prin fisurile scoarței terestrela suprafață; prin frecare cu solul acest gaz inflamabil ajungea la temperaturi ridicate; în contact cu aerul se aprindeau formând flăcări care izbucneau din pământ înălțându-se în bătaia vântului, uneori cu o înălțime mai mare, alteori abia pâlpâind.
Acest fenomen natural de flăcările eterne, datorat emanației de gaze naturale c
V. Moldova
În limba engleză Moldavia, în limba germană Moldau, în limba franceză Moldavie, în rusă Молдавия, în poloneză Mołdawia este o regiune istorică și geografică a Europei, delimitată la vest de către Carpații Orientali și la est de către râul Nistru. Suprafața cumulată a a Moldovei istorice este de 94.862 km², dintre care 35.806 km² în România (cele 8 județe ale Moldovei Occidentale cuprinzând Bucovina de Sud), 29.680 km² în Republica Moldova (partea din dreapta Nistrului cunoscută și ca Basarabia) și 21.297 km² în Ucraina (regiunea Cernăuți cuprinzând Bucovina de Nord, ținutul Herței și ținutul Hotinului, și cele 9 raioane din Bugeac)(Sursa: Wikipedia).
În documentele evului mediu și în actul care a pus bazele unirii Principatelor Dunărene, în conformitate cu hotărârile Congresului de la Paris din 1856 (Convențiunea pentru organizarea definitivă a Principatelor Dunărene ale Moldaviei și Valahiei din august 1858 – cunoscută mai mult sub numele de Convenția de la Paris) numele consacrat este MOLDAVIA!
Acest nume este format prin alăturarea a două cuvinte MOL și DAVIA.
Mol este numele unei zeități antice; Zeul Mol –Zamolxe, iar Davia – însemnă loc sacru, teritoriu binecuvântat, divin. Locuri de închinare pe vârful munților, locuri sacre (Dave) înconjurate de ziduri ca mănăstirile azi sau când vitregia vremurilor nu dădea voie apropierea de divinitate se realiza în „Bisericile de Brazi”.
Mol și Davia alăturate formează cuvântul Moldavia cu sensul de țară sacră a lui Zamolxe, țară binecuvântată.Țară bogată adevărată Grădină a Maicii Domnului, considerat de oameni ca loc divin moștenit din moși – strămoși cu numele de Mol-Davia.
VI. România
Un reper important pentru numele României este afirmația lui Xenofan din Colofon (poet și filosof grec care a trăit la sfârșitul secolului al VI-lea i.Hr. și la începutul secolului al V-lea i.Hr.) ce spuneaRomania este o țară care în hărțile evului mediu are capitala la Constantinopol.
România de azi este o țară care în hărțile secolului XX d.Hr. are capitala la București și în limbile europene este numită: Rumania (în limba albaneză, arabă), Rruminia (în limba armean, Errumania bască), Rumynija (în limba belarusă), Rumunija bosniacRumŭniya bulgarăRumunsko ( în limba cehă), Rumunjska croatăRumænien danezăRumeenia estonRoumanie(rumenii) ( în limba franceză), Rumänien germanRumenye idișRúmenía islandeză), și așa mai departe denumiri în care se identifică grupul de litere „Ruman”/ „Rumin”/ „Rumyn”/ „Rumun”/ „RumæRumān”/ cuvinte de fapt care au sens în limba română țărănească de:
– „rumen” adj. îmbujorat, împurpurat, roz – trandafiriu, înroşit, roşu la față (Om cu obrajii rumeni.);
– „rumân” sub. valah, olah, vlah în vechime locuitor al numeroaselor Țări Rumânești locuite de rumâni (trebuie menționat că substituirea actuală a numelui de Valahia cu cel de Țara Românească este o eroare; nicăieri nu apare în numeroasele hărți din evul mediu; în aceste hărți găsim o Romanie dar cu capitala la Constantinopolul locuit de romei și romanoi. În limba română veche Constantinopolul era denumit Țarigrad, adică „Cetatea Împăratului” și „Înalta Poartă” ce era în secolul al XII-lea cel mai mare și cel mai bogat oraș din Europa. La construcţia oraşului între anii 324 şi 336 au participat chiar 40 000 de geto-goţi aliați ai Împăratului Constantin.
Cuvântul „rumen” ce caracterizează o însușire feței umane este întâlnit și la populațiile cu care rumânii au intrat în contact în vremurile trecutului îndepărtat. Acesta este adaptat la fonetica limbii respective a cuvântului rumen: „румяны – rumiany” (în limba bielorusă), „румен – rumen”, (în limba bulgară), „rumen” (în limba croată, ), „руменило – rumenilo” (în limba macedoneană), „rumiany” (în limba poloneză), „румяный- rumyanyy” (în limba rusă), „румен-rumen” (în limba sârbă), „рум’яний- rum’yanyy” (în limba ucraineană).
„rumen”, ce caracterizează o însușire feței umane, în acele timpuri, și a generat încă un nume a geto-sarmato-goților acela de rumân a fost transformat de corifeii Școlii Ardelene de la Blaj prin înlocuirea literei „u” cu litera „o”, ca urmare în loc de „rumân” să fie folosit cuvântul „român”. Transformare ce a avut succes și a dus la extinderea lui.
Un obstacol a fost existența în cancelariile europene a termenului vechi – probabil o opoziție benefică, pentru că în prezent o etnie caută să-și facă cunoscut numele: etnia romilor vorbitori de limba romanii, fapt ce în prezent, în Apus, a generat confuzii. O soluție pentru a înlătura aceste confuzii ar fi înlăturarea inițiativei Școlii Ardelene de la Blaj și revenirea la numele multimilenar de rumânși Rumeniacum ne spun străinii. Rumeliaera numit în evul mediu al teritoriul din sudul Dunări .
VII. Sarmizegetusa. Sarmi-ze-get-usa
Toponimul Sarmizegetusa a apărut în inscripțiile antice și la autorii antici (până în sec. al VII-lea) cu inscripționare în elină și latină și în alte variante: Zarmizeghéthousa,
Sarmireg, Sarmizge, Zarmitz, Sarmazege, Sarmizege etc.”( Sursa: Wikipedia).
Este evident că numai Sarmizegetusa și Zarmizeghéthousa sunt denumiri complete. Celelalte sunt diminutive: Sarmireg, Sarmizge, Zarmitz, Sarmazege, Sarmizege etc. obținute prin trunchierea denumiri principale.
Se identifică la toate grupul de litere „Sarmi”/„ Zarmi”/„ Sarma” ceea ce este evident că se referă la „sarmați”.
Al doilea grup de litere este „get” /„ghet” iar este evident că se referă la „geți.
Al treilea grup de litere„usa” sau „ housa”. „Usa”cu sensul de „ușă” sau „Înaltă Poartă”. „Housa –casă în limba latină” cea ce este firesc pentru că autorul fiind latin ia indicat rolul în lumea sarmato-getică de casă a întâlnirilor conducătorilor sarmato-geți.
Se știe că în tradiția autohtonilor este puternica dorința de a realiza porți cât mai înalte și mai monumentale, iar la poartă nelipsita băncuță unde duminicile și-n zilele de sărbătoare oamenii se adunau la sfat. Respectând proporțiile și sarmato-geții inclusiv sciții aveau locuri bine stabilite unde se adunau la sfat.Publius Ovidius Naso vorbea la Tomis despre sarmați și sciții care până la urmă îi considera tot geți ( la fel ca azi la București : vorbim despre ardeleni, bănățeni, maramureșeni, moldoveni etc. care până la urmă toți sunt români).
VIII. Valahia
Popoarele geto-sarmato-scitice fac istorie în mileniul I d.Hr. în spațiul Central-European. Inexistența granițelor, căutarea locurilor pentru pășunat, ciocniri tribale nesfârșite în acapararea celor mai bune pășuni duc la amestecul populațiilor și apropierea cu turmele de Carpații în anotimpul de vară, urmat de deplasarea în locurile de șes, în bălțile râurilor, în anotimpul de iarnă. Acest proces socio-economic de transhumanță generat de alternanța iarnă-vară vital în existența populaților Central-Europene și Nord-Pontice a dus la amestecul lor și la o inevitabilă bună cunoaștere reciprocă ce a generat diverse nume în funcție de caracteristicile prin care diversele comunități umane se evidențiau în raport cu altele.
Tot în mileniul I d.Hr. are loc, în cest spațiu european, un amplu proces de convertiri religioase la iudaism (khazarii), la creștinism (sarmato-geții) și mahomedanism (o parte dintre sciți – popoarele turcice de azi). Proces complex, și nu întotdeauna pașnic, a dus la crearea de organizări politice, de vastă întindere teritorială conduse de dinastiile sciților nord-pontici, este vorba de dinastii pecenege, cumane și tătare.
În acest spațiu geto-sarmato-scitic viața socio-economică avea complexitatea ei în care erau câteva dominante ocupaționale generate la rândul lor de specificul macro-ecosistemului pontico-carpato-dunărean: creșterea oilor (de către ciobani, cultivarea pământului (de către boieri), creșterea cailor (de către nord-ponticii – tătarii). Cei care au imaginea cea mai bună a sistemului în ansamblul său, cu privire la caracteristicele umane și definitorii ale populațiilor sunt cei cu mobilitatea cea mai mare (tătarii ce se ocupau cu creșterea cailor) și ciobanii ca urmare a transhumanței.
Tătarii au sesizat caracteristica relativ comună a crescătorilor de oi și a agricultorilor, a căror activitate depindea de voința lui Dumnezeu. Ca urmare „Voința lui Dumnezeu”, „Ce dă Dumnezeu”, „Voia lui Dumnezeu”, „Vă cu Dumnezeu” etc. erau formulări permanent prezente în dialogurile acestora și devine o caracteristică comportamentală – o expresie de salut întâlnită și azi la țărani și nu numai – vă cu Dumnezeu ceea ce în limba nord –ponticilor se exprima prin Va-allah.
O altă expresie, în vorbirea populară, de Omul lui Dumnezeu când este vorba de cineva extrem de omenos are echivalent în islam: Waliyu- Ilah cu sensul de prieten al lui Dumnezeu. Wali – tradus prin sfânt. Conceptul de sfânt în islam este diferit de cel din creștinism. Un sfânt islamic (wali) poate fi în viață, căsătorit, să aibă copii și să facă minuni cu voia lui Dumnezeu. Conceptul este mai apropiat de sfinții părinții din Vechiul Testament.
S’a creat astfel un nume și renume privitor la o submulțime din marea mulțime traco-geto-sarmato-scitică care aveau avea anumite caracteristici: creștini, păstoritul oilor și agricultori, care se manifestau prin salutul „Vă cu Dumnezu– Va-allah”- adică erau extrem de omenoși Oameni a lui Dumnezeu. Se știe că țăranii români erau extrem de ospitalieri.
Pentru tătari aceste caracteristici comune a ciobanilor și agricultorilor au generat numele de „Vă allah”, „Waliyu- Ilah”, „Vaallah”, „Valah”.Faptul că o parte dintre ei, cei din sud, erau mai bruneți – le-au atras supranumele numele și de blachi.
În decursul secolelor ca urmare a jocului cuvintelor între blachi (negru) și va-allahi (vă cu Dumnezeu) duce la o mulțime de variante de nume în limbile neamurilor din Europa. Fiecare pronunțându-le și scriindu-le conform specificului lor!
Se identifică la nord pontici cuvinte ce clarifică cele două nume: „Валлах – De către Dumnezeu” (în limba tătară); „Wallahiý – De către Dumnezeu”
Prof. Jude Laurențiu
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia
Remarci istorice
1. „După lectura a sute de volume referitoare la istoria românilor şi istoria limbii române, se constată că nici unul din erudiţii autori ai acestora nu scrie, nici măcar nu sugerează, că româna este sau ar putea fi limba primordială a Europei, că geţii (ca să folosim numele dat de greci) carpato-danubieni constituie poporul matcă al Europei din care, prin roiri succesive, s-au desprins în perioade distanţate în timp şi spaţiu, începînd din mileniul III î.e.n., grupuri de oameni care au populat Europa şi Asia anterioară. De aceea, astfel de informaţii, fundamentale pentru istoria românilor, a europenilor, persanilor şi indienilor nu se pot afla decît din operele unor universităţi străine celebre sau din cărţile unor eminenţi savanţi şi universitari străini, mai ales apuseni.” (sursa: GETICA – Studiu Introductiv de Gabriel Gheorghe, https://gandirea.ro/getica-studiu-introductiv-de-gabriel-gheorghe/)
2. Carolus Lundius (Zamolxis, Primus Getarum Legislator): „Să fie clar pentru toţi, că cei pe care antichitatea i-a numit cu o veneraţie aleasă Geţi, scriitorii i-au numit după aceea, printr-o înţelegere unanimă, Goţi. Grecii şi alte popoare au luat literele de la geţi. La Herodot şi Diodor găsim opinii directe despre raspândirea acestor litere.”
3. Carlo Troya, istoric italian (1784-1858): „Niciun popor din cele pe care grecii le numeau barbare, nu au o istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele, Istorie Getică sau Gotică, se împarte în două părţi şi una din ele arată că geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din neamul Amalilor.”
– Robert Sheringham, De Anglorum Gentis origine disceptatio: “Astfel chiar Pliniu, Mela, Solinus, îi arată pe geți ca poporul Traciei. Toți tracii ar fi fost un singur popor, adică geții, mărturisește Mela (sec. I d.Hr).”
4. „Am arătat că armele geților au fost victorioase în Sciția, Tracia, Dacia, Moesia, la Istru și la Marea Neagră și am spus că ei au avut diferite nume în acele regiuni, din pricina varietății sălașurilor; dar toți au fost numiți geți, cu același nume, de către greci și de către latini. Însă aceștia, cu trecerea timpului, și-au adus trupele și stindardele la ultimele hotare ale Europei, și, fapt și mai agresiv, i-au îmblânzit și i-au domolit pe romanii cei plini de foc, precum și Roma însăși, și cică ar fi istovit într-atât Imperiul Roman, încât de atunci încolo a fost mai ușor de manevrat de către alte neamuri dintre care cele mai multe, prinzând ocazia, ar fi căpătat de atunci încolo curajul de a-și scutura îndelungata sclavie și jugul lor istovitor. Atunci, pentru prima dată geții le-au fost cunoscuți romanilor și grecilor sub numele de goți: însă de atunci sunt numiți de către scriitori când geți, când goți. În legătură cu aceștia, există o concordanță absolută la autorii vechi care au trăit în acea vreme în care s-a ținut războiul gotic;…Orosius care și-a scris istoria în veacul împăraților Arcadius și Honorius (în care goții, sub conducerea lui Alaric au năvălit în Italia), relatează că geții au fost de neam gotic și sub numele de goți au devastat Imperiul Roman: Curând, spune el, acei geți care acum se numesc goți, despre care Alexandru a declarat că trebuie evitați, de care Pyrrhus s-a îngrozit și pe care Cezar i-a lăsat baltă, după ce au năvălit cu toții în provinciile romane, deoarece lăcașurile lor și toate orașele au fost abandonate și golite, și multă vreme s-au arătat înfricoșători, speră acum prin rugăminți să obțină asocierea cu romanii prin legământ, deși ar fi putut-o obține cu armele.6. Hieronymus (345 – 420 e.n.): “Există autoritate (îndreptăţire) pentru a-i numi pe goţi, geţi.”8. Abordarea ecologică a viețuirii umane demonstrează fără dubii că în Peninsula Scandinavă, până la începutul Holocenului (etapa geologică actuală, începută cu cca 12000 ani în urmă) s-a găsit sub un strat gros de sute sau chiar mii de metri de gheaţă (v. Istoria Suediei), deci nu se punea vorbii de un leagăn de generare de populații umane. Spus simplu: acolo nu existau oameni.A existat însă procesul invers din Centrul Europei odată cu retragerea ghețarilor sarmato – geții să ajungă cu pescuitul și pe țărmurile sudice ale Scandinaviei. Treptat prin transformarea Scandinaviei într-un ținut mai accesibil, a unor terenuri favorizate de natură acestea au puncte de locuire temporară. Dar solul și clima Scandinaviei n-au permis o dezvoltare normală a populaţiei ce ar fi dorit să rămână pe noile teritorii. În plus, absenţa totală a sării, de care mamiferele depind fiziologic, deci natural, a constituit un factor prohibitiv pentru creşterea populaţiei în zona nordică europeană. Deci nici nu poate fi vorba ca Scandinavia să fi fost vreodată în istoria societăţii omeneşti o generatoare de populații gotice care au invadat Europa și au cucerit Imperiul Roman.Ca urmare în ţinutul inospitalier al Scandinaviei, istorici luptând împotriva naturii nu pot constitui o fabrică de popoare – în speță de goți ce să invadeze sudul Mării Baltice!, Europa și Marele Imperiu Roman – pentru că nu au cu ce! De unde pot goții istoricilor alcătui armate cu sute de mii de luptători, ce să distrugă legiunile romane, să cucerească cetățile și chiar capitala imperiului – centrul lumi Roma? (sursa: GETICA – Studiu Introductiv de Gabriel Gheorghe, https://gandirea.ro/getica-studiu-introductiv-de-gabriel-gheorghe/).
BIBLIOGRAFIE:
1. A. Bădin, Dacia din Vestul Europei, New York – 1998, Editura The Geryon Press;
2. Virgil Ciocîltan – Mongolii și Marea Neagră în secolele XIII-XIV, editura Enciclopedică, București, 1998;
3. L.I. Cueșdean, Senzațional! Suntem români de peste 2500 de ani, Editura Solif
4. Nicolae Densușianu, Dacia preistorică, Editura Enciclopedică, 2002
5. Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, seria Istorie, Humanitas, 1999, 2006, 2008, 2010;
6. Neagu Djuvara, Aromânii: istorie, limbă, destin (coordonator), Editura Fundației Culturale Române, 1996, Editura Humanitas, 2012;
7. Gabriel Gheorghe, Lingvistica, istoria… Defilee de erori, Rev. Getica http://gandirea.ro/lingvistica-istoria-defilee-deerori/
8. , https://gandirea.ro/getica-studiu-introductiv-de-gabriel-gheorghe/
9. Carmen Jimenez Huertas, Nu venim din latină, Editura geto-dacii, 2016;10. Iordanes, Getica( despre originea şi faptele geţilor), Fundația Gândirea;
11. C.J. Huertas, Nu venim din latină, Editura: GETO DACII, București, 2016
12. N.P. Leonăchescu, Istoria şi condiţiile la limită tip Dirichlet, Rev. Getica
13. C. Lundius, Zamolxis, Primus Getarum Legislator, Upsala, 1687;
14. Roxana Gordan, https://ultima-ora.ro/gazul-metan-extras-in-romania-cel-mai-pur-din-lume
15. Dan Oltean , Regii dacilor si razboaiele cu romani, 2017, ISBN: 978-973-0-13518-3;
16. Dan Oltean, Religia dacilor. 2012, ISBN: 978-973-0-17045-0;
17. George Pantecan, Provincia medievală Dacia din Europa Nordică, Editura Tempus a Fundației Academia Daco-română, 2010;
18. Revista: Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor, ISSN 2668-0076, ISSN-L 2668-0076, nr.3, anul 2020,
19. Revista: Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor, ISSN 2668-0076, ISSN-L 2668-0076, nr.4, anul 2021
20.Liana Spulber – Emisii geogene de metan în Transilvania și implicațiile lor asupra mediului înconjurător, lucrare de doctorat, Cluj Napoca, 2010
21. Carlo Troia, Argumente pentru rescrierea istoriei Europei, Editura Uranus, 2015;
22. Nicolo Zeno, Cărțile geților, Editura Uranus, 2017;
23. M. Vinereanu, Dicționar etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indoeuropenistică,
Webografie:
1. Dacia din Europa Nordica, https://www.youtube.com/watch?v=_HywOIyBXpE&ab_channel=DanielRoxin-Istorie
2. GETICA – Studiu Introductiv de Gabriel Gheorghe,
Via Zorile Bucovinei, Cernăuți
