Vandalii nepedepsiți din St. Jupinero sunt “gărzile albastre” comuniste din America
Revoluția culturală a stângii continuă fără încetare; vandalii din St. Junipero primesc o clemență excesivă din partea procurorilor democrați.
Biroul procurorului districtual al județului Marin din California a anunțat că va reduce acuzațiile de infracțiune împotriva revoltaților Black Lives Matter care au desacralizat și demolat statuia Sf. Junipero Serra din fața parohiei St. Raphael din San Francisco. Vandalii vor fi acuzați doar de contravenție. Acești vandali se alătură nenumăraților revoltați Black Lives Matter și Antifa din toată țara, cărora procurorii de stânga le-au acordat clemență excesivă după ce „vara lor de dragoste” a dus la morți multiple și pagube de 2 miliarde de dolari. Mai recent, în 2022, aproape 100 de organizații și biserici pro-viață au fost atacate de teroriști interni pro-avort, dar FBI-ul a ignorat în mare măsură aceste crime.
În timpul Revoluției Culturale Chineze, unui alt grup de tineri de stânga i s’a permis să comită crime odioase care au rămas în mare parte, dacă nu în totalitate, nepedepsite. Revoluționarilor comuniști cunoscuți sub numele de Gărzile Roșii li s’a permis să tortureze și să ucidă „dușmanii de clasă” ai mișcării lor, deoarece aceasta a ajutat revoluția. Este clar că în America, incendiatorii de stânga, vandalii și criminalii fac parte dintr’o clasă protejată similară. La fel ca Gărzile Roșii din China, Gărzile Albastre ale Americii sunt sustrase de la urmărirea penală pentru că sunt utile din punct de vedere politic, de aceea mulți cred că trăim sub un sistem de justiție cu două niveluri. Într’o scrisoare către procurorul districtual și procurorul adjunct al districtului, arhiepiscopul din San Francisco, Salvatore J. Cordileone a condamnat reducerea acuzațiilor de către procuror, arătându-le drept un alt exemplu al sistemului de justiție pe două niveluri care există în America: „Pentru mine este clar că acest curs de acțiune nu ar fi fost luat cu nimeni altcineva. De fapt, dacă același tip de infracțiune ar fi fost comisă împotriva unei alte congregații sau grup religios, aproape sigur ar fi fost urmărită penal ca infracțiune motivată de ură. Au existat peste 100 de atacuri asupra proprietăților Bisericii Catolice din întreaga țară, inclusiv în Arhiepiscopia San Francisco, în unul din aceste cazuri fiind tras un glonț în interiorul Catedralei. Anticatolicismul are o istorie lungă și urâtă în această țară. Acum, prin această decizie, procurorul județului Marin a dat semnalul că atacurile asupra caselor de cult și obiectelor sacre catolice pot continua fără consecințe juridice grave”. Asemănările dintre Gărzile Roșii din China și Gărzile Albastre ale Americii sunt mai profunde decât sistemele de justiție corupte. În timpul revoluției culturale chineze, comuniștii au decimat istoria și moștenirea chineză, arzând suluri și cărți antice, jefuind temple și distrugând relicve. De asemenea, în 2020, revoltații marxişti au jefuit și vandalizat biserici, au ars și dărâmat numeroase monumente și memoriale americane.
Garda Albastră Americană l-a țintit pe Junipero Serra nu pentru că era un simbol al rasismului, ci pentru că este un simbol al valorilor și istoriei americane. Garda Roșie a susținut că desființează clasismul, iar Garda Albastră susține că luptă cu rasismul, dar adevăratul dușman în ambele revoluții culturale este moștenirea națională. Departe de a fi rasist, Junipero Serra, un franciscan, a fost un apărător al nativilor americani împotriva violenței și a prejudecăților din partea autorităților guvernamentale spaniole. El i-a slujit pe indieni evanghelizând, educând și oferindu-le hrană, adăpost și locuri de muncă. Și a jucat un rol esențial în a-i învăța despre agricultură, ceea ce le-a permis să avanseze de la stadiul de vânători – culegători. Când o mulțime a distrus o statuie diferită a lui Junipero Serra în San Francisco, Consiliul Hispanic, a cărui misiune este să împărtășească și să păstreze moștenirea hispanică a Statelor Unite, a condamnat lipsa de „rigoare istorică” a vandalilor. De asemenea, Ambasada Spaniei și-a exprimat „îngrijorarea profundă cu privire la aceste atacuri la adresa autorităților federale, statale și locale”, cerând „ca memoria bogatei noastre istorii comune să fie protejată”. Ceea ce au recunoscut atât Consiliul Hispanic, cât și Ambasada Spaniei este că atacul asupra Junipero Serra a fost complet aistoric. Nu era un general confederat. Într’adevăr, dacă am învățat ceva din vara lui 2020, a fost că tinerii de stânga nu sunt în război cu rasismul; sunt în război cu America însăși. În 2020, proprietarii de afaceri nevinovați au fost jefuiți și incendiați, restaurantele au fost forțate să participe la sesiuni de luptă comunistă, documentele fondatoare respinse, iar strămoșii noștri demonizați. Orice lucru care avea de-a face cu istoria și moștenirea americană, de la Junipero Serra la pelerini și chiar Abraham Lincoln, a fost considerat contrarevoluționar. Impulsul de a încerca să minimizeze evenimentele din 2020 și de a reprima acele amintiri ca pur și simplu un vis urât este de înțeles, dar pur și simplu nu le putem uita. Revoluția culturală a Americii continuă fără încetare. Nu avem dreptate egală în condițiile legii, profesorii radicalizați preferă teoria critică istoriei americane, agențiile noastre federale sunt complet armate, iar țara a fost împărțită în clase protejate și inamice. Singurul mod în care putem opri această nebunie este să ne păstrăm istoria și valorile noastre și să le transmitem cu sârguință copiilor noștri. Cine a fost Sf. Junipero Serra? Un simbol rasist al imperialismului spaniol și al victimizării indiene sau un apărător al celor vulnerabili a căror credință creștină și evanghelizare au dus la convertirea a mii de oameni? Spuneți-le copiilor voștri adevărul. Este singurul lucru care ne poate elibera.
Evita Duffy-Alfonso
Via The Federalist