Garda de Fier

"Cine n'a cunoscut şi n'a dat nici examenul durerii, nici examenul bărbăţiei şi nici examenul credinţei, nu poate fi legionar". (C. Z. CODREANU)
Subscrie

ÎN AMERICA A ÎNVIAT STALIN

August 19, 2023 By: Garda Category: LA ORDINEA ZILEI

Pe 6 ianuarie 2021, în Statele Unite a avut loc o lovitură de stat. Nu pentru a schimba guvernul – acest lucru se produsese deja prin fraudarea grosolană a alegerilor, în noiembrie 2020 – ci pentru a instaura Dictatura.
Scenariul a fost cel tipic „revoluțiilor colorate”: o înscenare. De data aceasta, a fost regizat „Asaltul asupra Capitoliului”.
Care seamănă ca două picături de apă, de pildă, cu „atacul” asupra Ministerului de Interne sau al Televiziunii, din 13 iunie 1990, care au declanșat Mineriada.

Ca și la București, acum 33 de ani, miza a fost instituirea în America a unui regim de teroare sub pretextul „salvării democrației”.
Un regim de teroare care să nu mai facă niciodată posibil un alt „accident Trump”.
La doi ani și jumătate de la evenimentele din 6 ianuarie 2021, avem suficiente dovezi și mărturii că totul a fost o înscenare.
Tucker Carlson a realizat un întreg serial, de la care i s-a tras și interdicția de a mai apărea pe post.
Pentru a ascunde urmele înscenării, regimul Biden a umplut pușcăriile cu participanții la acea manifestație, în cea mai mare parte a ei, PAȘNICĂ.
Majoritatea acestora stau închiși de 30 de luni, fără proces, fără a se fi pronunțat împotriva lor o condamnare legală și fără putința de a se apăra de acuzații. Prezumția de nevinovăție a fost aruncată la gunoi.
Mai mult, condițiile în care stau închiși sunt teribile.
The Gateway Pundit a intrat în posesia unor imagini și mărturii cutremurătoare.
Eroul lor este un oarecare Ryan Samsel.
Acesta se află în închisoare din ianuarie 2021, fără a fi compărut vreodată în fața unei instanțe. Timp în care a fost bătut, torturat și neglijat.
În cei doi ani și jumătate, Samsel a fost mutat în 17 locuri de detenție diferite, în mod evident pentru a i se pierde urma.
Nu există cuvinte care să poată descrie imaginile intrate în posesia The Gateway Pundit, surprinse în celula lui Samsel aflată în Penitenciarul Federal din Philadelphia. 

Celula (mai degrabă o carceră) are mărimea unui șifonier. În permanență, becul stă aprins. Pe post de pat, un fel de saltea subțire, albastră, fără așternuturi. Cu o găleată pe post de closet.
Deținutul, el însuși gol, a fost ținut în aceste condiții timp de peste cinci luni.
„Am fost închis într-o carceră. Iar în această carceră (am stat) cinci, șase luni. Vă spun ce se întâmpla: judecătorul mă cita, încercând să intre în contact cu mine pentru că nu se știa locul unde sunt deținut. Lipseam și ei spuneau că nu mă prezint în instanță. Spuneau că nu mă prezint nici la medic. Dar mă țineau aici înăuntru. Cum am spus, era frig, lumina era aprinsă, nu era nici o fereastră. Și aceste condiții le am încă din Virginia. Când am stat închis în Virginia aveam exact aceleași condiții.”
Vorbind despre închisoarea din Virginia, Samsel a relatat:
„Era Închisoarea Regională Centrală din Virginia. Am fost închis și au numit asta regim de detenție aspră. Aceasta înseamnă că nu ai dreptul la nici un telefon, la nici un pachet, la nici un fel de haine, pentru că ei cred că te poți spânzura, și ești sub supraveghere continuă. Lumină stă aprinsă 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Nu ești scos la plimbare. În Virginia, ferestrele erau acoperite cu o mușama neagră, ca să nu poți privi prin ea. Și este un nimic permanent. Ești privat de orice.”  
Aceasta nu este detenție: este Tortură. Regim de Exterminare.
Imaginile și mărturiile par rupte din Memorialul Durerii. De la Zarca Aiudului, de la Jilava, Gherla, Pitești, Periprava…
Însă aceste scene nu se petrec nici în România, nici în URSS, nici în vreo altă țară din „lagărul sovietic”. Nici nu au loc în „obsedantul deceniu”.
Ele se petrec în 2023, în Statele Unite.
Nu trebuie să ne facem iluzii: ce i se petrece lui Ryan Samsel nu este un accident, cum pot apărea și în cele mai performante sisteme.
Nu este o poveste de Hollywood, în care Răul, oricât de groaznic este învins în cele din urmă de Sistemul Bun.
Nu. Ceea ce vedem în aceste imagini și auzim în aceste mărturii este însuși Sistemul!
Sistemul care i-a înscenat unui președinte liber ales – Donald Trump – o conspirație cu Rusia, pentru a-i submina mandatul și, în cele din urmă, a-l răsturna de la putere printr-o nemaivăzută fraudă electorală.
Sistemul care face acum tot ce poate pentru a-l împiedica pe Trump – adulat de popor și situat pe primul loc în toate sondajele – să mai candideze încă o dată, îngropându-l în dosare penale înscenate.
Sistemul care a mușamalizat ceea ce poate fi descris fără exagerare drept Scandalul Mileniului (Laptopul lui Hunter Biden), în comparație cu care Watergate, de pildă (o altă înscenare!) a fost foaie de ceapă.
Sistemul care a scos din grotele istoriei “Dușmanul de Clasă” (trumpiștii) și l-a reactivat într-un discurs monstruos, a cărui regie l-ar fi făcut invidios și pe Goebbels.
Sistemul care a învrăjbit minoritățile și le-a asmuțit împotriva majorității, într-o Anti-Democrație perfectă.
Sistemul care a închis Bisericile, dar a permis manifestațiile, vandalismele și crimele milițiilheor sale – Black Lives Matter și Antifa.
Sistemul care a încurajat distrugerea statuilor și rescrierea Istoriei.
Sistemul care a inventat Cenzura, Poliția Adevărului, Dictatura Sanitară, Dictatura Climatică și Războiul Permanent.
Sistemul care – sub lozinca „Build Back Better” – conduce distrugerea civilizației creștine și pervertirea Omului lăsat de Dumnezeu pentru a face loc unei Noi Ordini Mondiale sataniste și unui Om Nou demonizat. Orwell și Huxley la un loc.
În America a înviat Stalin.
Și, potrivit Principiului Peștelui, duhoarea și putregaiul Neo-stalinismului se răspândesc cu rapiditate. Dar mai ales la Partenerii Strategici și la Slugi.

Adrian PĂTRUȘCĂ
Via ActiveNews

Lasă un răspuns