Garda de Fier

MOȚA ȘI MARIN

Buna Vestire (număr comemorativ). Anul II, Nr. 262, Sâmbătă 15 Ianuarie 1938

    Moța şi Marin au căzut, pentru Cruce şi pentru Legiune, departe de Patria lor, acolo unde «se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos».
    Au apărat Crucea acolo unde se lovea în Ea. Au dus sânge românesc, tânăr şi curat, pentru ca să-l verse întru răscumpărarea păcatelor care s’au aşezat în calea Mântuirii Neamului românesc.
    Au simțit în toată ființa lor că nu se vor mai întoarce.
    S’au gândit cu mult dor la cei de-acasă. Icoana copilaşilor i-a venit în minte lui Ion I. Moța atunci când se apropia ceasul morții. Chipul părinților, al mamelor şi al soțiilor, a venit să le mângâie fruntea, când venea deslegarea de cele pământene.
    Ionel Moța îşi auzea copilaşii cum îl strigă de departe:
    —Tăticule dragă, nu pleca!
    În firea lui de om s’a cutremurat. N’avea păcate personale de ispăşit. Tinerețea şi-a trăit-o în sbucium, în închisori, în primejdie de moarte.
    Alături de el, fratele de credință şi de moarte, Vasile Marin, şi-a adus aminte de toate. Şi el, Vasile Marin, cel care se veselea în fața primejdiei, a simțit sguduituri puternice în ceasul de cuminecare cu slava lui Dumnezeu.

    I-a durut plecarea. Şi cu cât durerile de oameni au fost mai mari, cu atât creştea şi măreția jertfei.
   Primeau, de bună voie, paharul tuturor durerilor omeneşti. S’au smuls, senini, de tot ce aveau scump pe această lume, de familii şi de camarazi, şi-au înăbuşit dorul de a-şi mai vedea casa părintească şi pământul strămoşesc. Au murit cu mărturisirea lui Moța pe buze :
«Eu aşa am înțeles datoria vieții mele. Am iubit pe Cristos și am mers fericit la moarte pentru El».
    Nu ne-au cerut să-i plângem. Noi îi plângem pentrucă suntem oameni. Ne-au cerut însă, ca preț al jertfei, biruința şi o țară ca soarele de pe Cer.
    Vom merge înainte, cu mormintele lor în suflet, cu amintirea tuturor camarazilor căzuți, în gând.
    Printre lacrimi şi printre morminte, cu toți cei căzuți între noi, vom merge înainte !
   Tot înainte, prin toate furtunile!

Drumuri cu opriri şi întoarceri nu cunoaştem şi nu avem.

«BUNA VESTIRE»

Î N C H I N A R E

    Laudă pământeană prin slovă meşteşugită nu putem aduce, pentrucă nu se cade a coborî cele de peste lut în lume. Nu ridicăm psalmi și nici cântece de slavă omenească.
    Ci, cu fața spre Crucea pe care, de bună voie, v’ați răstignit, ne frângem genunchii şi ne închinăm. Deoarece voi pentru slobozirea noastră, a tuturora, ați căutat şi ați primit, bucuroşi, moartea de martir.

«BUNA VESTIRE»

• Vezi și “Comemorarea Moța-Marin”