ZIUA UNIRII…
Ieri a fost Ziua Unirii Principatelor Române.
Despre importanţa actului de unire cum şi semnificaţia lui profundă şi istorică în viaţa poporului român, s’a amintit în treacăt sau deloc pe-aici (Facebook)! Cu atâtea preocupări ale începutului de an, la propriu, mulți au fost depășiți de eveniment. Se cuvine, totuși, să arătăm în câteva rânduri însemnătatea acestui act.
Propusă mai întâi în cadrul adunării ad-hoc a Moldovei ca un proiect de rezoluţie de către Mihail Kogălniceanu la 7 Octombrie 1857, cuprinzând doleanţele românilor din Moldova prin care îşi exprimau ferm şi cu ardoare dorinţa de unire cu fraţii lor din Țara Românească într’un singur stat, unirea avea să se realizeze abia la 24 Ianuarie 1859 de Adunarea Deputaţilor din Bucureşti, la care dată Alexandru Ioan Cuza, într’un entuziasm şi o exaltare colectivă de nedescris, este ales Domn al Principatelor. Acest moment de profundă importanţă istorică, deschide larg calea eforturilor viitoare în direcţia înfăptuirii dezideratului major de creare a statului naţional unitar român, care se va cristaliza prin Marea Unire a tuturor provinciilor româneşti dela 1918.
Nu după mult timp dela unirea celor două principate, prin faptele de eroism şi vitejie ale dorobanţilor români în războiul dela 1877, este dobândită şi independenţa faţă de Poarta Otomană.
Ca aspect istoric, merită nuanţat şi etalat rolul primordial pe care Românii şi conducătorii lor dela acea vreme l-au avut în îndeplinirea măreţului eveniment, pecetluind cu mare curaj primul act spre concretizarea unirii tuturor Românilor, visul arzător şi de totdeauna al bravului voevod Mihai Viteazul.
Ca fond, despre însemnătatea acestei zile, împărtășim o consemnare concisă și elocventă apărută mai de mult în ziarul “Buna Vestire”…
24 IANUARIE…
“O dată de granit. Un popas sărbătoresc și o piatră de hotar pentru toate năzuințele noastre de ascensiune în viața popoarelor. Vremurile erau tulburi. Conștiința națională trezită în Apus sub forța vizionară a lui 1848, a mijit în preajma acelui an și ‘n Principatele românești. Actul Unirii s’a putut face numai cu un deceniu mai târziu. Bărbații luminați ai timpului au trecut peste toate piedicile întinse de neamurile străine și peste neînțelegerea rătăciților din Blocul Antiunionist.
Gestul spontan al unioniștilor care, printr’o subtilitate procedurală, au consfințit ideea Unirii dintru început, în persoana colonelului Alexandru Ion Cuza, a uimit străinătatea. Protestele au fost înăbușite, prin lovitura de pumn a faptului împlinit. Domnul care întruchipa nădejdile de mai bine ale celor două mlădițe de țară românească, despărțite de hotarul nedrept al Milcovului, a știut să ctitorească vremuri noi pentru destinele poporului românesc. Unirea s’a născut din entuziasm și renunțare la patimi politice. Actul acesta de importanță istorică fundamentală, a crescut din vâltoarea românismului energetic și creator.
Unirea s’a născut din avalanșa purificatoare și izbăvitoare a credințelor de demult. Demult, demult, au fost oameni în țara românească. Neamul a trecut un examen strălucit atunci când s’a rostit Unirea.
Cade-se acum, la praznicul zilei de 24 Ianuar, să cinstim memoria boerilor moldoveni și munteni din cele trecute vremuri.
Și numele Domnitorului ctitor de țară.
Unirea s’a născut din suflet vizionar și înțelegere în spirit de jertfă. Idealurile cer jertfe și răstigniri întotdeauna. Fără sacrificii și renunțări la patimile ce sălășluesc în legea lutului omenesc, nu există idealuri.
Unirea s’a făcut prin jertfă și înțelegere. Și nu se poate păstra altfel. 24 Ianuar să fie o aniversare și un jurământ sub semnul jertfei.”
(“Buna Vestire”, 24 Ianuarie, 1938).
