ÎN TUNELURILE FOSTEI MINE DE AUR DIN DAHLONEGA, GEORGIA (Munții Apalași)
Dahlonega este locul primei mari goane a aurului din Statele Unite. În apropierea acestei localități din nord-vestul Georgiei, în 1828, cu douăzeci de ani înaintea goanei după aur din California, minerii au folosit o varietate de tehnici pentru a extrage aurul din munți. La început, aceștia puteau pur și simplu să culeagă pepite din pâraie, dar pe măsură ce aurul devenea mai rar, stilul de exploatare a fost schimbat. S’a început săpatul în stâncă, dar debitul de muncă era uriaș față de profitul dorit, ceea ce a dus la abandonarea minei.
După 75 de ani, în jurul anului 1880, mina a fost cumpărată de o familie din Kentucky, iar după câțiva ani de teste, s’a determinat că există vene de cuarț care conțin aur. Majoritatea nervurilor de cuarț care conțineau aur aveau o grosime medie de aproximativ 15 cm., altele ajungând până la grosimea de 30 cm. Zona în care mai multe vene extrem de mari “curgeau” împreună, formând o singură venă uriașă, a rămas până astăzi cunoscută ca una cu cele mai mari filoane de cuarț descoperite în lume care conțin aur. Imensul sistem de vene se îndrepta în jos, la un unghi de 45 de grade, apoi tot mai adânc sub pământ, ajungând sub pânza freatică.
În 1885, sub numele de Consolidated Gold Mines, s’a început exploatarea acestui filon, fiind prima încercare de exploatare subterană sistematică la acel timp. Schimbul de lucru al unui miner consta din 12 ore și primea ca plată aproximativ 90 de cenți pe zi. Numărul total al angajaților în această perioadă de exploatare ajunsese la aproape 600. Bine ‘nțeles, s’au întâmplat și mai multe fatalități în acest decurs.
Mina și-a încheiat activitatea în primul deceniu al sec. XX, în anul 1906.
Dahlonega a fost cea mai mare operațiune de exploatare a aurului stabilită vreodată la est de râul Mississippi.