Garda de Fier

Poetul George Drumur

  D. George Drumur face parte dintre tinerii poeti bucovineni care au început sa se afirme în cadrul gruparii Iconar, alaturi de d. Mircea Streinul (desigur cel mai reprezentativ), d. Iulian Vesper si d. Teofil Lianu (ceilalti se gasesc însa într-o foarte nedefinita pozitie de debutanti, în afara de d. Traian Chelariu al carui debut poetic este anterior Iconarului). Autor a trei volume de poezie (Solstitii 1936, Suflete-n azur 1940 si aceasta ultima Vatra cu stele), înca nu îndeajuns de clarificat cu el însusi, pastrând întunecimi si larguri de atmosfera nordica, o ceata tematica si o imprecizie în expresie care îsi asteapta înca limpezirea, dar framântat de nelinisti interioare bogate, d. George Drumur ne ofera un peisaj liric interesant, demn de a fi relevat în miscarea poetica a generatiilor actuale.
Volumul Vatra cu stele cuprinde un impresionabil numar de poezii, de variate unitati formale, de la versul în forma populara, pâna la versul sonetic, cu influente vadite din poezia romantica germana (influente ce se resfrâng asupra întregii poezii bucovinene), din d. Lucian Blaga si mai ales din lirica populara. Cele câteva balade de la începutul cartii inegale ca realizare poetica si în mod stângaci imitative, sunt scrise într-o forma populara marturisita, unele având chiar teme de acest fel.
Astfel este bunaoara Balada ciocârliei (subtitlu: Dupa o legenda bucovineana) care ar fi putut fi o poezie în stil popular foarte buna, daca autorul ar fi stiut sa-i dea amploarea si fluiditatea epica necesara. Dintre toate poeziile cuprinse în acest ciclu cea mai realizata si mai semnificativa pentru talentul d-lui George Drumur mi se pare Balada tristetii evidenta poezie lirica si deloc «balada»):

În inima noastra
cresc linisti de seara
ca spicul luminii
în bobi de secara.
Curg sloatele, vântul,
prin miristi si lozii
si urca spre-naltul
ca-n vârsta voevozii.
Carute de lemn
se-ngroasa de ploaie –
si, tulbure-s toate
si toate se-ndoaie.
Tristetile cresc
si cad peste rana, –
e stinsa si ruga
si stihul din strana.
Cuprindem adesea
tot veacul în noi,
dar umbra-l manânca
din palide foi.
De-am fi numai lut,
ne-am prinde de plante –
dar sufletul suie
spre ceruri, spre pante, etc.
(Balada tristetii, p. 10)

În cicluri (Încercarea culorilor si Stiluri) se mentine aceeasi atmosfera de lirism cetos si imprecis, cu aceleasi influente populare si nordice, cu evidente bogatii tematice, cu multe frumuseti de detaliu, dar nu odata cu obscuritati si impuritati de expresie nepermise. Autorul este prea liber în comparatii si metafore, neglijând aproape la fiecare pas principiul justetii si al claritatii. Caci ce anume putem întelege din strofe de felul acesteia?

Aici, odata, sufletul meu
a înnoptat sub acest stejar,
ca un desert curat în oameni,
sub ultima privire de jar.
(Întoarcere, p. 26)

Peste tot aceste obscuritati sunt parca anume cautate, imaginile, de altfel numeroase si foarte bogate, se împiedica în imprecizii si în întunecimi stilistice absolut nefolositoare. Ai impresia citind poezia d-lui George Drumur ca treci printr-un lan de flori pe care însa nu le poti vedea si contempla în voie din cauza multelor balarii ce le îneaca. Asteptam o limpezire viitoare, fara de care acest autentic si plin de resurse poet al Bucovinei nu se va putea realiza niciodata pe masura talentului pe care-l are. Odata cu aceasta limpezire va trebui sa renunte si la inutila depreciere a versului, scris totdeauna cu minuscula la început, desigur urmând anumite exemple, foarte apreciabile din alte puncte de vedere.

Ion Sugariu – Revista Fundatiilor Regale, Anul IX, Nr. 12, Decembrie 1942
Vezi si: Ion Sugariu – Viata poeziei, Editura Marineasa, Timisoara, 1999