Garda de Fier

Purta coif, azi, poartã cascã...

  S’a oprit din scris si pana.
Toate, de înmãrmurire,
Las’ sa picure din rana
Fiului, dumnezeire.

„Iartã-l Doamne cã nu stie
Ce-a fãcut sau ce doreste,
Azi s ‘a lepãdat de iie
Si-a uitat de pâini si peste.

A uitat sa-si oglindeascã
Ceru’n mila si iertare.
Purta coif, azi, poartã cascã
Si mereu ceva nu are.

Strânge ‘ntruna ca’n blesteme,
Strânge depãsind mãsura,
Si visând tot diademe
A ‘ncurcat mila cu ura.

Tu i-ai dat sa-ti poarte chipul
Cel întru desãvârsire.
El, îti numãrã nisipul
Si se’mbatã din potire.

Tu ai vrut stãpân sã creascã
Si’n dreptate sã-ti urmeze,
El, din dania cereascã,
Toate vrea sã’nstrãineze.

Iartã-i Tu desertãciunea,
Iartã Doamne tuturora;
Repeta-voi rugãciunea
Pânã când suna-va ora.”

Picurã din ranã sânge.
Buze binecuvântare
Murmurã, iar lumea plânge
Si se’nsiruie cãrare.

Cade brumã de culoare
Peste ouã ce le’nchinã.
Dor genuchii, umãr doare,
Creste crucea în luminã.

Frunti se pleacã la mormântul
Ce-are piatra rãsturnatã.
Soaptele le poartã vântul…
„Iartã-i Doamne încã-odatã!”

Stefan Gheorghe Theodoru
Revista Scriitorilor Români, Munchen, Nr. 12, 1973