Garda de Fier

Hristos a înviat!

In satele din Sãrand (Muntii Apuseni), se adunã feciorii de Sâmbãta Pastelor, se duc la pãdure dupã butuci, aduc câteva care cu butuci si le descarcã in cimitir. De cu searã, feciorii fac foc in cimitir, care foc nu se stânge in cele trei zile ale Pastelor. Toti oamenii stau afarã, in curtea bisericii, pânã vine preotul, si atunci intrã cu totii in bisericã. Dupã sf. liturghie, se dau «Pasti» (datinã generalã la Românii din Muntenia si Ardeal); cel care ia «Pasti», dã un ou rosu (Sezãtoarea, XVIII, p. 119).
Pretutindeni, la Români, acei ce se duc la Inviere, se spalã cu apã proaspãtã in care s’a pus mãcar un ou rosu si câtiva bani de aur sau de argint. Oul rosu însemneazã ca sã fie usori si sãnãtosi ca oul, iar banii, ca sã li meargã bine peste tot anul, si sã fie curati ca argintal sau ca aurul. Aceasta se face si in ziua de Pasti, înainte de a merge la bisericã (Bucovina: Marian, Sãrbãtorile, III, 44; Dan, Comuna Straja, p. 47; Voronca, Datine, P. 424. Moldova: Gorovei, Credinti, p. 251; Sezãtoarea, VII, p. 116; Hãrnea, p. 20. Bihor: Gorovei, Credinti, p. 251).
      Pasca la sfintit se duce într’un servet carat, într’o cosarcã sau pe o tablã, puindu-se douã paste: cea cu cruce, care se aduce înapoi acasã, si una fãrã cruce; aceasta se lasã preotului, si mai pune o bucatã de slãninã si patru ouã rosii (Voronca, Datine, p. 341).
      La Inviere bisericile Tãrii Oasului sunt pline de cosuri cu alimente : pascã, colaci, cârnati, miei, suncã, ouã. Le aduc bãrbati pe umãr, ca sã le sfinteascã preotul (Muslea, in Analele Arhivei de folkor, I, 154).
      Pe la Magarova, Bitolia, si in alte pãrti, femeile duc ouã rosii la bisericã, de Pasti, la Inviere si la a doua Inviere, dumineca (Comunicat de d-l Licea).
      Din ouãle pe care le sfinteste preotul, se dau câteva preotului, si restul se aduce acasã (Marian, Sãrb., III, 45). Tot crestinul e dator sã dea preotului si altor prieteni si rubedenii, câte un ou rosu in ziua de Pasti, zicându-i: «Hristos a înviat», si cel ce primeste e dator sã rãspundã: «Adevãrat a înviat» (Bãlãsel, Sezãtoarea, XVII, 21).
      Sosind acasã, dela Inviere, se pun cu toti la masã, gustând întâi din pascã, si apoi ciocnesc ouã rosii (Marian, Sãrb., III, 46).
      Când încep a mânca, de Pasti, încep întâi cu oul, si ciocnesc mai întâi bãrbatul cu femeia, apoi pãrintii cu copiii, zicând la ciocnit: «Hristos a înviat!», «Adevãrat cã a înviat». Se crede cã acel ce stricã oul celuilalt, e mai tare (Voronca, Datine, 424).
      Sã nu mãnânci ouã rosii in cele trei zile ale Pastelor (Jorãsti) Covurlui), sau mãcar in ziua de ‘ntâi (Tutcani, Covurlui; Schineni, Tutova. Pamfile, Agricultura, 122).
      Unii nu mâncã ouã rosii in ziua întâia a Pastelor, cã-i rãu de buboaie (Vrancea : Hârnea, p. 20).
      Rar cine mãnâncã ouã rosii in ziua de Pasti, si mai ales in Moldova si Banat, crezându-se cã celui ce mãnâncã i se fac buboaie pe corp (Marian, Sãrb., III, 101).
      In Mihalcea (Bucovina) se spune cã de Pasti sã nu mânânci ou împestrit întâi, cãci vezi serpi peste an, asa cum stã scrisoarea încolãcitã (Voronca, Datine, p.22).
      Ouã rosii nu se mãnâncã in ziua de Pasti, pânã ce nu s’a împãrtit pomana mortilor. Altcum pomana nu e primitã (Banat: Novacoviciu, III, 19).
      In ziua de Pasti, dupã ce te-ai împãrtãsit, sau ai luat Pasti, mânânci intâi ou rosu, apoi iei alte mâncãri (Bãlãsel, Sezatoarea, XVII, 21).
      E bine ca ouãle pe care le mânânci in ziua de Pasti, sã fie nesãrate; altfel ti se vor rosi (pârli) mânile (Muscel: Codin, Sãrb., 55).
      E bine ca pe cel întãi ou ce mânânci in ziua de Pasti, sã-l mânânci cu gãoci cu tot, cãci vei fi tare, sãnãtos si viteaz peste an (Bãlãsel, Sez., XVII, 21).
      In ziua de Paste e bine ca copiii, dupã ce «si-au deslegat gura cu ouã», sã mânânce – daca au – peste rãmas, fie de pe la Florii, fie de pe la Blagovestenii (Muscel: Codin, Sãrb., 55).
      Oul rosu cu care te-ai impãrtãsit in ziua de Pasti, îl pãstrezi peste an, si dacã in cursul anului se va sparge si va face viermi, e semn ca vei fi cu noroc. Dacã, din contra, se pãstreazã bine, e semn cã vei fi sec de noroc (Bãlãsel, Sez., XVII, 22).
      In ziua de Pasti se impart numai ouã rosii, si nu la capul mortilor, ci prin curtea bisericii (Pãusesti-Otãrãu, Vâlcea; com. de d-l G. G. Fierescu).
      Spun bãtrânii cã înainte vreme era obiceiul ca in ziua de Pasti sã se împartã numai ouã încondeiate. Azi rar se mai vãd ouã de acestea, prin 10-15 comuni împrejur. Chiar in restul judetului nu e nicio comunã sã exceleze. Aproape in fiecare se gãsesc câteva babe care sã incondeieze. Acum au început sã fie in mare cinste ouãle încondeiate. Au mai adus de pe la orase mestesugul de a încondeia cu spirt de sare (idem).
      Existã obiceiul ca sã trimeatã ouã rosii pe la rude si pe la cunoscuti (Macedonia; com. de d-l Christu).
      In prima zi de Pasti, se aseazã pe masã colãcei si ouã pentru pomana mortilor si sãnãtatea vitelor (Banat : Novacoviciu, III, 17).
      In Banat si Transilvania, in ziua de Pasti, se dau mosi de sufletul celor morti. Celor ce vin cu mosu, li se dãruiesc ouã rosii (Marian, Sãrb, III, 111).
      Prinoasele din ziua de Pasti au, in locul colivei, câte 4 sau 8 ouã. Afara de acestea, fiecare crestin mai dã la miruialã, colo unde ia nafora, câte douã ouã rosii. Femeile impart copiilor de pomanã, la usa bisericii, ouã rosii (Muscel: Codin, Sãrb., 54).
Cei bãtrâni, cu deosebire mamele care au copii morti, sau fãrã de lumânare, nu pot lua nimic in gurã înainte de a împãrti de safletele rãposatilor ouã rosii cu lumânãri, care au fost aprinse in momental când s’a încunjurat biserica cu Domnul Hristos (Epitaful). Cu aceastã ocazie de obiceiu se impart ouã rosii pe care e desemnatã «poteca rãtãcitã», cãci aceastã «potecã rãtãcitã» este simbolul drumului celui rãtãcit, pe care orbecã, pe ceea lume, toti cei ce mor fãrã lumânare, ori fãrã lumina botezului (Bãlãsel, .Sez., XVII, 21).
      In ziua de Pasti e bine sã dai pe o apã curgãtoare gãoci de ouã rosii, cãci aceste gãoci vor merge pe ape pânã vor da in «apele Sâmbetei», si de aci apoi vor trece in apele cele de sub pãmânt, unde sunt înfipte furcile pãmântului. Iuda roade mereu la aceste furci, cu gând ca sã scufunde pãmântul, dar când vede venind pe «apele Sâmbetei» gãoci de ouã rosii, îsi aduce aminte cã a sosit Pastele crestinilor si i se taie curajul, stã din lucru si furcile in clipã cresc la loc. De asemenea cei ce mor nebotezati, fãrã lumânare si neispoveduiti si neimpãrtãsiti, au mare usurare când vãd gãoci de ouã rosii venind pe «apa Sâmbetei » (Bãlãsel, Sez., XVII, 21).
      Ouãle încrestite puse sub perna fetelor, in noaptea Invierii, se crede cã se vor mãrita fetele (Sãlãgeni, Fãlciu).
      In ziua de Pasti, toti copiii si toti oamenii trebue sã aibã în buzunare ori in sân, un ou. Când copilul se grijeste cu oul in sân, acel ou îl pune mamã-sa in boabele de sãmântã de porumb, ca sã rãsarã toate si sã rodeascã (Pãusãsti-Otãrãu, Vâlcea).
Se opreste, in ziua de Pasti, un ou rosu; se acopere cu o fãsie de cearã pe la mijloc, ca sã se poatã lega, si apoi se atârnã in cuiu, in casã., si la un an, la celalt Pasti, se sparge. Dacã se gãseste cu viermi, cel ce l-a pus va fi om norocos; dacã nu va avea vierrni, va fi fãrã noroc. Altu pãstreazã oul acesta 40 de zile, si dacã in acest rãstimp nu se împuteste, e semn cã cel ce l-a pãstrat, este norocos (Sezãtoarea, III, 122).
      In ziua de Pasti sã nu arunci ghiocele ouãlor rosii afarã, cã-ti arunci norocul (jud. Vâlcea: Gorovei, Credinti, 251). In Bucovina, in ziua de Pasti, copiii se dau in scrânciob cu câte un loc, care se fac pe la unele case, si cel ce se dã in scrânciob, plãteste celui de casã câte un ou rosu (Voronca, 345).
      In cea dintâi zi a Pastelor, slujba bisericeascã este sfârsitã pânã ‘n ziuã. Sãtenii se duc fiecare pe la casele lor, si in ziua aceea sed toti in casã si nu iau parte la nicio petrecere sgomotoasã – doar îsi rosesc ouãle încondeiate mai înainte (Codrii-Muscelului: Codin, p. 67).
      In satul Cuciur-Menjir, jud. Tighina (Basarabia), in primele zile ale Pastelor, cei cãsãtoriti se duc cu nevestele sã se feliciteze, si-si dãruesc colaci si douã ouã colorate (Pr. Gh. Nemtanu).
      In satul Stãvuceni, jud. Hotin (Basarabia), este obiceiul cã dupã ce se feliciteazã zicându-si «Hristos a înviat», si rãspund «Adevãrat a înviat!», se sãrutã si-si dau reciproc câte douã ouã colorate sau închistrite. La adunãrile sãtesti – hore si jocuri – vin cu ouã si ciocnesc (S. Kulcitki).
      La Pasti fac pascã din fãinã de casã, groasã ‘n doagã de un lat de mânã, dar cu foarte putinã brânzã, fãrã ouã, asa cã, la tãiat, se risipeste. Cozonacul îl fac numai cei ce trãiesc pãneste (boiereste). Dupã slujba dela a doua Inviere, bãietanii si fetele rãmân in ograda bisericii, unde se joacã » de-a mâta cu soareeele», cântând un cântec rusesc si învârtindu-se mereu. Bãrbatii si femeile se strâng in pâlcuri, in cimitir; unii joacã cãrtile, altii cânta, iar altii mânâncã pascã si ouã rosii.
      A daua zi de Pasti se duc la bisericã numai oamenii însurati si nevestele lor, iar fetele stau acasã si asteaptã sã vie bãietii cu «udatul»: le udã cu un mãnunchiu de busuioc muiat in cofitã si li ureazã sãnãtate, noroc. Fetele dau câte douã ouã ori pascã (satul Hâjdãu, jud. Hotin (Basarabia), Sandulescu-Toplita).
      Pânã la Duminica Tomei, la vizitã, pe lângã dulceatã si cafea turceascã, se dã si câte un ou rosu (Macedonia: Licea). Un ou dela Pasti, rosu si încondeiat, e bine sã-l pãstrezi si sã-l pui vara in patul cu gândacii, pentru ca sã nu ti se deoache gândacii sau gogosile (Muscel: Codin, Sãrb., 55). Primul ou rosu vopsit in joia Mare, se pãstreazã la icoanã pânã la celalalt an (Macedonia: Christu).
      Oul muncit e pãcat sã-l dai de pomanã (Bucovina : Voronca, Dadne, 422).
      In Macedonia este obiceiul ca in timp de furtunã sã se puie sub stresina casei o pirostie pe dos, iar deasupra un ou rosu din joia Mare, ca sã înceteze furtuna (Marian, Sãrb., II, 280).
      Dacã se îngroapã la hotarele unei mosii un ou înrosit Miercuri in Saptãmâna Patimilor, nu va bate piatra pe acea mosie (Vlasca: Marian, Sãrb., II, 280).
      In Joia Mare se duc 12 ouã rosii într’un servet, la bisericã, seara la denie, si se lasã acolo pânã in ziua de Pasti; in urmã se îngroapã câte un ou din acelea la hotarele mosiei, spre a fi ferite de piatrã (Dr. Elefterescu, în Izvorasul, 1932, p. 113).
      Celor ce mor sau se înmormânteazã in zilele Pastelor, li se pune mâna cea dreaptã in un ou rosu, ca semn ca’ au rãposat in zilele Invierii, si pe care îl aratã dracilor dela vãmi, iar cestia vãzând oul rosu, îl lasã de trece nesupãrat, oricâte pãcate ar fi fãcut (Bãlãsel, Sez., XVIII, 221).
      Cojile de ouã, la Pasti, trebue date pe apã, ca sã ajungã la Blajini, si sã le ducã veste cã au sosit Pastele (Puescu, Sez., VII, 116; Gorovei, Credinti, p. 252; Dan, com. Straja).
      Aceeasi credintã in Galitia: Gãocile ouãlor rosii se aruncã intr’o samã de comune din Galitia, încã si astãzi, in râu, crezându-se cã abia atunci când ajung aceste gãoci de ouã in tara Rachmanilor, tin ei sãrbãtoarea lor (Marian, Sãrb., III, 186).
Nu e bine sã tii in casã gãoci goale de ouã rosii, fiindcã se ascunde dracul in ele (Bucovina: Marian, Sãrb., III, 49).
      Gãocile ouãlor colorate nu se dau gãinilor de mâncare, cã nu mai ouã (Banat: Novacoviciu, III, 16).
      In cele trei zile ale Pastelui trebue sã ai, la toatã masa, ouã rosii (Bãlãsel, Sez., XVII, 22).
      In cele trei zile ale Pastilor se pãstreazã pe masã o scafã (de lemn) – o farfurie astãzi – cu ouã rosii (Banat: Novacoviciu, III, 19).
      La sfintele Pasti mânãncã ouã rosii, ca sã fii rosu (Gorovei, Credinti, p. 251; Luncusoara, Bihor; Basarabia: Mateevici).  Ouã rosii, sfintite in ziua de Pasti, la bisericã, se tin pânã la anul si atunci se sparg ; dacã oul e sec, n’ai nevoie, dacã e plin, ai nevoie mult (Lupescu, Sez., VII, 117).
      In cozonaci, colaci, se pune la mijloc câte un ou rosu (Macedonia: Licea).
      In Mahala (Bucovina), când vin oamenii cu pasta unii la altii, se pune pe masã o strachinã plinã cu ouã si ciocnesc, ca sã se vadã pe ceea lume, iar ouãle le mânãncã (Voronca, Datine, 424).
      Dupã pãrerea unor romance, e tare bine dacã la praznice pentru cei rãposati, pe lângã mâncãrile si bãuturile uzitate la asemenea ocaziuni, se dau de pomanã si ouã rosii (Cupca, Bucovina : Marian, Sãrb., II, 278).
      Copilul, dupã ce s’a grijit, lasã un ou pentru preot, iar unul îl dã unui alt copil, împreunã cu lumânarea care a tinut-o in mânã, când s’a grijit (Pãusãsti-Otãrãu, Vâlcea).
      In ziua de Sf. Toma, femeile fac colivã cu ouã rosii, pentru morti (Macedonia: Christu).
      La Duminica Tomei si la Duminica Mare (sãrbãtoarea verde), toti oamenii duc la cimitir pascã, ouã rosii, cozonac, cãnite cu zaharicale si alune americane cu covrigi, pe care le impart de pomanã, lângã morminte. Se face parastas si se pomenesc toti mortii, de cãtrã preot, dupã ce s’a terminat slujba liturghiei (satul Hâjdãu, jud. Hotin).
      In Bucovina, unele romance scot albusul si gãlbãnusul prin o borticicã, din o samã de ouã rosii, sau împistrite, si pãstreazã gãocile pânã la Pastele viitor, si le întrebuinteazã la felurite lucrari, precum spre a înpiestri alte ouã de pe dânsele, însirându-le pe o atã, si atârnându-le pe la icoane, sau puindu-le in cuie, ca podoabe. Se zice însã cã nu e bine de tinut aceste gãoci goale in casã, fiindcã se ascunde dracul in ele  (Marian, Sãrb., III, 49).
      Aceste gãoci se numesc «hârzob» (Pamfile, Cromatica, 191). 

  Dacã moare cineva in sat, in Joia Pastelor, apoi ouãle rosii nu ies frumoase (Bucovina: Gorovei, Credinti, P. 251). 
      La Sfântul Gheorghe se impart, de sufletele rãposatilor, ouã rosii cu flori de liliac (Bãlãsel, Sez., XVII, 23).
      In Lunea Pastilor, prietenii si rudele se viziteazã acasã unii pe altii, dându-si unii altora ouã rosii. Asa, copiii se duc pe la pãrintii lor, finii pe la nasii lor, ducându-si unii altora basmale cu ouã rosii. Apoi se adunã cu totii la horã si aci pun mese, ciocnind ouã rosii si petrecând unii cu altii pânã seara (Bãlãsel, Sez., XVII, 22).
      Când preotul iese cu Invierea a doua, femeile (la munte) dau dascãlilor cite 1 sau 2 ouã (Lupescu, Sez., VII, 116). 
      A doua zi de Pasti, este praznic la bisericele ursãresti (Sfintii Voevozi), si la biserica din satul Tãlvãci (hramul Sf. Neculai), plasa Qtãrãu. Dupã ce s’a sculat masa, toatã lumea trece la horã. Aici se întâlnesc oameni din 3-4 comune, in care nu se prea fac petreceri, in aceste zile. Aici, la horã, se ciocnesc multe, foarte multe ouã. Sunt ani in cari mergi pe cojile de ouã, câte o sãptãmânã in urmã (G. G. Fierãscu).
      In toate pãrtile românesti e obiceiul a merge de Pasti cu pascã, bãrbatii cu nevestele lor, la rudele cele mai in vârstã, ducând o pascã si câteva ouã, pentru care in schimb li se dã pascã si mai multe ouã (Voronca, Datine, 344).
      Lunea Pastelor e o adevãratã sãrbãtoare a ouãlor rosii. Fiecare crestin duce la bisericã câte o basma de ouã rosii frumos încondeiate, pe care le pune pe masã in bisericã. Dupã sãvârsirea sfintei leturghii, preotul le blagosloveste si apoi, fiecare luându-si legãtura sa cu ouãle, ies afarã înaintea bisericii – preot si popor. Aici fiecare crestin merge si dã lui mos-popa câteva, zicându-i «Hristos a înviat». Preotul, primind ouãle, rãspunde «Adevãrat a înviat». In alte localitãti apoi se întinde o masã mare si frumoasã, care se încarcã cu tot felul de bucate, între care si oua rosii, se pun cu totii la masã si ospãteazã pe iarbã verde, înaintea bisericii, dupã ce mai intai preotul a cantat frumoasele psalmodii ale Invierii (Balasel, Sez. XVII, 229)…

Arthur GOROVEI

Fragment – “Ouãle de Pasti”, Studiu de Folklor, Ed. Acad. Române, 1937