Garda de Fier

Grafica: Demian

Ziarul “Buna Vestire“, Anul I, Nr. 180, Sambata 2 Octombrie 1937, Bucuresti

Toatã lumea cu adevãrat cultã de la noi e de acord cã, fatã cu propagarea «idealurilor» iudaice în popor, – «idealuri» mercantile, materialiste, animalice, – fatã cu progresele bolsevismului si ale sectelor, avem nevoe de clerici militanti, de conducãtori spirituali plini de har si de sfântã ravnã de a propovãdui prin fapte eternele idealuri ale Mântuitorului. Constienti de aceastã nevoie, conducãtorii oficiali ai Sfintei noastre Biserici, au socotit oportun sã creeze formatiuni de misionari, special investite cu sarcina de a combate pe teren toate relele si toate iazmele veacului.
O întâmplare providentialã a fãcut ca, printre acesti voluntari ai crucii sã se prenumere si un misionar înãscut. Acesta e pãrintele ieromonah DIONISIE LUNGU, redactorul, administratorul, corectorul si distribuitorul GLASULUI MONAHILOR.
Se poate afirma fãrã exagerare cã nu existã intelectual român vrednic de acest nume, care sã nu-l fi recunoscut personal pe pãrintele LUNGU, sã nu-l aibã oricând viu înaintea privirilor mintii si asa cum îl stim si cum l’am apucat cu totii: harnic ca o albinã, alergând de colo pânã colo nu ca sã culeagã ci ca sã distribue, exemplu viu si miscãtor de abnegatie si de vitejie duhovniceascã. Il întâlnesti pretutindeni, pentru ca pretutindeni îl mânã uraganul lui lãuntric de apostol, setea lui nestinsã de a mãrturisi prin faptã nebiruita putere a verbului dumnezeesc. Il întâlnesti prin gãri, prin tramvae, prin ateliere, ori unde sunt oameni cari muncesc, suferã, pãcãtuesc si cari pot totusi sã se mântue prin credintã si rugãciune.
Si adevar grãesc vouã, o cãrturari si farisei fãtarnici, cã mai mult a contribuit la înãltarea prestigiului Bisericii in sufletele pãstoritilor, cãlugãrul acesta ascetic, modest si cu privirile de jeratec, de cât atâtia alti purtãtori de stralucite odãjdii pe un trup lacom si gãunos. Pentru cã el însusi e o mãrturie vie si plasticã a credintei adevãrate, a credintei menite sã perpetueze spita sfintilor si a eroilor pânã la Judecata de apoi. Nu credeti poate? Cum vã explicati atunci abnegatia lui absolutã, atasamentul lui total fatã de canoane si dogme, credinta lui contagioasã in forta magicã a cuvântului lui Hristos, activitatea lui prodigioasã, statornicia lui fãra pereche in lumea aceasta de caractere de spanac si gelatinã?
Pãrintele DIONISIE LUNGU se bucurã de o pretuire deosebitã printre credinciosi. Toti oamenii de inimã si de ispravã, începând dela muncitor si soldat si sfârsind cu ofiterii superiori si cu profesorii universitari, respectã într’ânsul pe crainicul predestinat al adevãrurilor luminoase de dincolo, adevãruri cari n’au eficacitate de cât atunci când sunt mãrturisite prin fapte. Si acesta e un semn bun.
Pãrintele DIONISIE LUNGU a stârnit în schimb adversitãti si dusmãnii tocmai acolo unde trebuia sã ne asteptãm mai putin: in rândurile clerului «inalt», in rândurile acelora care fac mai mult caz de necesitatea misionarismului.
Si acesta e un simptom trist. Care ne va sili sã mai revenim asupra acestui caz.

Nicolae Bogdan
Buna Vestire, Anul I, Nr. 180, Sambata 2 Octombrie 1937