Garda de Fier

Revista "Sentinela"

Revista “Sentinela“, Anul III, Nr. 1, Iulie 1962. Tipografia “Vestitorii”, Munchen
   Originea lor – O surprinzãtoare rezistentã si tenacitate – Societãtile româno-americane – Dupã împlinirea visului national – Deceptii – Al doilea rasboi mondial – Cu inima împãrtitã – O nouã desamagire – Statele Unite îsi reneaga idealurile – Ajutorarea refugiatilor – Noul val de emigranti – Nivelul lor intelectual si politic – Un bilant deprimant – Complexul de jale – Nationalismul romantic – Tovãrãsia cu trãdãtorii dela 23 August – Ostracizarea lui Aron Cotrus – Necesitatea unei reactiuni – Peisajul politicii interne americane – Influenta comunistilor – Crearea unui grup de presiune propriu – Coalitia nationalitãtilor – Politicã activã de eliberare – In larg spre marea politicã

Românii din America îsi trag spita neamului, in cea mai mare parte, din satele ardelenesti, bãnãtene si bucovinene. Mai putin din Vechiul Regat sau alte tinuturi românesti. Si-au pãrãsit vatra pãrinteascã unii pentru a scãpa de asuprirea strãinã, iar altii, cei mai multi, pentru a-si întocmi o viatã mai buna. In satele lor, odatã cu inmultirea populatiei, pãmântul ce-l aveau nu le mai ajungea, iar de mosiile nemesilor unguri nu se puteau atinge. De alta parte, nici gradul de industrializare al statului austro-ungar nu ingãduia absorbirea proletariatului agricol si nici dincolo peste munti, in “Tarã”, perspectivele nu erau mai promitãtoare. Coincizând criza economicã din Austro-Ungaria cu nevoile tot mai accentuate de brate de munca ale industriei americane in plinã expansiune, mii de romãni s’au desprins de asezãrile lor strãvechi pentru a apuca drumul fãrã pulbere al Oceanului, atrasi de mirajul vietii noi care se zãmislea in Statele Unite.
Emigratia româneascã spre Statele Unite incepe sã ia proportii pela inceputul secolului nostru si merge crescând panã la isbucnirea primului rãsboiu mondial. Numãrul Românilor din America pare sa fi atins, in preajma anului 1914, aproape de 200.000. Dupã rãsboi, Statele Unite inaugureazã o politicã de restrangere a imigratiei din Statele Europei rãsãritene, mãsurã care a redus si cota acordatã Romaniei la o cifrã neinsemnatã. Comunitatea româneascã din America nemaifiind alimentatã din patrie, a inceput sã scadã prin efectul natural al procesului de desnationalizare.
Ceeace surprinde la vechea pãturã de români si constitue titlul lor de mândrie este extraordinara lor rezistenta la tendintele nivelatoare ale mediului american. O comunitate atât de micã, asvârlitã de soartã la mii de kilometri de patrie, intr’un mediu total deosebit de cel de acasã, si-a pãstrat panã astãzi limba, legea si obiceiurile strãmosesti, luptand zi de zi cu uraganul de influente strãine. Acesti oameni simpli, rupti dela coarnele plugului, au transplantat dincolo de Ocean comoara sufleteascã a neamului lor pe care au considerat-o mult mai presus decât toate averile adunate. Prin instinct au descoperit, aflându-se pe pãmânt strãin, cã “este mare lucru a fi Român”, cã nationalitatea nu se poate schimba cum ai schimba haina sau cãmasa, ca reprezintã, cum spune Aurel Popovici, o categorie a spiritului, un rang de noblete în lume. Dacã imprejurãrile te silesc sã-ti schimbi certificatul de cetãtenie, nimeni pe lume nu te poate obliga sã devii un altul decat esti, sã-ti mutilezi sufletul, renuntând la zãcãmintele de valori si energii pe care le-a sãdit neamul în tine.
Ce splendidã lectie de nationalism oferã vechea generatie de Români americani actualilor pribegi, cu câtã energie si-au apãrat si cultivat zestrea spirituluã cu care au venit de acasã. In defenitiv, ce le oferea noul continent ? O viatã mai buna, mai comfortabilã ? Fãrã indoialã, dar nimic sau aproape nimic din caldura, din omenia si bunãtatea oamenilor de acasã. Toatã panorama vietii americane este dominatã de lupta crâncenã pentru existentã. Totul se masoarã in bani, pânã si creatiile spiritului.
Vointa Romanilor americani de a rãmâne solidari cu neamul din care s’au nãscut si-a gãsit expresia in numeroasele societãti infiintate pe pãmântul noii lor patrii, societati religioase, de cultura, de ajutor reciproc, cari poartã pe frontispiciul lor nume glorioase din istoria României sau amintesc tinutul din care se trag membrii lor.

Cand s’a inchegat Romania Mare, dorul de tarã i-a îndemnat pe multi sã se intoarca acasã.

Nicolae Tecau si familia. Se numara printre primii abonati din America ai revistei "Pamantul Stramosesc"

Dupã ce idealul national se implinise, s’au gandit cã locul lor nu mai este printre strãini, cã ei nu pot lipsi dela marea operã de inchegare si consolidare a noului stat românesc. Vor castiga mai putin dar vor fi intre ai lor si se vor bucura pânã la sfârsitul vietii de minunea invierii neamului lor dupã secole de nedreptãti si umilinti. Dar bucuria lor n’a durat mult. Administratia româneascã nu s’a îngrijit de ei. Au fost înselati la schimb, iar cei ce si-au depus banii la bãnci si-au vãzut agoniseala vietii risipitã. Au mai putut constata ca guvernele romunesti, de orice colorit politic, se poartã hain cu toatã natia româneascã, cã pentru aceste guverne nu existã problema Romanilor de peste hotare si cã toatã guvernarea se rezuma la vanitãti satisfãcute si la jaf in averea publicã. O parte dintre ei s’au inapoiat in America, unde si-au reluat viata dela inceput, iar al altii s’au resemnat împãrtãsind soarta grea a tuturor Romanilor.
In cursul celui de al doilea rãsboi mondial Romanii din America s’au gãsit intr’o situatie dificilã. Pe deoparte, calitatea lor de cetãteni ai Statelor Unite si Canadei le impunea sã sustinã politica oficialã americanã, pe de altã parte, bunul simt le spunea cã poporul roman nu avea altã alegere decat sã lupte impotriva monstrului sovietic. Unii dintre ei îsi vor fi inchipuit poate cã Romania a fãcut o mare gresalã cand s ‘a desprins din lagãrul aliat si s’a angajat in rãsboiu împotriva Uniunii Sovietice; aliatii occidentali, cari ne-au ajutat sa ne fãurim Romania Mare, nu vor ingãdui ca pacostea comunistã sã se întindã si peste tara noastrã. Astfel de socoteli desarte si-au fãcut si unele cãpetenii ale poporului roman cari aveau pretentia sa cunoascã tot ce se petrece in lume. A trebuit sa vadã cu ochii lor cum se instaleazã bolsevicii in tarã, cum pradã si omoarã si cum sugrumã rând pe rând toate libertãtile nationale si individuale, pentru ca sa se vindece, cand era deja mult prea târziu, de aceste iluzii. Românii din America au trãit, la sfârsitul rãsboiului, o nouã desamãgire, cu atat mai dureroasã cu cat le sdruncinase si încrederea in idealurile marei democratii americane. Statele Unite si-au renegat propriile fundamente de existentã cand au consimtit ca soarta a o sutã de milioane de oameni din Europa rãsãriteanã sã fie hotãrîtã de Uniunea Sovieticã.
In fata tragediei care s’a abãtut asupra poporului nostru, vechii colonisti români din America n’au putut face altceva decat ca sã trimitã ajutoare refugiatilor din Europa si sã le înlesneasca mai târziu, cand s’au redeschis portile emigratiei in Ststele Unite, asezarea in patria lor adoptivã. In fiecare pribeag ei vedeau un sol al neamului chinuit si batjocorit de cãlãi si un pretios capital salvat miraculos dela nimicire.
Noul val de emigranti romani aveau o altã origine socialã si alte caractertici sufletesti. Mai toti erau oameni cu scoalã, multi dintre ei posedând chiar titluri academice. Apoi din punct de vedere national, se prezentau in fata vechilor colonisti cu o înaltã constiintã romaneascã ascutitã de teribilele experiete prin care au trecut: inchisori, lagare, evadãri, treceri clandestine de frontiere, mizerie, nelinisti provocate de dezastrul tãrii lor si de ciocnirea conceptiei lor de viatã cu mentalitatea occidentalã. Sub toate aspectele mult mai bine pregãtiti decat vechea pãturã de romani, erau chemati sa completeze lipsurile de care suferea pânã atunci minoritatea romaneascã din America, constituind cadrele ei culturale si politice.
Minoritatea romaneascã din America era chematã, dupã catastrofa dela 23 August sã joace un alt rol, depãsind faza de contemplatie nostalgicã a patriei lor de originã. Prin forta imprejurãrilor ajun sese pe pozitiile cele mai înaintate românismului. Dela ariergardã trecuse avangardã. Masa poporului românesc se fla in robie, refugiatii din Europa erau putini la numãr si nu prinseserã chiag in nicio tarã. Numai Românii americani constituiau un grup compact, capabil sã se afirme cu vigoare in serviciul cauzei românesti. Nationalismul afectiv in care trãit panã atunci trebuia limpezit in lu mina unui obiectiv precis si transformat intr’un nationalism de afirmare politica. Era soarta neamului lor in joc si liber tatea de care se bucurau in America tre buia folositã din plin pentru a mobiliza constiinta acestui popor contra bandei de criminali dela Moscova. Era necesarã o con vertire a mssei romanesti din America in tr’o energie politicã. Aceastã inoire de obiective si coordonare de eforturi nu era posibilã fãrã de ajutorul noilor emigranti cari aduceau cu ei nu numai solide garan tii intelectuale, dar si o pateticã afi mare a destinului national. Din aceasta fuziune intre vechii si noii emigranti ro mâni se putea naste in Ststele Un ite si Canada o fortã creatoare in campul politic, o disponibilitate de luptã in slujba idealului de eliberare al natiunii de jugul barbariei comuniste.
A trecut mai bine de un deceniu de cand noii emigranti români au inceput sã se aseze in America si reforma de aspiratii si tendinte a minoritãtii românesti America nu s’a realizat. Romanii din Ame rica continuã sã se miste pe vechile fãga ae nostalgic afective, rãmanand mai mult prizonieri ai unui trecut decât deschiza tori de drumuri in bezna care s ‘a coborît peste poporul romanesc. Responsabilitatea acestui esec cade în mod precumpãnitor a supra noilor emigranti. Numai acestia dispuneau de mijloacele intelectuale necesare ca sa scoatã masa romaneascã din inertie si sã o asvarle in balanta destinelor istorice ale neamului nostru. Numai ei po sedau viziunea momentului po litic si experienta necesarã ca sã ridice nivelul de preocupãri al grupãrii romanesti din America, adaptandu-l la exigentele actuale de viatã ae poporului nostru. Slabele rezultate pe care le inregistrãm in acest domeniu se datoresc faptului ca noii emigranti romani si-au înteles stramb sau pipernicit rosturile venirii lor in America.
Noii emigranti romani din Statele Unite si Canada nu sunt emigranti in sensul propriu al cuvantului, adicã nu s’au detasat de bunãvoie si nici cu scopul de a-si intocmi o viatã mai bunã peste Ocean. Ei au achizitionat aceastã calitate dincolo de intentiile si vointa lor, prin jocul nãpraznicelor intamplãri care s’au abãtut asupra neamului nostru. Ei sunt produsul unei catastrofe istorice. Destinul colectiv al natiunii noastre le-a afectat si viata lor particularã, asvãrlindu-i in aceastã tarã. Noii emigranti sunt supravietuitorii unei tragedii nationale si titlurile cu care ei au descins in America sunt eminamente de ordin politic. Meditand asupra conditiei lor anterioare rezultã clar cã ei nu se pot consacra exclusiv intereslor si fericirilor personale, fãrã a se injosi fatã de propria lor constiintã. Soarta nemiloasã care prigoneste poporul nostru îi persecutã si pe ei, refuzãndu-le tihna unei vieti consumate in belsugul american. Noii emigranti au datoria sã continue lupta de eliberare a patriei lor de origine cu “alte mijloace”, specifice tãrii care i-a primit si îi ocroteste.
Dupã zece ani de trãire in noul continent, se poate proceda la o primã examinare a comportamentului si tendintelor manifestate de noii emigranti romãni din America, in raport cu actuala situatie a poporului nostru:
– unii, putini la numãr, dar suficienti ca sã formeze o categorie, odatã ajunsi in America nici nu mai vor sã audã de neamul din care s’au nãscut. Sunt americani din cap ai panã in picioare, si-si poartã cu arogantã titlul de cetãteni ai republicii instelate, ca si cum ar descinde din colonistii de pe “Mayflower” si se uitã cu mirare la ceilalti români ca la niste fiinte preistorice. Aceastã spetã desgustãtoare de arivisti desonoreazã umanitatea intreagã.
– mult mai numeroasã este categoria resemnatilor. Acestia continuã sã trãiascã alipiti de durerile neamului, dar nu vãd ce s’ar mai putea face pentru a-i îmbunãtãtii soarta. Nu mai indrãsnesc sã întreprindã nimic cãci nu mai cred in eficacitatea niciunei actiuni. Deceptiile sufe rite in exil, desgustul de atitudinea Occidentalilor le-a nãruit orice speranta. Acestia sunt victimele complexului de jale al poporului nostru, fenomen care se revarsa in cantece duioase, in doine si alte manifestatii folclorice, dar e improductiv pe plan istoric. Acesti romani tresaltã cand aud de suferintele de-acasa, plang in tacere, se impietresc in durerea lor, dar lasa in grija soartei sã rezolve prohlemele natiunii lor.
– exista între noii emigranti romani si elemente active, dar activitatea lor se scurge in genere pe linia vechilor societaii romano-americane. Desi inzestrati cu mijloace intelectuale superioare, ei nu ies din orizontul rnioritic al nationalismului. Ei au dat un impuls nou acestor societati, au venit cu gusturi si interpretari noi, cu rafinamentul pe care ti-l dã cultura, dar in fond continuã traditia vechii paturi romanesti, al cãrei nationalism e satisfãcut cu reuniuni de fraternizare, cu manifestãri folclorice si diverse acte culturale. E o activitate de valoare netãgãduitã, indispensabilã pentru mentinerea spiritului romanesc in America si care mai are avantajul cã exercitã o influentã binefãcãtoare in relatiile dintre vechea pãtura de romani si noii emigranti. Cultivand nationalismul romantic, fruntasii romani din America intretin stãri de spirit cari pot servi ca bazã unor actiuni mai profunde si mai adecvate momentului. Ei fac mult cu aceastã risipã de energie, dar nu fac totul ce asteaptã natiunea inlãntuitã dela ei. Lipseste esentialul. Noii emigranti nu trebue sã se considere degajati de responsabilitãtile contractate fatã de natiune, participand la reuniuni, declamând o poezie patrioticã, imbrãcand costumul national la serbãri, arborund drapelul tricolor, scriind un art icol inflãcãrat, evocand marile figuri ale istoriei nationale. Lupta de eliberare reclamã mijloace mult mai energice decat depãnarea nostalgicã a trecutului.
– între activisti, mai bine orientati par sã fie aceia cari au abordat si cumpul politic, unicul din care se poate ajuta efectiv lupta de etiberare. Din nefericire, nici acestia nu pot sã aducã o contributie pozitivã la miscarea de dãramare a regimutui comunist din Romania, pentrucã si-au ales gresit tovarãsii de drum. Impresionati probabil de sprijinut de care se bucurã Comitetul National in Statele Unite, desfãsoarã o ac tiune paralelã cu a vânzãtorilor dela 23 August in sanul comunitãtii romanesti din America. Atâta ar fi trebuit sã afle si ei, dupã 15 ani de exil, cã Comitetul National este intretinut de retelele coexistentialiste din Statele Unite pentru a bloca lupta de eliberare, pentru a crea iluzia in tarã si intre exilati, cã se face ceva in folosul acestei lupte. Dupã 15 ani de functionare a acestui Comitet, nu mai e permis niciunui român înzestrat cu un minimum de inteligentã sã se mai insele asupra structurii si tendintelor acestui Comitet. A face jocul Comitetului National inseamnã a face jocul acelora care ne chinuiesc neamul. Sã-si aducã aminte Romãnii americani cum a fost tratat poetul Aron Cotrus in Statele Unite, izolarea si surghiunul in care a trãit, si aceasta nu întãmplãtor, ci dupã indicatiile oamenilor de incredere ai Comitetului National. Puternicele societãti romano-americane l-au ignorat cât a fost in viatã, pentrucã Aron Cotrus detesta politica “ciocoilor negri”. O elementarã decentã ar fi trebuit sã oblige pe conducãtorii Românilor din America si pe membri Comitetului National sã nu se îmbulzeascã cu laude la cãpãtããul lui nici dupã moartea marelui poet.
Semnalãm apoi o altã ciudãtenie. Gazetele românesti din America nu par a avea o atitudine fermã nici fatã de comunism. Cum se poate ca in acelasi ziar sã aparã articole de demascare a metodelor bestiale de guvernare ate comunistilor din tarã si in acelasi timp sã se lãfãie anunturi date de casele de voiaj, prin care Romfinii americani sunt invitati sã facã cãlãtorii in România ? Oare responsabilii de editare a acestor ziare nu-si dau seama de confuzia ce-o provoacã in opinia publicã ? Ce poate sã gandeascã românul care citeste aceste anunturi dupã ce a sfãrsit tocmai lectura unui articol de mare violentã contra comunismului ? Intreprinderea poate sã aducã beneficii materiale gazetelor care publicã anunturile, dar este dãunãtoare luptei de eliberare si nu credem cã se intãmplã fãrã stirea si aprobarea jupânilor dela Bucuresti. Orice atitudine indoelnicã, cãldicicã, orice concesie fãcutã puterilor rãului favorizeazã expansiunea comunismului in lume si descalificã pe acei care pretind cã luptã contra lui.

Comitetul Suprem Executiv al Uniunii si Ligii Românilor Americani, 1960-1962

Sã trecem acum la partea constructivã, arãtând ce pot face Românii din America pentru cauza eliberãrii. Misiunea lor trebue scoasã din actualul stadiu de confuzie si definitã cu rigoare pentruca fiecare sã-si cunoascã responsabilitatile. Spuneam mai inainte ca in lupta de eliberare a poporului român de sub jugul comunismului Românii americani ocupã o pozitie de avangardã. Si iatã dece. Soarta poporului romãn ca si soarta întregii lumi libere depinde de politica americanã, de prefacerile ce le va suferi aceastã politicã in proximii ani. Dacã in forurile conducãtoare ale Statelor Unite se maturizeazã “marea decizie”, comunismul si-a incheiat cariera istoricã si odatã cu nimicirea lui va vedea si poporul nostru soarele libertãtii. Nu se poate produce aceasta schimbare radicalã in viata publicã a Americii, atunci se va continua actuala politicã de concesiuni fatã de Rusia aovieticã, care va pecetlui definitiv si soarta popoarelor din rãsãritul Europei.
Rezultatul final va fi cã insasi Statele Unite vor pieri încercuite de conspiratia comunismului mondial.
In aceste imprejurãri, când cartea lumii sã a libertãtii tuturor popoarelor se joacã in Statele Unite, datoria Românilor americani este de a promova procesul de cristalizare si afirmare al fortelor anticomuniste din aceastã tara. Si pentruca eforturile lor sã nu se risipeascã in gol, trebue sã stie unde se ascunde centrul nevralgic al bãtãliei. Nu e un secret pentru nimeni cã marea democratie americanã nu e tocmai democratie asa cum scrie la carte, cã intre popor si reprezentantii sãi din Camerã, Senat si Guvern se intrepun niste organisme neoficiale, cunoscute sub numele de “grupe de presiune”. Fiecare deputat, fiecare senator, fiecare ministru este tributar in primul rând grupei de presiune de care depinde cariera lui politicã si deabia in al doilea rãnd se considerã legat de partid si de programul de partid. Insãsi politica externã este determinatã de grupele de presiune. Ca sã se realizeze o anumitã politica externã, este necesar sã se ajungã in prealabil la un acord intre principalele grupe de presiune. Intre grupele de presiune putem insira sindicatele muncitoresti, asociatiile patronale, organizatiile eclesiastice, masoneria etc. Când grupul de presiune este leal intereselor americane, atunci activitatea lui, presiunea ce-o exercitã in Camerã si Senat, sau la Casa Albã nu poate sã dãuneze Statului. Aceste grupe isi apãrã interesele lor particulare in cadrul intereselor generale. Totdeauna niste patrioti leali vor gãsi termenul just de conciliere intre cele douã interese. Situatia se schimbã insã când grupul de presiune isi are centrul de comandã si de gravitate în afara frontierelor americane. Atunci aceste grupe profitã de libertãtile acordate de Constitutia americanã pentru a submina existenta Statului.
Odatã cu instaurarea erei rooseveltiene, cel mai puternic grup de presiune a ajuns fãrã indoialã grupul de presiune pro-comunist, care actioneazã dupã consemnele ce le primeste dela Moscova. Acest grup de presiune -care nu trebue confundat cu partidul comunist din Statele Unite – lucreazã ocult si s’a extins ca un cancer in întreg organismul national. El s ‘a mentinut “la putere” fãrã intrerupere pânã astãzi, impunând cunoscuta linie de politicã externa americanã convenitã la Teheran si care a avut ca urmare abandonarea Europei rãsãritene, a Chinei si a altor tãri din Asia, Africa si America. Presedintele Statelor Unite s’a dovedit, atât sub democrati cât si sub republicani, impotent fatã de interventiile si manevrele acestei grupe de presiune favorabile comunismului mondial.
Românii din America se vor intreba acum dacã se poate face ceva pentru dislocarea acestei grupe nefaste de presiune, care a ajuns atât de puternicã înacât poate sã-si impunã vointa la Departamentul de Stat si la Casa Albã. Contra acestor forte nu se poate lupta decât pe aceeasi bazã, adicã si Românii din America sa se organizeze într’un grup propriu de presiune, cu obiectivul just si legitim de a reclama si impune forurilor conducãtoare americane o politicã activã de eliberare a natiunii lor de origine si a intregii Europe rãsãritene. Asa cum Evreii din America sunt organizati într’un grup de presiune pentru a apãra interesele Statului Israel si ale Evreimii din toate pãrtile lumii, tot astfel si Românii, ca si celelalte comunitãti nationale de origine est-europeanã, au dreptul si datoria sã facã la fel. Ei nu trebue sã lase câmpul politicii externe americane in mâna grupelor de presiune comuniste sau liberalo-progresiste. Românii, ca si celelalte nationalitãti, trebue sã înceteze de a mai merge la Washington cu “suplicii” pe care nu le ascultã nimeni. Ei trebue sã se organizeze intr’un bloc unitar si sã-si exercite influenta in cursul alegerilor. La alegeri ei trebue sã declare diversilor candidati : “nu votãm decât pe acei candidati cari ne dau garantii ferme cã vor sustine o politicã energicã fatã de Rusia Sovieticã”. Românii americani ar trebui sã se preocupe mai putin de a fi democrati sau republicani, si mai mult de a vota cu acei democrati sau republicani despre cari au câstigat certitudinea cã vor lupta pentru a schimba politica Statelor Unite fatã de Rusia. Ei ar trebui sã inceteze de-a mai face o politicã mãruntã, de aranjamente locale si sã se preocupe mai mult de politica nationalã, de apãrarea intereselor fundamentale ale Americii, interese cari coincid perfect cu interesele lumii intregi si cu interesele neamului lor de origine.
Unii vor obiecta cã sunt prea putini pentru a influenta soarta alegerilor din America. Pãrerea aceasta este gresitã da cã tinem seama ce s’a intâmplat in alegerile presidentiale din 1960. Kennedy a fost ales cu o diferentã de l50.000 de voturi si acelea contestate. Dar nimic nu-i impiedecã pe Români sã se coalizeze cu alte comunitãti nationale din Europa rãsãriteanã. Exista in Statele Unite milioane de Unguri, Polonezi, Slovaci, Ucrainieni, Sârbi, Croati, etc. Toatã aceastã masã de cetãteni americani de origine eat-europeanã, organizatã in front electoral unitar, poate decide soarta viitoarelor alegeri. Impreunã insumeazã milioane de voturi. Când aceastã federatie de nationalitãti ar dispune numai de un milion de voturi ferme, vor vedea atunci conducãtorii lor cum le cresc actiunile politice la Washington. Atunci cererile lor nu vor mai putea fi ignorate. Puternicele comunitãti nationale din Statele Unite astfel organizate vor putea contribui in mod decisiv la scoaterea politicii externe americane de sub controlul ocult al Moscovei. Dând aceastã bãtãlie si isbutind in intreprinderea lor, nu numai cã vor ajuta la eliberarea patriei lor de origine dar îsi vor plãti si polita de recunostintã fatã de noua lor patrie, cãci amenintarea comunistã se cerne tot mai deasã si asupra Americii. Grupele de presiune comuniste din Statele Unite nu-si vor inceta actiunea lor de termite pânã ce nu vor ingenunchia si aceastã mare si bogatã tarã sub stãpânirea Moscovei.
In calea acestui plan greutãtile se ridicã cât muntii. Cãci puterile rãului dispun de enorme mijloace de presiune si de persuasiune ca sã vã tina lipiti la pãmânt. Dar o misiune istoricã nu poate fi respinsã pentru aceste considerente. In tarã, fiecare existentã e un calvar. Mor oameni cu miile in lagãre si’n închisori. Soarta v’a asezat în pozitia cea mai favorabilã ca sã influentati cursul evenimentelor in sensul asteptat de milioanele de robi din patrie. Pentru asta însã trebue sã vã avântati în larg, înspre marea politicã, acolo unde se decid destinele omenirii.
Horia Sima
Revista “Sentinela“, Anul III, Nr. 1, Iulie 1962. Tipografia “Vestitorii”, Munchen