Cad fulgi mari de noapte şi zăpadă
S'a născut Iisus...
Doamne,
Cad fulgi mari de noapte şi zăpadă
Pe drumuri şi pe satul meu
Şi înţeleg cât poate-un Dumnezeu,
Când mintea mea nu poate să mai vadă.
Se ‘ntind chilimuri albe pe uluci
Si urmele în urma noastră pier
— Un sat uitat între pământ şi cer
Cu-o lume de poveri şi de năluci.
Ce-Ţi putem da din tot ce-avem,
Din simplitatea noastră de catun,
În noaptea asta ninsă de Ajun,
Când stau la geam şi din văzduh te chem.
N’avem decât colinde şi copii
Şi mâinile trudite ce se ‘nchină,
Păstrând ‘n ele un licăr de lumină
Din soarele ce cură pe câmpii…
«…Buni la suflet
boeri mari
că vă vin
colindători;
cu dogoare
de ponoare
cu troiţe
de hotare;
cu crucuuri
de cocoare
şi cu ramuri
roditoare.
Vestiţi lumea
boeri mari
că venim cu magii ‘n sat
să cătăm un împarat;
cu izvoare
noi de soare,
cu plămadă
de ogoare
cu chervane
pe cărare
şi cu must
în zăcătoare.
Gătiţi masa
boeri mari,
c’aducem din spre Rudari
şi vreo câţiva păcurari.
cu mioare
de ninsoare
cu chimire
lucitoare;
cu chetorile
de floare,
şi ‘n cavale
sărbătoare.
Puneti laviţa de-argint,
cu polog de mărgărint,
cu chenare
de izvoare
şi bungete
gânditoare;
c’a svâcnit
o stea ‘n cărare
şi-un mosneag
cu barba mare
şi cu fruntea
iertătoare,
a pornit
din casă ‘n casă,
cu urări
si cu odoare…
Ascultaţi boeri în tindă
cum curg zale de colindă,
şi ninsoare
pe cărare
şi lumini
tremurătoare
pe pridvoare…
Doamne,
Prin troene-aleargă tot ce-Ţi dăm
Din sufletul, din arătura noastră.
Coboară-Ţi fruntea blândă pe fereastră
Şi vin în sat cu noi să colindăm.
O mână ‘prag, cu colindeţi şi nuci,
Te-o ‘ntâmpina curat ca şi pe noi,
Vei aduna credinţe ‘n pumnii goi
Ca ‘mpărătia Ta de aur să le duci.
D. Ciurezu
