Eroi ai Rezistenţei Anticomuniste
"Studenţimea legionară s'a aruncat în luptă cu tot elanul tinereţii..."
“Dupa 23 August 1944 aliatii nostri din Rasarit au intrat în tara nu ca prieteni, ci ca jefuitori. Au pus stapânire treptat pe bunuri, pe pamânt si pe sufletele noastre. Comunismul si-a aratat imediat coltii: au început suferintele materiale si morale, iar cu ajutorul tancurilor sovietice comunistii au acaparat toata puterea. În aceasta situatie, Miscarea Legionara n-a putut ramâne indiferenta. Steagul ridicat împotriva comunismului în 1919 a fost reînaltat si lupta cu acest flagel satanic a fost revigorata. Tineretul român a strâns rândurile ca sa apere Neamul si Biserica lui Hristos. Studentimea legionara s-a aruncat si ea în lupta cu tot elanul tineretii. S-au reîntors în tara camarazii din exil, unii parasutati, iar altii strabatând pe jos linia frontului, cale lunga, ca sa ajunga acasa si sa ia parte la rezistenta si lupta anticomunista. Toti împreuna am încercat sa oprim suvoiul comunist care, mai puternic decât noi, s-a revarsat asupra tarii întregi. Dar noi n-am disperat, nu ne-am lasat înfrânti, ne-am opus si am rezistat cu trup si suflet timp de decenii, prin lupta si jertfa, fiindca am crezut neabatut în destinul crestin al neamului nostru. În drumul nostru de rezistenta din 1944-45 pasii ni s-au îndreptat spre dealurile împadurite si spre minunatele plaiuri ale Târnavelor, gasind loc de popas între comuna Noul Sasesc si Agnita, în codrul Fetiei, unde-i asezata si padurea Bergheroaia.
Acolo, pe un adevarat plai, “pe o gura de rai”, se afla un platou, o poiana mare înconjurata de padure. În mijlocul acestei poieni sunt însirate câteva gospodarii cu ciobani cu turme de oi si care formeaza asa numitul catun Fetea. Pe aceste plaiuri haladuia Nenea Zaharia cu turma lui de oi si câinii lui ciobanesti, cu o pereche de cai fara egal la acea ora în tot judetul. Un cioban desprins ca din legenda, întrupând toate caracteristicile strabunilor luptatori ardeleni: dragoste de glie si de neam, credinta în Dumnezeu si multa darnicie, încoronate de o impresionanta bunatate. Erau adunate în el toate aceste calitati, ca sa întruchipeze prin viata sa toata întelepciunea seculara si tot umorul poporului român – un reprezentant autentic al neamului nostru…”
Eroi ai Rezistenţei Anticomuniste
“…Îmi amintesc cum în primavara anului 1945 stateam toti într-o noapte pregatiti pentru aterizarea unui avion. Din timpul zilei pregatisem materialele si lemnele de foc pentru semnalizare, pe un platou, la o distanta destul de îndepartata de casa lui Nenea. Timp de doua saptamâni, ziua ramâneam în padure, iar noaptea ieseam si faceam de straja în aceasta poienita, asteptând avionul, cursa care între timp a fost contramandata din motive de ordin politico -militar. Dupa ce am reusit sa refacem legatura prin radio cu Armata Nationala, ne-am reîntors la poiana noastra din Bergheroaia, în apropierea adaposturilor construite de noi. La începutul anului 1946 Nelu Golea si-a reluat cursurile la Facultatea de Medicina din Cluj. Aici ne-am reîntâlnit aproape toti câti frecventasem anul scolar universitar 1944/45 la Facultatea de la Nicaierea. În Centrul Universitar legionar Cluj stiu ca Nelu Golea a avut functia de raspundere, fiind un colaborator apropiat al Comandamentului legionar din Ardeal. Când îl întâlneam, era numai voie buna, plin de dragoste camaradereasca, ceea ce îl facea îndragit de noi toti. Desi vremurile erau grele, iar pentru noi ca studenti legionari si mai grele, consecintele pierderii razboiului simtindu-le din plin, plus si anul de saracie generala datorita secetei din Moldova, totusi acea perioada, pâna la 15 Mai 1948, ramâne pentru generatia noastra cea mai frumoasa perioada din viata studenteasca, cu cele mai frumoase amintiri de adevarata camaraderie si ajutor reciproc legionar. Nelu avea foarte multi prieteni la Cluj, cu legaturi în toate paturile sociale, iar colegii sai de an de Facultate îl iubeau si-l respectau, caci prin tinuta si comportamentul sau el reprezenta cu adevarat studentul legionar din acea perioada. Din Cluj Nelu Golea ori de câte ori avea ocazie si clipa de ragaz, facea câte un drum spre Fetea, unde lasase o parte din sufletul sau, din viata sa de legionar. Reîntâlnirile lui cu familia lui Nenea Zaharia erau prilejuri de adevarata sarbatoare. Dupa 15 Mai 1948, a ramas si el în ilegalitate, “fugar” prin Ardeal. Când ne-am despartit pentru ultima data, el a luat-o înspre Sibiu, iar eu spre Alba Iulia. Dupa o lupta cu politistii din Sibiu, care încercuisera casa în care se afla împreuna cu alti câtiva colegi medicinisti si buni camarazi, a scapat totusi nevatamat, fiind nevoit sa ia calea exilului. Numai el stie prin ce pericole a trecut si cât de grea i-o fi fost viata printre straini. N-a ramas însa mult în Apus dincolo de Cortina de Fier, caci în 1951, cu o echipa de camarazi la fel de viteji, printre care si bunul sau prieten Mircea Samoila, au revenit în tara parasutati chiar în Codrul Fetea, pe care amândoi îl îndragisera atât de mult si-l cunosteau foarte bine. Doreau sa continue lupta de rezistenta anticomunista acasa, pe pamântul românesc. Si a fost aceasta lupta a lor foarte grea, pâna la jertfa suprema, lupta pe care istoria neamului din aceasta perioada va trebui sa o scrie cu litere mari pentru generatiile viitoare, de la care li se cuvine respect si recunostinta. Lupta lor a durat pâna în toamna anului 1953, când, probabil prin aceiasi mârsava tradare cuibarita în creiere bolnave si suflete vândute ale unor renegati ai neamului nostru, aceasta lupta a fost întrerupta prin arestarea unui numar mai mare de legionari si alti români si oameni de bine ce au ajutat. Toti au fost arestati si supusi la crime inimaginabile în beciurile Securitatii din tara. Justitia tradatoare, pusa în slujba dusmanilor si a strainilor de neam, i-a condamnat la moarte si i-a executat la Jilava. Mormintele lor au ramas necunoscute, dar sufletele lor sunt în cer alaturi de ale celorlalti eroi si martiri ai neamului si ai Miscarii Legionare…”
Fragmente din capitolul “Centrul de Rezistenţă din codrii de la Fetea” de Dina Teglariu, volumul “Procesul Legionarilor Parasutaţi – 1953”, Ediţia a V-a întregita, 2000
