Garda de Fier

Poetul Iulian Vesper

 (Revista Fundaţiilor Regale, Anul X, Nr.1. Ianuarie 1943)
Dintre poetii bucovineni afirmati de la 1930 încoace, d. Iulian Vesper este cel mai adunat în el însusi, mai îngrijit în expresie si mai rezervat în tonalitati. Poeziile cuprinse în acest volum aduc o surprinzatoare siguranta formala, un cult al echilibrelor si al claritatii clasice, care impun de la început un poet pe deplin format si stapân pe uneltele sale. Judecând dupa poezia Regele Seutho, cea mai lunga si mai frumoasa din volum, aceste calitati de expresie sintetica si lineara, fara înflorituri zadarnice si lipsite de impuritatile imagiste atât de generale în poezia bucovineana tânara, par anume orânduite pentru a se împlini în balada, nu o balada de epic pur, dar nici una de tot lirica, ci un fel de amestec fericit, caracteristic pentru poezia d-lui Iulian Vesper. Mijloacele clasice de expresie merg în aceasta balada pâna la o asemanare directa cu poezia epica antica, atât de simpla si atât de esentiala în limpezimea ei. Iata, bunaoara, aceasta strofa, al carei suport este o comparatie specific clasica, luata parca din Iliada sau Eneida:

Precum pe-naltele coline
Se-nalta ulmul cel rotat
Si-n gând cu zarile senine
Înfrunta viforele grele,
Astfel si cel ce-n dreapta tine
Schiptrul de aur si otele,
Stapân pe moarte si destine
Cu glas ce tunetul întrece
Nevrând furtunii sa se plece,
Vorbi, uitându-se pe sine (p. 8).

Urmeaza o cuvântare scurta si clara, transcrisa direct, ca în poezia antica, în termeni retinuti si demni. Apoi din nou, o comparatie asemanatoare celei de mai sus:

Cum pe la nunti se strâng feciorii,
Veneau cu pas rasunator
În rânduri albe luptatorii
Din satele îndepartate.
Pe maguri rasareau cu zorii
Femei cu furcile pe spate.
În ochii limpezi, fara glorii
Duceau mânii nerazbunate
Si zâmbete prelungi, mirate,
Cum fulgerele aduna norii (p. 9).

Poezia întreaga este un exemplu de sobrietate si liniste clasica, oarecum categorica în definirea d-lui Iulian Vesper. Restul volumului cuprinde bucati lirice retinute, cizelate cu grija într-o forma clara si aleasa, amintind mai mult mestesugul sculptorului decât al poetului, intentie, de altfel, marturisita în aceste tertine:

Trudind lumina, forma sa rasara,
Din adâncimi binevestite, clar,
Sculpta artistul lumea lui barbara.
Din anii stinsi sub gândul milenar
Crescu un trup senin de primavara
Cu simetrie de profil solar.
Dar lucida viata se stingea
În viscolul de zodii si de norme,
Pe chipul mort se prabusea o stea.
Artistul si cu palidul ortac,
De când zidirea lumii începea,
Ieseau din amintire si din veac.
(«Arta», p. 52)

Numai într-o singura poezie, d. Iulian Vesper se lasa ispitit de vârtejurile moderniste, realizând aceste versuri de notatie imediata, copiate parca din caietele suprarealistilor:

Pe-un tarm argintiu poposesc. E racoare.
1940. Avioane pe-o geana de cer înstelat.
Messerschmidt, Hurricane, Heinkel. Mai multa viteza…
Lacrimi îmi tulbura ochii. O, pasiune a mortii.
Tineri pe spinari de vazduh aduc trofee de aur.
Mai târziu vor plânge pe un razor înflorit.
Tristete, lasa-mi sfâsierile celor ce-au plecat în mormânt.
Nu ma vor vedea închizându-le pleoapele.
O, camarazi, rabdare, e-atâta pustiu pe pamânt.
Carnea joaca-n umbrele felinarelor, în scumpe crivate
Ca si soarele pe busturile contig. 35, 36.
Aici în zenitul puterii. De la 3500 metri în «picaj»
E alta masura. Surâdem unor armonii si meridiane
Straine. Constelatii, ce frumos câmp vizual.
Fara gânduri, frunte triumfatoare, sageata.
(«Aetas», p. 36).

Poezia poate fi chiar frumoasa, dar ea este cu totul straina de atmosfera clara, clasica, a d-lui Iulian Vesper. E tocmai ceea ce nu e poezia d-sale. În acest sens comparativ am si citat-o.
În continutul ei, cartea aceasta aduce o zbatere interioara caracteristica generatiei tinere, tristeti si resemnari de umanitate întelegatoare, cu aripile prea grele pentru a mai încerca zboruri zadarnice. O anumita liniste si împacare senina aseamana însa poezia d-lui Iulian Vesper, si din acest punct de vedere, echilibrului clasic. Este, prin urmare, o carte care defineste o atitudine si un poet format.
Ion ŞIUGARIU
(Revista Fundatiilor Regale, Anul X, Nr.1. Ianuarie 1943)