Colinde, datini şi obiceiuri de Crăciun
Crăciunul – vechea şi străbuna sărbătoare a iubirii de oameni – este însoţită pe meleagurile noastre, de datini şi obiceiuri, de cântece îndătinate din moşi-strămoşi. De acele minunate colinde, care răsună dela un capăt la celălalt al românismului, cu deosebiri dialectale – e adevărat! – dar cu acelaş fond, cu acelaş farmec, cu aceiaşi frumuseţe poetică fără seamăn, transmise ca supremă moştenire dela o generaţie la alta. Şi nu numai atât, dar şi ca mărturie a-tot-grăitoare a prezenţei noastre înaintea oricui pe pământul pe care ne aflăm, splendidă mărturie a unităţii noastre sufleteşti, care înfruntă toate potrivniciile ca şi toate vremelnicile răşluiri teritoriale.
C O L I N D E L E
Feluritele colinde de Crăciun fac parte si ele din inepuizabilul tezaur al poeziei si gândirii populare, păstrătoare a tradiției si a permanenței noastre naționale. Ele sunt aceleasi pretutindeni, pe întinsul țării, deopotrivă de fermecătoare, prin cuprinsul lor adânc si etern omenesc, prin simplitatea si adesea prin naivitatea exprimării lor. Poezie si muzică de vesnică durată, ele leagănă sufletul Românului din pruncie, ținând piept vremei si rafinamentelor ei. Căci ele sunt si rămân la temelia neamului nostru, făcând parte din acea comoară de virtuți specifice cu care si-a despicat drum în civilizație.
Înainte de crestinism, Romanii aveau la 25 Decembrie marea sarbatoare a desfatarilor: Saturnaliile. Lumea crestina asezand ziua Nasterii Mantuitorului tot la aceasta data a inteles sa continuie o milenara traditie populara, schimbandu-i insa fundamental semnificatia. Iar denumirea de Craciun, au aratat osârdici cercetatori pe taram linguistic si istoric (Parvan, O. Densusianu, Papahagi, etc.), ca ea nu-i alta decat latinescul Calatio, transformat in graiul nostru in decursul veacurilor. In adancul vremii acest cuvant exprima momentul statornicirii sarbatorilor lunare, iar începând din al treilea veac al erei crestine, insasi data Nasterii Domnului, considerata ca inceputul anului bisericesc si deci al fixarii sarbatorilor de peste an, a devit un “Calatio”.
Sarbatoare a sarbatorilor prin faptul ca simbolizeaza nasterea Aceluia care “de nu s’ar fi nascut nu s’ar fi savarsit mantuirea”, Craciunul este praznuit ca atare, in ziua de 25 Decembrie si in urmatoarele doua, din anul 354 in biserica crestina romana, introdus de Papa Liberius, si din 386 in biserica crestina rasariteana, dupa hotarîrea Sinodului din Antiohia si staruinta Sfantului Ioan Gura de Aur.
“Mos Ajunul” anticipeaza venirea Craciunului. Primele colinde de Craciun se zic si se canta atunci: in noaptea de 23-24 Decembrie. De veacuri obiceiurile se pastreaza. Copiii satelor si oraselor, inotand prin troiene si zgribuliti de frig, merg voiosi, in cete, dela casa la casa, cu traista dupa gat, asteptand dupa urarile rostite: covrigi, colaci, mere si nuci. Dar, de câtava vreme, pe langa vechiul si pitorescul obicei, au intervenit “corurile”, care foarte adesea canta orice, dar niciuna din frumoasele si strabunele colinde specifice acestei zile. Traditia o perpetueaza tot micutii, porniti inca din fapt de seara dupa covrigi, colaci, mere si nuci…
…Dați-ne un covrig
Că murim de frig
Dați-ne un măr
Că ne luăm de păr…
Ne dați, ne dați,
Ori nu ne dați!
În Banat de pildă, colindătorii spun, între altele, aceste cuvinte:
Domnul Sfânt când s’a născut
Ziurel de zi,
Maica sfântă-asa zicea
Ziurel de zi,
Lăudați Nasterea mea
Ziurel de zi,
C’am născut pe Mesia
Ziurel de zi.
Tot în Banat se cântă în noaptea de Ajun:
Gazde mari nu mai dormiți,
Lilioară trandafir!
Că nu-i vreme de dormit
Lilioară trandafir!
Si Crăciunul a sosit,
Lilioară trandafir!
Da-i vreme de colindat
Lilioară trandafir!
Si cocosii au cântat,
Lilioară trandafir!
Da-i vreme de ‘mpodobit,
Lilioară trandafir!
Si Crăciunul a venit,
Lilioară trandafir!
In Oltenia poate fi auzit următorul colind:
Astă seară-i seară mare
Florile dalbe
Dar de ce e seară mare?
Florile dalbe
Seară mare-a lui Crăciun
Florile dalbe
Când s’a născut Domnul bun
Florile dalbe
Noi umblăm si colinăm
Florile dalbe
Vestea bună să v’o dăm
Florile dalbe
La mulți ani cu sănătate
Florile dalbe
Că-i mai bună decât toate
Florile dalbe
Sau varianta munteană:
Astă seară-i seară mare
Dar dece mi-e seara mare?
Mi-este seara de Crăciun
Când s’a născut fiul bun
Din prea maica preacuratã
Din fecioara lăudatã…
In Ardeal, colindul acesta începe astfel:
Asta-i seara de Ajun
Mâine-i ziua de Crăciun
Când Dumnezeu s’a născut
Si pământul l-a făcut…
In părțile Maramuresului, în general colindele au o savoare deosebită. Cele de Crăciun sunt excepțional de frumoase.
Iată două din cele mai caracteristice:
Sculați, sculați, boieri mari,
Sculați voi, Români plugari,
Că vă vin colindători
Noaptea pe la cântători
Nu vă aduc nici un rău
Ce n’aduc pre Dumnezău
Să vă mântuiască de rău,
Un Dumnezeu nou născut
În răntil e învăscut,
Că pre ceri s’o arătat,
Un luciafăr minunat,
Foarte tare luminat,
Inima să’ntinerească,
Oamenii să-i înfrățească,
Noi vă zicem să trăiți,
Întru mulți ani fericiți,
Si ca pomii să rodiți,
Si ca ei să’mbătrâniți.
Sau colindul Nasterii Domnului, care se zice în parțile Ieudului maramuresean:
Sculati, gazde, nu durmiti,
Sculati, gazde, nu durmiti,
Demineata lui Craciun
Ca nu-i vreme de durmit
Ci vreme de praznuit.
Ca vine o sarbatoare,
Cea mai sfanta de sub soare.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Dintr’aceasta mica casa
Binele sa nu mai iasa,
De oameni fie iubita,
Totdeauna pomenita,
De Domnul blagoslovita.
Tot la Ieud, o cuprinzătoare colindă sfârseste cu această “multumită” pentru gazdă:
Si colinda o gatam
Sus la ceri c’o inaltam.
O’nchinam pe sanatate
Sa traiasca gazdele toate
O’nchinam cu cuget bun
C’am ajuns Sfantu Craciun.
Sa fii gazda veselos
Ca sa mergem la itros,
La nasterea lui Hristos.
Sa fii gazda’n veselie
Ca sa mergem la litie,
La nasterea lui Mesie.
Si colinda nu-i mai multa
Sa traiasca cine-o asculta.
Si colindu-i atata
Cine-asculta sa traiasca!
Pe aceiasi temă, însă cu alte cuvinte si cu înflorituri si nuante caracteristice, este desvoltat colindul de mai jos din judetul Neamt:
Sus boieri, nu mai dormiti,
Vremea e sa va gatiti,
Casa o maturati,
Masa o încărcați,
Caci umblam si colindam
Si pe Domnul cautam,
Caci s’a nascut Domnul Sfant
In locasul lui Craciun,
S’a nascut un Domn frumos,
Numele lui e Hristos
Nu dormim de astaseara
Ci sedem in privegheala
Din seara Ajunului,
Pâna’ntr’a Craciunului,
S’asteptam pe Domnul Sfant
Ca sa vie pe pamant
Caci e fiul Cerului
Si Domnul pamantului.
In seara lui Mos Ajun
Vin copiii lui Craciun,
Sa cante, sa colindeze
Viata lunga sa ureze
Tuturor ce sunt in casa
Si se veselesc la masa.
Hristos sa le dea de toate
Viata buna, sanatate,
Si acum si la multi ani,
Ca sa crepe cei dusmani.
Dar, unul dintre cele mai vechi si mai mari colinde este colindul moldoveneasc, de mai jos, înfătisat de G. Dem. Teodorescu si cuprinzător si al altor obiceiuri de mult apuse:
Asta seara-i seara mare,
Florile dalbe,
Seara mare a lui Crăciun,
Florile dalbe,
Când s’a născut Domnul bun,
Florile dalbe,
Noi umblăm si colindăm
p’astă noapte’ntunecoasă
Nemeriram l’astă casă
L’astă casă, l’ăst domn bun,
Domnul bun, jupân (numele),
El de veste cum prindea
Inainte ne iesea
C’un clondir plin de rachiu:
Cu clondirul d’a dreapta,
Cu paharul d’a stânga;
Din clondir turnandu-ne,
Din gura grăindu-ne:
Voi, patru colindători
Vă alegeti doi
Din voi,
Doi din voi mai tinerei,
Si săriti în cea grădină:
Rupeti un fir
De calomfir
S’o steblă de busuioc
Treceti
Mergeti
La fântană
La fântâna lui Iordan
Muiati fir
De calomfir
Si steble de busuioc,
Si-apoi mergeti colindând
Doi pe urma botezând:
Stropiti casa,
Stropiti masa,
Stropiti feti
De cocori cret
Coconi creti s’or pomeni
Mai frumos ne-or dărui,
Cu daruri dela părinti
Stropiti feti
De fete mai:
Fete mari s’or pomeni
Mai frumos ne-or dărui
Cu mahrami grele de fir
Stropiti feti
De cei bătrâni:
Cei bătrâni s’or pomeni
Mai frumos ne-or darui
C’un colac
De grâu curat
Pe colac vadra cu vin
Fie galbenul deplin
C’asa-i legea din bătrâni
Din bătrân, din oameni buni
Bună vreme’n aste case,
La multi ani cu sănătate,
Că-i mai bună decât toate!
Dar frumoasele colinde de Crăciun n’au ca subiect numai Nasterea Sfântă, pătimirea, faptele si minunile Mântuitorului ci unele glăsuesc, cu discrete aluzii, despre “fata mare” cu “ochii negri” care “mândra s’o gătat”…
Printre lici cu luminici
Printre ele cărăgele
Printre păr, cu calopăr…
cum o spun flăcăiasii din Salaj.
Varietatea lor e nesfârsită; colinde de tânăr, de bătrân, de păstor, vânătoresti, domestice, unele fiind chiar adevărate balade, străbătute de întreg aleanul poporului, povestitoare legate de fapte legate de viața sătească, de azi si de totdeauna.
In Ajunul Crăciunului mai este obiceiul să umble preotul cu icoana, cântând “Nasterea ta Christoase”…
SPICUITOR
(fragment din articolul “Colinde, datini si obiceiuri de Crăciun”, ziarul “Cuvântul“, Serie Nouă, Anul XVII, Nr. 73, Miercuri 25 Decembrie 1940)
