COLINDĂTORI LEGIONARI
De prin 1935 se înfiripase în Cernăuţi un cor al studenţilor legionari. Mai erau acolo coruri studenţesti. Dar sub conducerea maestră a profesorului Scarlat şi a fraţilor Mircea şi Bujocel Hoinic, corul legionar al studenţilor se înălţase la un nivel de artă superior. Veni Ajunul. Şi atunci colindătorii legionari îşi arătară măsura. Nu vom putea evoca clipele de încântare petrecute în serile de Ajun din 1936 şi 1937. De unde coborau acele glasuri contopite într’un fluid muzical atât de suav, încât nu mai era cântec, ci armonie serafică? De unde acele colinde de o gingăşie nepământeană?
Colinde, colinde,
Iată vin colindători…
Şi apoi acea colindă despre Crăciunul săracului, de ţi se strângea inima auzind-o. Farmecul se transforma în încremenire, atât era de frumos. Era aproape prea frumos. Acest dar de Ajun al colindătorilor legionari a fost cel care mi-a adus cea mai mare bucurie din câte am avut vreodată. Era un Moş-Craciun ceresc.
Amintirea evocă nostalgic atmosfera serii de Ajun, rămasă departe în ţara de miază-noapte cotropită de străinul necredincios. Ce Crăciun va fi acolo anul acesta? Sufletul se umple de durere. O întreagă ţesătură de viaţă, închegată din deprinderi seculare, s’a destrămat dintr’o dată.
(Barbu Sluşanschi, – fragment din articolul “Sărbătorile în Ţara Fagilor”, ziarul “Cuvântul“, Serie Nouă, Anul XVII, Nr. 73, Miercuri 25 Decembrie 1940)
