POVESTE DE CRĂCIUN de G. Marinescu-Fulga
Suflă crivăţul a jale peste satu ‘ndepărtat,
Trei copii sărmani plecat-au spre oraş la colindat.
Erau mici numai de-o şchioapă, de păreau că sunt pitici,
Când prin nea scânteietoare drumul şi-l croiau voinici.
Au plecat cu traista’n spate pe drum greu şi buclucaş,
Să ajungă până ‘n ziuă ‘ntr’un apropiat oraş…
Şi-au ajuns copiii noştri, când cocoşii au cântat.
Incepu Ionel să plângă că e mic şi-a înghețat,
Niculae, cel mai mare, îl trimite înapoi
„Lasă că şi pentru tine vom colinda numai noi !”
Il privea Marin cu jale şi cu ochii ‘nlăcrămați,
Că micuții de trei zile, se culcau tot nemâncați.
Şi măicuţa lor bolnavă a rămas cu vatra rece,
…In amară suferinţă, ceasul tare greu mai trece.
Astepta privind la uşă copilaşii să-i revină,
Doar copiii pentru dânsa erau singura lumină.
Ar fi vrut să-i aibă ‘n juru-i, să-i desmierde, să le dea
Bunătăţile din lume, dar sărmana nu putea.
Boala grea o istovise şi în casă era frig,
Nimeni nu-i deschise uşa să-i aducă un covrig…
Au plecat de mult copiii, noaptea este pe sfârşite…
Vântul şueră a jale, dar odraslele iubite
Nu mai vin, şi vai sărmana! cum durerile-o sfârşesc,
Este albă ca zăpada, ochii în cap îi licăresc…
La biserica din vale, clopotele bat duios,
Şi vestesc în omenire: “S’a născut Domnul Cristos !…”
Scapătă de ziuă-afarã, gerul pare si mai greu,
Mama începu să plângă, preamărind pe Dumnezeu.
Când deodată ‘n poarta casei ce să vezi minune mare
Copilaşii vin cu daruri, doctorie şi mâncare.
Colindând din casă ‘n casă prin oraşu ‘ndepãrtat,
I-a primit cu bucurie copilaşul cel bogat
Şi aflându-le povestea, sărăcia şi durerea
Dintr’un pom frumos el rupse şi le dete mângâerea.
Apoi tatălui când spuse fapta lui mărinimoasă,
Tatăl sărută copilul şi prin el fapta frumoasã.
A chemat apoi argatul şi într’o coşnită de tei
Din avutul lui trimise bucurie şi ‘n bordei…
Mama când văzu în casă bunătăţile sosite,
Din letargica-i durere s’a trezit pe nesimţite.
Şi-a luat copiii în braţe si pe rând i-a sărutat,
Isi căpătase iar viaţa… „Fie Domnul lăudat!”.
G. MARINESCU-FULGA