Garda de Fier

Petru Rareş

CÃRTI DE ALTÃDATÃ

Cãderea lui Petru Rares din prima domnie a dat în mâinile Turcilor o parte din Moldova de rãsãrit. Dupã ce, pânã la 1538, Turcii nu stãpâneau din pãmântul tãrii decat fortãretele cucerite de la Stefan cel Mare, Chilia si Cetatea Albã (1484), «portile Moldovei», acum ei îsi aseazã garnizoana la Tighina si tin sub legea lor tot tinutul de la sud de apa Bâcului.
E adevãrat cã la întoarcerea sa în a doua domnie, Rares se mândrea cu promisiunea Sultanului cã-i va da «înapoi tara noastrã Moldova, întocmai cum am stãpânit-o si mai nainte» (1). Ceva mai mult, solul sãu comunica regelui Poloniei cã «Sultanul i-a întors [lui Rares] tara ce i-o luase, si Tighina, numai cât are sã plãteascã pentru zidirea cetãtii Tighina 10.000 de zloti» (2). In realitate însã, Turcii n’au lãsat sã le scape din mânã bastionul atât de important dela întretãierea drumurilor spre Tãtari si spre Poloni, si au continuat sã tinã cetatea cu tot cuprinsul din zarea ei pânã la Prut.
Aceste pierderi leagã si mai mult sufletul lui Petru Rares de mosia strãmoseascã de dincolo de Prut. Pentru paza tarii ce-i mai rãmânea acolo, pune sã se întãreascã zidurile vechii cetãti a tatãlui sãu, de la Soroca (3); pentru apãrarea credintii, ajutã sã se ridice la o nouã prosperitate strãvechea mânãstire Cãpriana, din judetul Chisinãu, de la hotarul de nord al pãrtii rãpite de Turci.
Mânãstirea îsi trage numele de la cel care a fost, poate, primul sãu cârmuitor, egumenul Chiprian din zilele lui Alexandru cel Bun. Despre egumen existã mãrturie din anul 1420 (4), iar despre mânãstire vorbeste un hrisov din anul 1429 : Alexandru cel Bun dãrueste sotiei sale, Doamna Marina, «mânãstirea dela Visnevãt, unde este egumen Chiprian, sã-i fie uric cu tot venitul si cu toate lucrurile folositoare care ascultã de acea mânãstire» (5). La 1470, Stefan cel Mare pune chinovia sub autoritatea mânãstirii Neamtu (6). De acum, viata ei dispare din lumina documentelor pânã pe la 1542.
Mânãstirea trebue sã fi fost destul de surpatã de povara celor vreo sutã douãzeci de ani ai sãi, când Petru Rares încuviintã sã se ridice în locul ei, cu cheltuiala vistieriei, o clãdire nouã. Faptul îl aminteste în scriptia Tetraevanghelului de care ne ocupãm, si îl cunoaste si Grigorie Ureche : «Iarã dacã s’au întors Petru Vodã din Tara ungureascã (1542), intr’aceia laudã au sãvârsit mânãstirea Pobrata, care era ziditã de dânsul, si o au sfintit. Asijderea si la Râsca au început, si Dobrovãtul au istovit, si la Cãpriana mãnãstire au lucrat» (7).
Când mesterii au isprãvit si aici lucrul si mânãstirea «nou ziditã» – cum spune inscriptia de mai jos – se pregãtea de ceremonia sfintirii pentru o viatã nouã, sosi de la Curte si darul cel din urmã al ctitorului: Tetraevanghelul traditional, scris frumos pe 276 foi de pergament, împodobit cu ornamente în diferite culori si legat în scoarte de argint poleite cu aur (8). Pentru a da ofrandei toatã solemnitatea cuvenitã, s’au gravat în jurul icoanei de pe scoarta din dos, aceste rânduri memoriale, pe care le citez în traducere:

Piosul si iubitorul de Hristos Ioan Petru Voevod, cu mila lui Dumnezeu Domn al întregii tari a Moldovlahiei, si Doamna lui Elena si copiii domniilor noastre Ilias voevod si Stefan si Constantin, am fãcut si am împodobit acest Tetraevanghel si l-am dat pentru rugãciunea domniilor noastre în a noastrã mânãstire ziditã din nou, Adormirea Preacuratei Nãscatoarei de Dumnezeu, numitã Cãpriana, în anul 7053 ( = 1545), luna Octombrie.

Ce mesteri si-au unit iscusinta ca sã facã si acest giuvaer pentru gesturile de mãrinimie ale Domnului, nu stim. Epoca e plinã de muncã artisticã si monumentele ei anonime depãsesc cu mult numãrul lucrãrilor semnate. Alte odoare trimise mânãstirii în acelasi timp de generosul ei protector, s’au spulberat într’o neînchipuitã vânturare de vrernuri si de oameni, pânã când unele s’au prãpãdit cu totul, iar altele s’au oprit cine stie unde: o cruce dãruitã de Domn ctitoriei sale la 1544 se afla pe vremuri în tezaurul catedralei Sf. Nicolae din Vilno (9), pe când un «epitaf brodat, din anul 1545, de origine moldoveneascã» (10) – care s’ar putea sã fi fost lucrat pentru mânãstirea Cãpriana, în acelasi an în care se trimitea un alt epitaf cusut cu fir, precum si douã patrafire, mânãstirii Dionisiu de la Muntele Atos (11) -se pãstra în biserica Nasterii Mântuitorului din Kiev, unde a fost «dus de un soldat în secolul al XVIII-lea».
Manuscrisul de la Cãpriana se deosebeste doar într’un amãnunt al felului de a dispune materialul, de primul Tetraevanghel copiat în Moldova, în anul 1429, de monahul Gavril de la mânãstirea Neamtu. La început sunt douã capitole de tipic : unul, despre numãrul evangheliilor cite se citesc într’un an si ordinea pericopelor, de unde încep si unde se sfârsesc; al doilea aratã ce evanghelie trebue sã se citeascã în fiecare zi a anului. Urmeazã evangheliile, în ordinea: Matei, Marcu, Luca si Ioan, fiecare fiind precedatã de un indice al uglavelor», adicã al pericopelor în care este împãrtitã, si de precuvântarea arhiepiscopului Teofilact al Bulgariei. La sfârsit se dã un indice pentru evanghelia fiecãrei sarbãtori, a sfintilor alesi si a sãrbãtorilor împãrãtesti, si un alt indice al «glasurilor si al evangheliilor Invierii si al Apostolului si al Evangheliei». Dupã cum vedem, Tetraevanghelul acesta diferã de majoritatea celor cunoscute pânã la aceastã datã prin aceea ca pune douã indice tipiconale la început si douã la sfârsit, în loc si le adaoge pe toate la urma cãrtii, cum era obiceiul.
Din nefericire, nu stim care este astãzi soarta manuscrisului. Acum mai bine de o sutã de ani (1844), când a fost descris pentru prima data într’o revistã stiintificã din Odesa, se gãsea, se pare, în Basarabia învãtatul rus care s’a ocupat de el n’a gãsit de cuviintã sã ne spunã în ce loc anume. In aceeasi revistã s’au reprodus însã, cu procedeul sumar al vremii, douã litografii cu scoartele de argint poleit ale cãrtii. Una înfãtiseazã Coborîrea lui Isus în iad, care în iconografia veche a Bisericii ortodoxe simbolizeazã Invierea Domnului, adicã triumful Legii noi asupra Legii vechi, cealaltã înfãtiseazã Adormirea Maicii Domnului, care era hramul mãnãstirii Cãpriana. Le-am publicat din nou, pe amândouã, altãdatã (12), ca un semn al pietãtii care leagã istoria românescã de pãmântul Basarabiei.
Emil TURDEANU
Fiinta Romaneasca, Nr. 2, Paris 1964
_______
(1) I. Ursu, Petru Rares, Buc., 1923, p. 66.
(2) Ibidem, p. 66.
(3) Ibidem, p. 88.
(3) Mihai Costãchescu, Documentele moldovenesti înainte de Stefan cel Mare, 1, Iasi, 1931, p. 135-141.
(5) Ibidem, p. 248-253. Vszi si Fiinta Româneascã, 1, 1, 1963, p. 71, nota.
(6) loan Bogdan, Documentele lui Stefan cel Mare, I, Buc., 1913, p. 144-147.
(7) Grigorie Ureche, Letopisetul Tãrii Moldovei, ed. C. Giurescu, Buc., 1916, p. 161-162.
(8) Descris in mai multe rânduri: N. Murzakevic, Nadpis na oklade Evangelija v monastyre Kipriana, in Zapiski Odesskago obscestva istorii i drevnostej, Odesa, I, 1844, p. 288-292 si pl. III-IV. Inscriptiile manuscrisului le-a publicat si P. A. Syrku, Iz istorii snosenij russkyh s Rumynami, in Izvestija otdelenija russkago jazyka i slovesnosti imp. Akademii Nauk, I-3, 1896, p. 503-504. O descriere amãnuntitã a eontinutului se gãseste la A. I. Jacimirskij, Iz istorii slavajanskoj pis’mennosti v Moldavii i Valahii XV-XVII vv., in Pamjatniki drevnej pis’mennosti i iskusstva, CLXII, p. LXIII-LXV, unde se publicã, la p. 21-23, mai multe pericope din acest manuscris.
(9) Russkaja Vil’na. Prilozenie k putesestvijazm po svjat. mestam russkim, 1864, p. 28: citat dupã A. 1. Jacimirskij, Iz istorii slavjanskoj pis’mennosti, p. LXII, nota 1.
(10) N. I. Petrov, Istoriko-tipograficeskie ocerki drevnjago Kieva, Kiev, 1897, p. 200 ; Acelasi, Rumynskie hudoestvennye pamjatniki v Rossii i vozmolnost vlijanija ih na russkoe iskusstvo, in Trudy cetynadcatago arheologiceskago saezda v Cernigrad, 1908, t. II, p. 88-95.
(11) Emile Turdeanu, La broderie religieuse en Roumanie, I. Les epitaphioi moldaves aux XV’ et XVI’ siecles, in Cercetãri Literare, IV, 1940, p. 190-193, 210 si pl. VIII ; II. Les itoles des XV’ et XVI’ siecles, in Buletinul Institutului român din Sofia, I, 1941, p. 51-53.
(12) Emile Turdeanu, La reliure roumaine ancienne, in Revue des Etudes rountaines, I, 1953, pl. I-II. Vezi si o reproducere mai veche in studiul lui Gr. St. Berechet, Mânãstirea Cãpriana, in Comisiunea monumentelor istorice. Sectia din Basarabia. Anuar, II, Chisinãu, 1928, p. 89-109.