Garda de Fier

Horia Sima: Ordin către toţi Legionarii (23 Ianuarie 1941)

28 Ianuarie 1941. Memoriul Sefului Grupului Etnic German din România, Andreas Schmidt 1), adresat Biroului de intermediere pentru etnicii germani de la Berlin.

Reichssicherheitshauptamt RSHA
Anexã la 42/41/secret IV/2 SECRET
28 Ianuarie 1941 Nr. 1. 781/41 Schm/Le.

Către Biroul de intermediere pentru etnicii germani.
Berlin

Încă înainte de Crăciun se putea observa că, in România, situatia devenise treptat critică. Am spus aceasta de mai multe ori in timpul unor discutii particulare si l-am exprimat in rapoartele noastre scrise, in special in cele privind arianizarea si relatiile germanilor din provincia Banat si Legiune, care au fost rezolvate de mine, personal, printr-o convorbire purtatã cu Sima si Antonescu. Dupã sosirea mea de la Berlin, in ianuarie, m-am dus de îndatã la trimisul extraordinar al Germaniei, Fabricius, apoi la Antonescu si la Sima. Fabricius si Antonescu tocmai se întorseserã dintr-o vizitã fãcutã Fuhrerului. Din convorbirea purtatã cu Fabricius rezultã faptul cã Antonescu, singurul lider politic recunoscut al României, a fost confirmat de cãtre Fuhrer (*). Totusi, trebuie sã subliniez faptul cã, întregul comportament al lui Fabricius mi-a lãsat impresia că, prin vizita la Fuhrer si prin rapoartele sale ar fi câstigat o bãtãlie personală si politicã, de care parea a fi pe deplin mulțumit, dar care, într-o perspectivã mai largã, va produce Reichului dificultãti in aceastã zonã. În timpul convorbirii noastre, Antonescu a fost foarte agitat si nesigur. Când i-am atras însã atentia ca, la Berlin, opinia este favorabila persoanei sale, el m-a rugat insistent sã comunic aceasta lui Sima si a facut observatia că, in cazul in care Legiunea nu i s-ar supune in totalitate o va distruge si nimici. L-am rugat pe Antonescu ca – in conformitate cu dorinta Reichului – sa încerce totusi sã se inteleagã cu Sima si sã mentinã linistea si ordinea în tara. Tinând seama de sosirea noului trimis extraordinar von Killinger, ar fi, poate, încă posibil sã se dezamorseze diferendele între el si Sima.
Gencralul Antonescu m-a rugat sã-i transmit acestea si lui Sima, deoarece el ar încerca bucuros sã facã acest lucru. Dupã aceea m-am întretinut cu Sima. Acesta era nervos; totusi, din atitudinea sa se observa hotãrârea clarã de a-l pune pe Antonescu sã aleagã o datã pentru totdeauna, însã prin negocieri calme si solicitari clare adresate Generalului. Dupã ce Sima mi s-a plans de faptul cã, prin rapoartele false trimise la Berlin, trimisul extraordinar Fabricius a adus o influentã nefastã in evaluarea sefului Miscãrii prin implicarea sa in clica din jurul lui Antonescu (d-na Goga 2), d-na general Antonescu 3), ministrul Mihai Antonescu, ministrul politiei Rioseanu 4) si alti generali) s-a adâncit si mai mult ruptura dintre el si generalul Antonescu. Se pare cã Fabricius s-ar fi rãzbunat pe Legiune, deoarece aceasta nu l-a recunoscut niciodatã (datoritã politicii sale anterioare, ostile lui Codreanu). L-am rugat si pe Sima ca, in cazul in care este ferm convins cã varianta sa ar corespunde adevãrului, sã pãstreze tãcere deplinã deoarece acest lucru ar fi in interesul Reiehului. Mai mult, el ar putea încerca mai târziu ca, prin rapoartele sale personale cãtre Berlin, sã convingã in legãturã cu faptele sale si, astfel, pe cale legala, sã-si obtinã dreptatea. I-am adus la cunostintã si dorinta Gcneralului si l-am rugat sã cadã de acord, mai ales pentru faptul cã trimisul von Killinger este unul din cei mai vechi membri de partid si, cu sigurantã, ar sprijiri Legiunea.
Din toate cele trei convorbiri a rezultat cã situatia tensionatã din tarã se va acutiza in cel mai scurt timp si va duce la o rupturã între Sima si Antonescu. Tinând cont de aceasta, mi-am trimis imediat in tarã sefii de departamente, cu sarcina cãtre sefii de provincii, judete si formatiuni, de-a mentine o liniste deplinã si de a adopta o anumita atitudine ori de a întreprinde actiuni doar la ordinul meu. Convorbirile de la Bucuresti au avut loc la 16 Ianuarie 1941; dupã aceea am plecat in munti, la o jumãtate de orã dcpãrtare de Brasov, si, pânã la sosirea lui von Killinger, nu am mai luat contact cu nici o autoritate. Asa numita revoltã a Legiunii pare sã fi avut loc in modul urmãtor: Dupã ce Antonescu i-a demis pe ministrul de interne, Petrovicescu 5), pe adjunctul acestuia Ghica 6), si câtiva prefecti 7), Legiunea a început sã protesteze prin marsuri, cerând reinstalarea lor in functii si îndepãrtarea cercurilor masonice din Guvern. În ultimele sãptãmâni, Legiunea a efectuat in întreaga tarã perchezitii la domiciliile francmasonilor si a gãsit material compromitãtor pentru cercurile din jurul lui Antonescu. Pentru a contracara demonstratiile Legiunii, Generalul a ordonat imediat armatei sã efectueze marsuri, la rândul ei, si, astfel, s-a ajuns la confuzie. Prin negocieri purtate de trimisul extraordinar Neubacher8) cu Sima si Antonescu, prin implicarea Wehrmacht-ului care, prin generalul Hansen 9) si prin comandantul garnizoanei Bucuresti, colonelul von Ravenstein, a transmis Legiunii asigurãri scrise privind libera trecere si impunitatea in cazul in care ar depune imediat armele si ar restabili ordinea, s-a ajuns la faptul ca Legiunea a oprit rebeliunea. Wehrmachtul a fãcut sã parvinã Miscãrii scrisoarea din care reiesea clar faptul cã Fuhrerul îl va sprijini pe Antonescu si ca dorinta Reichului este cea de ordine si liniste. Este însã extrem de important sã se stie cã nu interventia militarilor români a silit Legiunea sã revinã la ordine, ci acest lucru se datoreste exclusiv negocierilor duse de Neubacher si, mai ales, prezentei si interventiei armatei germane.
In toatã perioada haosului care a domnit in tarã, Grupul Etnic s-a comportat exemplar. Germanii si-au vãzut de treabã in cea mai deplinã ordine si, prin atitudinea lor, au influentat, ca singarii, mentinerea linistii si ordinii in Transilvania si Banat. În nici un oras din Transilvania si Banat nu s-a ajans la ciocniri între populatia civilã si militari sau legionari, asa cum a fost cazul in toate orasele din Vechiul Regat. Dupa negocierile purtate de Legatia germanã si de Wehrmacht, militarii români au pãtruns peste tot, au început sã tragã la nimerealã in cetãteni st trecãtori, fãrã sã fi dat mai înainte ordine prin care strãzile din orase sã fi putut fi evacuate de populatie. Astfel, de exemplu, ei i-au atacat pe brasoveni si casele lor din avioane cu grenade si foc de mitraliere. Total fără nici un rost, deoarece – pe temeiul interventiei germane – legionarii predaseră armele si se retrăseseră din clădirile ocupate la ordinele lui Sima, ordine transmise însã de Radiodifuziunea românã cu o zi intârziere !
La 24 Ianuarie am plecat la Bucuresti, pentru a-l saluta pe trimisul von Killinger la sosire, in numele grupului etnic. La putin timp dupã sosirea lui, am purtat o convorbire despre cooperarea nostrã pe baza liniilor directoare trasate de Reiehsfuluer SS 10), ale ministrului de extrme al Reichului si ale Obergruppenfuhrerului Lorenz. La 25 Ianuarie am avut o altã convorbire, la dorinta lui von Killinger, in care am discutat situatia existentã dupã ruptura dintre Sima si Antonescu, ocazie in care Killinger mi-a comunicat cã Reichul îl sprijinã pe Antonescu in totalitate si cã, in ceea ce îl priveste, este absolut convins ca numai Sima este vinovat de tot haosul. In ce mã priveste, i-am spus cã dezordinea si puciurile neîntrerupte, care au avut loc in aceastã tarã de când existã statul românesc, sunt considerate din punct de vedere rasial. De aceea, ar fi extrem de necesar ca influenta Reichului in România sã devinã atât de puternicã încât, în viitor, mentinerea ordinii si linistii sã devinã o problema a Reichului. Prin formarea noului guvern, Antonescu s-a declarat pe deplin de partea militarilor români. Cu exceptia unui ministru, toti ceilalti sunt generali. Experientele trãite de noi cu militarii pe timpul lui Cãlinescu 11) si sub regimul lui Carol al II-lea stârnesc multã îndoialã si in cazul acestui guvern, anume cã va reusi în viitor sã instaureze ordinea si sã redreseze economia. S-a introdus acelasi sistem de muncã de pe vremea lui Cãlinescu. Chiar si prefectii sunt cu totii ofiteri. Acestia nu fac deosebire între români si germani; ca pe vremea lui Carol, cu acestia nu se poate discuta. Sarcina lor consta in “a executa ordinele” si a mentine linistea in felul in care o fac deja acum, legitimând trecãtorii si efectuând perchezitii, stradã cu stradã. Acest lucru l-au pãtit si germanii, întrucât pentru militari nu existã decât cetãteni. Tare mi-e teamã cã toate chestiunile fundamentale pe care le-am initiat in perioada Antonescu – Sima, ne vor fi putin de folos in acest nou regim…

Heil Hitler !
(ss) Andreas Schmidt
Bundesarchiv (Berlin), R 58/112, ff. 28-32 (fragment)
*)____
– Toate sublinierile ne apartin…
Note
1. Andreas Schmidt (1912-1948). În timpul studiilor universitare din Germania are contacte strânse cu NSDAP si SS. Întrerupe studiile in 1937, pentru a se lansa in politicã. Revine Ardeal si se implicã in activitatea etnicilor germani, devenind in 1938 presedintele Frontului National al Muncii, iar la 27 Septembrie seful Grupului Etnic German. Casãtoria cu fiica Obergruppenfuhrerului SS Gotlob Berger îi mãreste influenta in cercurile SS. 23 aug 1944 l-a surprins la Budapesta, de unde, in toamnã, va fi parasutat in Transilvania. Dupã ce îsi îndeplinise misiunea, la întoarcere, avionul este doborât de antiaerianã, lângã Debretin, capturat împreunã cu Constantin Stoicãnescu, si predat rusilor, care, dupã anchete interminabile, cum numai NKDV-ul stia sã facã, îl condamnã la 25 ani muncã silnicã. In aprilie 1948 moare, ca un adevãrat erou, în împrejurãri tragice, încã neelucidate, in lagãrul de la Vorkuta.
2. Veturia Goga. Vãduva lui Octavian Goga. Solistã de operã, supranumitã “Privighetoa Ardealului “. A fãcut parte din anturajul intim al generalului Ion Antonescu, contribuind hotãrâtor la declansarea conflictului General – Gardã. Agentã a Intelligence Service-ului britanic. Dupã instaurarea regimului comunist nu a avut de suferit nimic, asigurându-i-se pensie de urmasã a unui fost prim -ministru, apoi fiind custode la Casa memorialã Octavian Goga, la Ciucea.
3. Maria Antonescu (1892-1964). Sotia generalului Antonescu. În perioada când sotul sau a fost Conducãtorul statului a fost presedinta Consiliului de Patronaj. Încercarile comunistilor de a-i descoperi fraude in gestiune s-au soldat cu un esec total. A împãrtãsit soarta sotului sau in Rusia si apoi persecutiile regimului comunist. Atât in închisoare cât si in timpul domiciliului obligatoriu din Bãrãgan a avut o comportare exemplarã. Chiar si dupã amnistia din 1964 nu i s-a ridicat domiciliu obligatoriu, rãmânând in Bãrãgan, unde a si murit.
4. Alexandru Riosanu. Ofiter de carierã, locotenent colonel. Subseeretar de stat la Ministerul de Interne, având in subordine Politia si Siguranta. Unul dintre cei mai credinciosi slujitori ai generalului Ion Antonescu. Relatii strânse cu vechile cercuri politice si masonice pe care le sprijinea. Dusman înversunat al Legiunii.
5. Constantin Petrovieescu (1883-1949). Ofiter de carierã, general. În 1934, Comisar regal în procesul intentat conducerii Gãrzii de Fier in urma atentatului de la Sinaia, din 29 Decembrie 1933, când rechizitoriul sãu a fost favorabil acuzatilor. N-a fost încadrat în Miscarea Legionarã. Ministru de interne între 14 Iepternbrie 1940 si 20 Ianuarie 1941, când a fost destituit de Antonescu. Desi nu a participat la pregãtirea si desfãsurarea evenimentelor din ianuarie 1941, a fost judeeat si condamnat la 7 ani temnitã grea. În procesul echipei guvemarnentale a lui Ion Antonescu a fost judecat din nou si condamnat la închisoare pe viatã. A murit in închisoarea Aiud, in 1949, dupã ce executase mai bine de opt ani de temnitã.
6. Alexandru Ghica. Avocat. Director General al Politiilor si Sigurantei Statului in perioada Statului National – Legionar. Arestat si condamnat dupã evenimentele din Ianuarie 1941. Mentinut in detentie de comunisti pânã in 1964.
7. În realitate, toti prefectii si chestorii, cu câteva exceptii privind pe militarii numiti anterior de generalul Ion Antonescu.
8. Hermann Neubacher. Diplomat de carierã, specialist in problemele economice, ambasador in Ministerul de Exteme al Germaniei. Reprezentant cu probleme economice, cu rang de ambasador, in perioada 1940-1943, in cadrul Legatiei germane la Bucuresti.
9. Erik Hansen. General de cavalerie, seful Misiunii Militare Germane in România. În timpul evenimentelor din Ianuarie 1941, la ordinul lui Hitler, a scos trupele de sub comanda sa in sprijinul generalului Antonescu.
10. Heinrich Himmler (1900-1945). Om politic german. Sef al Politiei si Gestapoului, apoi ministru de interne al Reichului, functii din care a dirijat represiunile împotriva adversarilor regimului nazist si evreilor. In 1945, pentru a scãpa de judecata Tribunalului International de la Numberg, s-a sinucis.
11. Armand Cãlinescu (1893-1939). Doctor in drept la Paris, om politic. Respins de Ion I. C. Brãtianu, s-a înrolat in P.N.T. De mai multe ori subsecretar de stat la interne, ministru de interne si de rãzboi, iar între 7 martie – 21 septembrie 1939 prim – ministru. Slugã credincioasã a lui Carol al II-lea si a camarilei din jurul acestuia, care i-au recompensat vanitatea cu cele mai înalte posturi in stat. Printre marile lui “realizãri” se pot mentiona asasinarea muncitorilor de la Grivita in 1933 si sutele de victime din rândurile tineretului nationalist, asasinate, fãrã judecatã, din ordinele acestui sanguinar dement. Pentru oribilele sale crime a fost pedepsit de o echipã de legionari la 21 Septembrie 1939.
12. Garmisch-Partenkirschen. Celebrã statiune pentru sporturile de iarnã din Alpii Bavariei (Germania).