Garda de Fier

Sextil Puscariu - Desenul: Carlo Squilante

Profesorul Sextil Puşcariu a împlinit 60 de ani. E unul din cele mai frumoase popasuri din viaţa unui om — şi când se întâmplă ca acesta să fie o personalitate de mărimea profesorului Puşcariu, sărbătorirea lui devine sărbătoare a neamului. Forţele reprezentative ale unui popor, dau expresie specificului său, şi nu ştiu ce mândrie mă stăpâneşte când, gândindu-mă la distincţia persoanei, evoc din neamul meu numele unui Al. Odobescu, Titu Maiorescu, Duiliu Zamfireseu. Semnele distinctive ale acestei elite sunt: un simţ al măsurii şi o eleganţă intelectuală care cucereşte dela primul contact şi care se evidenţiază în cele mai neînsemnate detalii. Au rămas celebre lecţiile universitare ale lui Maiorescu, stilul cu timbru de metal preţios al lui Odobescu, ţinuta aristocratică a figurii lui Duiliu Zamfirescu. Cei care cunosc pe profesorul Sextil Puşcariu, i-au urmărit activitatea şi viaţa, vor recunoaşte că în această familie de elită e locul său şi vor admite că personalitatea sa adaugă tuturor acestor note nu ştiu ce farmec original. Caracterul sintetic al regiunii natale, Braşovul, i-a determinat stilul personal: peste sobrietatea ardelenească o sclipire de optimism şi dragoste de viaţă.

Simţul monumentalului l-a condus la uriaşele opere: „Dicţionarul limbei române” şi „Atlasul limbei române” (şi e cel m ai indicat pentru a duce la bun sfârşit o Enciclopedie românească). Acelaşi gust al esenţialului l-a făcut adversar al pitorescului,  al compilaţiei şi reclamei deşănţate, creind o riguroasă metodă ştiinţifică, iar pe teren social realizând un măreţ exemplu de bun simţ (atât de rar in această vreme de deplasare a liniilor) ce constitue frumuseţa unui caracter sau a unui grup social. Activitatea sa ştiinţifică n’o putem cuprinde în aceste rânduri de închinare. Volumul omagial apărut în franţuzeşte şi care aduce excerpte din întreagă opera sa, e o dovadă strălucită a contribuţiei profesorului Puşcariu la ştiinţa filologiei româneşti.

Dar am vrea să însemnăm aici influenţa mare pe care a avut-o şi o are profesorul Sextil Puşcariu asupra elevilor săi. Cursurile sale de filologie, într’o expunere clară, sistematică, precisă, aduc toate frumuseţile stilului ştiinţific din operele sale scrise: Istroromânii, Istoria literaturii române — Epoca veche, diferitele articole publicate în revista de subt conducerea d-sale Dacoromania (I—VIII) — ca cele cuprinse subt titlul generic Pe marginea cărţilor, Consideraţiuni asupra sistemului fonetic şi fonologie al limbii române ş. a. Afluenţa mare la aceste cursuri se explică şi prin atenţia deosebită ce se acordă metodei. Nu atât memorizarea cazurilor, nici adoptarea unei teorii, cât însuşirea unei metode care să conducă printre sisteme, să faciliteze descoperirea unui stil personal. Profesorul Puşcariu releva adeseori meritul sincerităţii în descoperirea adevărului. Onestitatea intelectuală te obligă să apreciezi contribuţia reală a predecesorilor, te ajută să descoperi lacunele unui sistem, să-ţi delimitezi câmpul cercetărilor. Numai această muncă luminată te va feri de greşelile trecutului şi de diletantismul superficial şi anost. Seriile de elevi, răspândite pe întreg cuprinsul ţării, poate că n’au dus din Universitate ceva mai preţios decât această disciplină ştiinţifică, formată zi de zi, la cursuri sau seminarii, la conferinţe sau în atmosfera de muncă stăruitoare şi riguroasă a „Muzeului limbei române” — un alt titlu de mândrie al acestui savant… Na sosit încă vremea amintirilor, ca să evocăm scene pitoreşti dela cursuri şi seminarii — trebue să remarcăm însă că acestor tipare rigide profesorul Puşcariu le insufla duh şi viaţă din propria-i viaţă, şi cine ar putea spune câţi studenţi şi-iau închinat anii universitari studiilor filologice numai atraşi de farmecul pe care d-sa ştia să li-l împrumute. Aceasta o atestă numeroasele teze de licenţă în filologia română.

Râvna ştiinţifică, spiritul critic şi conştiinţa superioară a integrării în neam şi biserică i-au dat personalităţii sale caracter de îndreptar. In ştiinţă sau în desăvârşirea fiinţei proprii, exemplul profesorului Sextil Puşcariu ne arată că succesul depinde de dirijarea ambiţiilor, de verificarea aptitudinilor, de măsura pe care ştim s’o punem în economia forţelor noastre. Profund revelatoare sunt cuvintele pe care d-sa le-a rostit cu ocazia sărbătoririi dela Universitatea din Cluj: „Dragostea mea pentru tinereţe şi respectul meu pentru ştitinţă mă vor face să mă bucur dacă voiu vedea că braţe mai tinere vor fi în stare a duce înainte cu mai multă vigoare făclia ştiinţei ridicată de mine. De aceea singura mea făgăduinţă în aceste momente solemn este că voiu şti să mă retrag la timp”.

Această mărturisire de credinţă, elogiu şi linie de conduită în acelaşi timp, rezumă toată capacitatea de sugestie a unei vieţii de continuu efort pentru înaintarea ştiinţei.

RADU BRATEŞ
Revista Gând Românesc, Cluj, Anul V, Nr. 1, Ianuarie 1937