Garda de Fier

Tabăra de muncă legionară din comuna Laz, jud. Alba, unde s'a construit o casă culturală

“Universul Literar”, Anul XLIX, Nr. 38, Sâmbătă 14 Septembrie 1940
A fost ieri, la 13 Septembrie, Sfântul martir Corneliu Sutasul, — ziua Căpitanului. Ziua de ieri numai? Dar şirul nesfârşit al zilelor dinaintea aceteia, până’n depărtări de legendă şi mit, n’a fost al lui ? Ca şi ziua de azi, ca şi acelea care-i vor urma…

Din jertfa lui Corneliu Codreanu şi din exemplul vieţii lui fără prihană a rodit această unanimă regăsire a sufletului românesc care ne îmbărbătează şi ne obligă să nădăjduim, în ceasurile cele mai tragice ale istoriei neamului nostru. El este acum printre noi, cu noi. Ţara întreagă respiră si simte în duhul Căpitanului.

ARDEALUL SI LEGIUNEA

    Nu ştiu dacă aţi făcut încă legătura între matca genetică a românismului, care este Ardealul şi renaş­terea, prin legiune, a vocaţiei noastre istorice şi et­nice.

Poate în mod subiectiv, poate pentru că în stareţa adevăratelor trăiri intuiţia te ajută mai mult decât orice teorie meticulos organizată, — însă sunt sigur că există o corespondenţă tainică, de ordin metafizic şi în rangul absolutului, între cetatea românească transcarpatină şi dârzenia de cremene a mişcării le­gionare. Iată, sunt câteva constatări surprinzătoare, dar semnificative, pe care le restitue atât istoria ro mânismului, crescut şi de atâtea ori salvat: în munţi, — cât şi regăsirea elanului nostru istoric, prin legi­une. Faptul că neamul românesc s’a născut în munţi, în timpul şi din pricina năvălirilor, i-a conferit drept trăsătură structurală, caracteristică şi nobiliară, semeţia şi simţul eternităţii, în mod firesc.
Acolo sus, în munţi, strămoşii au fost într’un fel mai aproape de cer decât de pământ. Acolo, în inima munților, strămosii au privit mai cu nădejde în sus, spre bolta albastră, infinită, a bunului Dumnezeu, decât spre ses, pe unde se scurgeau, în serie neîntreruptă, hoarde după hoarde. Din acest punct de vedere cred că nici un popor nu poate revendica cu atâta dreptate ca neamul românesc, o structură sufletească mai curat crestină si mai profund mistică. Totul a contribuit, ca să formeze țesuturile spiritual ale românismului, din legendă, din idealitate si din basm: munții cu pădurile, pesterile cu isvoarele, cerul cu înălțimile.
Neputânu-se bizui pe altceva sau pe altcineva decât pe munții ocrotitori si pe propria sa tărie mistică, născută din contactul neîntrerupt cu bolta Domnului, – supremul refugiu al sufletului când trupul era gonit ori biciuit la ses – românismul s’a dozat, calitativ în sensul purității spiritului nu biologic în sensul viețuirii laice. Va recunoaste oricine, astăzi îndeosebi, când o mare parte dintre Români, coborând la ses, după năvăliri, au întemeiat acolo sate si principate, în strâns contact cu celelalte neamuri pervertite – că în munți se regăseste adevărata fire românească. In munți, adică, generic, între munți, în Ardeal. Deşi
 pe acolo au trecut ungurii, cei mai barbari dintre
 barbari. Deşi în Ardeal jugul a fost mai greu, mult mai greu, decât a putut fi în Moldova si Muntenia protectoratul turcesc. Insă în vreme ce dincolo de munţi, robia a fost în primul rând fizică, pentrucă în sălbăticia lor, maghiarii au recurs, în deosebi la schingiuiri, în principatele dela şes contactul cu „ha­târul” şi cu „năravul” turcesc pe deoparte, apoi cu perversiunea fanariotă pe de altă parte — a distrus în principal structura nobiliară a sufletelor şi numai în al doilea rând, trupurile. De aceia, în Ardeal, în măsura în care trupurile româneşti au fost lovite, dârzenia sufletului s’a refăcut mai aspră, mai curată, mai mistică, în munţi sau prin munţi. In comparaţie cu românul de şes, şmecher, inteligent dar nestator­nic, de foarte multe ori decăzut sufleteşte, ardelea­nul munten aminteşte, în toată puritatea ei genetică originară, firea absolutistă metafizică, cu vocaţie meta-logică, a românismului.
Se va observa că ardeleanul trăieşte sub semnul mitologic al absolutului, asa cum nu o poate face omul dela ses, din vechiul regat, al cărui suflet a suferit sensibile tentații în sensul efemerului pământean, ba din sursă otomană, ba din sursă fanariotă sau tătărească.
Această educație a spiritului sub semnul absolutului, vizibilă, intuitive, pe fața si din atitudinea ardeleanului, o regăsim puternic altoită pe fondul legendar al nasterilor noastre entice, în spiritualitatea legionară.
Căpitanul a insistat adeseori asupra valorii sau mai bine zis: asupra lipsei de valoare, pe care o are viața unuia în raport la viața neamului, a cărei realitate este întemeiată în absolut. Pilda Lui sguduitoare, a lui Ion Moța si Vasile Marin si toți sfinții martiri cari prin jertfa lor au redat neamullui simțul eternității, rămân spre mărturie tuturor generațiilor viitoare. Prin ei, românismul si-a regăsit fondul mitologic genetic, dăruit nouă de Dumnezeu, în munți, când s’a născut neamul; prin ei si datorită jertfei lor, omul dela ses adică tot românul, a recăpătat trăsătura absolutist a si tăria mistică, neistovită, pe care am cetit-o îndeosebi pe figura ardeleanului, ocrotit sufleteste mai mult decât fiziceste, de munți.
Aceste însemnări ar putea apare prea teoretice, dacă cetitorul nu le va da expresie trăitoare, urmând exemplul pe care îl facem noi acum. Iată, gândul mi s’a dus la Ion Banea, comandantul legionar pe care l-am cunoscut cândva la Bucureşti. Banea a fost ucis, când au fost ucişi cei mai buni dintre noi, de mişelia omului dela şes. Iți reaminteşti Coriolan Bucur, de camera aceia, strâmtă a nu ştiu cărui hotel, în care ai poposit cu Banea, venind de la Cluj? Vorbele puține pe care le-am schimbat atunci cu el m’au aşezat, intuitiv, în prezența semeției ardelene şi involuntar, încă de atunci, am crezut că există o legătură tainică între structura eroică nobiliară a Ardealului şi curățenia de spirit legionară, educată în sensul absolutului românesc. Invităm pe fiecare, să se gândească un singur moment la eroul legionar, de care s’a simțit legat mai cu deosebire: pe chipul fiecăruia va recunoaşte aceiaşi iluminare mistică, hrănită din credința în eternitatea neamului. Fiecare va aminti de trăsătura inițială a românismului, în­ suşită de străbuni în munți şi în Ardeal, ca un vestigiu etern al eternității românismului.
Deaceia frații de dincolo de Mureş, cari au reintrat vremelnic sub stăpânirea maghiară să nu se simtă cuprinşi de disperare. Biruința legiunii de astăzi şi România legionară însemnează: lupta pentru eliberarea Ardealului, țara dintre munți, cu cel mai autentic fond mitologic românesc; fondul naşterii noastre etnice şi naționale, care nu poate rămâne sub stăpânire străină.

MIRCEA MATEESCU
“Universul Literar”, Anul XLIX, Nr. 38, Sâmbătă 14 Septembrie 1940