Garda de Fier

Grafica: Demian

Un regim se schimbă relativ iute. Treisprezece ani de luptă legio­nară, nu fac desigur o cifră impunătoare. Ceeace impresionează îndeosebi, nu este numărul anilor, ci calitatea luptei.

S’au dat în această ţară fel de fel de lupte şi s’au perindat prin dregătoriille publice, de vre-o zece ani încoace mai cu seamă, tot soiul de oameni. Am văzut fâlfâind acolo unde ni se îndreaptă toate nădejdile şi cămaşa albă ţărănească şi venerabila barbă a savantului.

Ne-a condus tot soiul de oameni şi neoameni… Geaba! Ţara n’a făcut un pas înainte.

In toate încheieturile ei rodea caria şi a ajuns acolo unde era fi­resc să ajungă: la ciopârţire, la dezasticulare, la agonie.

Dar dacă un regim se schimbă relativ repede, ceeace se dovedeşte prin cei numai treisprezece ani de luptă (indiferent cum a fost ea) le­gionară, un stat se schimbă cu binişorul. Pentrucă, a schimba un stat, nu înseamnă a-l înlocui cu altul, ci a-l construi. A dărâma întâi şi apoi a construi. Iar construcţia unui stat, cere condiţii cu totul particulare. Arhitecţii obişnuiţi — dacă vor — rad din temelie vechea clădire, ard materialul rămas şi cu cărămidă, ciment şi fier nou, fac alta. Arhitecţii statului, vrând, nevrând, trebuie să întrebuinţeze şi materialul rămas. Fiecare cărămidă a vechiului stat trebuie privită cu atenţie şi pe o parte şi pe cealaltă şi, aruncată, ori cu grijă pusă la loc. Operaţia cere migală şi conştiinţă; cere adâncirea lucrului, până în ultimele sale isvoare. De aceea construcţia statului se face cu binişorul.

Această atitudine de migală şi conştiinţă care duce la ultima adân­cire a lucrului, noi o recunoaştem: este atitudinea culturală: conştiinţa datoriei şi eroismul cu care nouii ziditori ai statului şi-au purtat până la izbândă lupta, precum şi sensul structural al acestei lupte pusă pe pla­nuri, incontestabil, esenţiale, dovedesc cu prisosinţă cele ce afirmăm aci.

Legăturile fundamentale ale mişcării cu legea morală, munca şi cântecul garantează deci cu siguranţă ideia că statul legionar nu va mai fi o simplă spoială, ca acel faimos stat ţărănesc şi altele aidoma, de­cedate în proecte, ci o construcţie solidă şi autentică, zidită cum se cu­vine de jos în sus.

Aş ruga în această privinţă pe cititorii mei să se oprească o clipă şi să reflecteze asupra acestor trei necesităţi cu care mişcarea legionară ni se înfăţişează: legea morală, munca şi cântecul. Nici tu nouă expro­priere a moşiilor, nici voi şcoli înalte, pentru fiii ţăranilor, nici diurne şi posturi garantate în bugetul statului; ei numai probitate morală, muncă şi cântec. Adică nici o promisiune şi nici un surâs. Numai ordin şi obli­gaţie. Nu este o minune, pentru moravurile noastre, că această mişcare a izbândit, totuşi? N’ai impresia domnule politician care te uiţi ca viţelul la poarta nouă, la acest fenomen, că a înebunit poporul?
Aşa e! Poporul a înebunit, pentrueă şi-a pus în cap să-şi rezolve el însuşi problemele în numele cărora d-ta l-ai supt cu şiretenie şi neru­şinare, aproape un sfert de veac. El îşi dă seama astăzi că viaţa nu se trăeşte aşteptând resturi dela festinul zeilor, ci muncind cu bună dispo­ziţie şi seriozitate. Poporul a înebunit pentrucă a devenit conştient, dom­nule fost politician, şi ţi-a răsturnat astfel, toată optica dumitale inte­lectuală.

Cu aceste comandamente drept temelie, mişcarea legionară ne in­dică limpede planul ei de construcţie. Statul nou nu urmăreşte americani­zarea ţării printr’o civilizare fără noimă, care să facă să ne strălucească mai abitir, jegul şi putregaiul vechi. Statul nou urmăreşte renaşterea bunei noastre tradiţii europene: cultura, pe care adoratorii viţelului de aur instalat în satul fără câini de peste Ocean, au crezut c’o pot nimici. Cine nu ştie cât jinduiesc americanii după Europa! Asociindu-se în această luptă de apărare a Europei, cu Germania, cu Italia şi Spania, România dovedeşte că participă, prin mişcarea tinereţii legionare, la încă bogata rezervă de viaţă a bătrânului continent.

Luca DUMITRESCU
“Universul Literar”, Anul XLIX, Nr. 40, Sâmbătă 28 Septembrie 1940