Garda de Fier

Prof. Vasile Băncilă

Ministerul Educațiunii Naționale, Cultelor şi Artelor continuă treptat şi sistematic, în ritmul total al Statului, – fără ură şi fără părtinire, – numirea celor ce vor avea, de azi înainte, o mare şi grea răspundere în legătură cu exercitarea atribuțiunilor de Stat.

Deocamdată înregistrăm cu o deosebită satisfactie sufletească prezența în posturile de răspun­dere din Minister a unor elite ale culturii şi intelectualității româ­neşti.

Numim pe d-nii prof. Tr. Herseni şi V. Băncilă, primul ca secretar general, al doilea ca director al învățământului secundar.

Bucuria ne este cu atât mai mare, cu cât evenimentul vine să spulbere definitiv o atmosferă grea şi plină de suspiciuni ce a planat în ultimul timp, în acest Minister.

Reprezentant autentic al cul­turii şi filosofiei româneşti, prof. V. Băncilă a urmat, fără deviere, linia destinului său cu siguranța şi convingerea omului care are o misiune deosebită de îndeplinit pe lume. Rareori o existență de om s’a putut identifica, într’un grad aşa de înalt cu idealul ur­mărit, — ideal de înaltă ținută morală şi de o perfectă onesti­tate profesională şi ştiințifică, purtând în aceiaş timp pecetea unei modestii rare.

Ca profesor şi educator de şcoa­lă normală de învățători şi învă­țătoare, la liceu sau Seminarul pedagogic universitar ca îndru­mător al tineretului şi până la înalta însărcinare de educator al Voevodului (cu ani în urmă prof. Băncilă dăduse la iveală origina­lul studiu asupra „Educației Re­gelui Mihai”), — peste tot a ra­diat aceeaş energie creatoare, aceeaş sănătate spirituală şi opti­mism robust.

N’a căutat onoruri şi n’a cuno­scut altă mulțumire, decât a îm­plinirii datoriei; n’a râvnit după funcții oficiale — ci a servit cu o mare discreție.

S’a considerat tot timpul un mi­sionar şi tot astfel a rămas şi în scurta trecere pela conducerea in­spectoratului şcolar de Brăila când, cu elanul în piept şi me­rindele ‘n traistă, a pornit prin județe, să-şi revadă, la lucru, pe foştii elevi. Sufletul profesorului a vibrat profund în fața realită­ților noastre şcolare din acea vre­me şi „Mormântul unei învăță­toare” ne stă şi astăzi în față ca o tristă şi dureroasă mustrare.

Dar prof. V. Băncilă s’a dăruit nu numai astfel misiunii sale: le­gat indisolubil ca destin cultural, de oamenii mari ai neamului no­stru, s’a apropiat sufleteşte de aceştia căutând, prin scris să ni-i redea cât mai just în semnifica­ția lor ultimă, în ceeace au mai autentic şi mai personal. Esseurile filosofice şi în genere studiile sale despre un Blaga, Motru, despre V. Pârvan etc. precum şi numeroa­sele articole risipite, constituesc tot atâtea opere de creație per­sonale.

Desigur, nu încercăm să redăm în acest cadru forțat limitat, ce­eace reprezintă viața, activitatea şi scrisul pe cari ni le-a dăruit până în prezent V. Băncilă. Dăm doar, cu modestia cuvenită, ex­presia unui gând curat şi sincer pe care-l nutrim despre un om a cărui viață a fost pildă vrednică de urmat pentru serii întregi de foşti elevi.

In ultimul timp prof. V. Băn­cilă s’a făcut ecoul marilor dureri naționale, prin pierderea prema­tură a unor exemplare rare ale neamului nostru, pierdere care, — cum ne mărturiseşte cu multă tri­stețe — “pune încăodată proble­ma dacă noi, Românii, avem în­deajuns parte de oamenii excep­țional dotați pe cari ni-i dărueşte nația noastră”…

Inainte ca regimul legionar să fi devenit fapt împlinit, alături de Nae Ionescu, aderase trup şi su­flet la marea mişcare ce, — în frunte cu inspiratul nostru Căpi­tan (a cărui maiestoasă persona­litate Băncilă a prins-o lapidar în­tr’un articol), — era menită să asigure salvarea neamului nostru.

Astăzi V. Băncilă e chemat, prin prevederea d-lui ministru prof. Traian Brăileanu, să colaboreze la marea operă pe care d-sa o pregăteşte în domeniul învăță­mântului nostru românesc.

Din parte-ne îi dorim să aibă norocul de aceeaş înțelegere ju­stă şi obiectivă a activității sale practice şi teoretice.

ŞTEFAN OPRESCU
“Universul Literar”, Anul XLIX, Nr. 40, Sâmbătă 28 Septembrie 1940