Garda de Fier

Desenul: Demian

“Universul Literar”, Anul LII, Nr. 11, Marţi 20 Aprilie 1943
Cel mai mare eveniment biblic, din viaţa Domnului Isus Hristos, — În­vierea din mormânt, — este cel mai mare eveniment sufletesc din viaţa po­porului român. Este prilejul întâlnirii supreme a vibraţiilor de credinţă, mângâere şi de nădejdea sufletului nostru creştin, cu revărsarea bucuriei celei mai mari minuni dumnezeeşti, „Invierea din morţi”.

Sufletul
 omenesc, prin structura divină a creaţiunii sale de a fi nemuritor, găseşte intuiţia concretă a credinţei sale în nemurire, în faţa marei mi­nuni a învierii Domnului şi a puterii sale divine, de a săvârşi minuni asupra celor morţi. Căci dacă sufletul este, cum spunea odată Goethe, cea mai frumoasă parte din fiinţa omnească, ce face să tresară si să vibreze viaţa în noi, tot sufletul se înalţă cu tresăriri de viaţă si de nemurire către strălucirea Invierii, ca si florile de primăvară către lumina si căldura soarelui.

Precum scria nemuritorul şi neuitatul poet şi scriitor Gheorghe Coşbuc, Invierea Domnului ne face să simtim şi să trăim îndoita binecuvântare a lui Dumnezeu, primăvara sufletului şi pri­măvara naturii ce ne înconjoară. Pri­măvara vieţii întregi, înobilată cu tot ceea ce Dumnezeu ne-a putut da mai scump şi drag.

Prin pomi e ciripit şi cânt,
Văzduhu-i plin de-un roşu soare
Şi sălciile ‘n albă floare —
E pace ‘n cer şi pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele ‘nvierii.

Cărtile noastre bisericeşti în lirismul credintei si recunoştinţei noastre creştineşti către Dumnezeu redau aceeaşi bucurie creştinească prin cuvin­tele, ce se cântă în Biserică: „Răsărit-a primăvara! Veniţi să ne desfătăm. Stră­lucit-a Învierea lui Hristos! Veniţi să ne veselim”.

Sărbătorirea cu sufletul plin de bu­curia creştină a marelui eveniment dumnezeesc îi face pe oameni să-şi ros­tească la primele cuvinte de întâlnire când se văd, vestea cea bună a Evan­gheliei: „Hristos a înviat!” Şi răspun­sul este acelaş ecou sfânt, al adeveririi şi al încredinţării, pentru marea mi­nune a învierii Domnului, prin cuvin­tele: „Adevărat a înviat !” Ca şi ţăranii satului românesc, descris în tradiţiile sale sănătoase creştineşti, tot bunul Ro­mân, care este şi bun creştin, rosteşte aceste cuvinte de salut românesc :

Şi cât e de frumos în sat !
Creştinii vin tăcuţi din vale
Şi doi de se ‘nâlnesc în cale
Işi zic : Hristos a înviat !
Şi râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.

S’a dus vremea şi la oraşe când împestriţarea etnică de altă dată cu acei de neamul jidovesc, ce l-au prigonit şi l-au răstignit pe Domnul Hristos, să nu mai socotească o înjosire acest sa­lut, apreciat ca ceva ţărănesc, rostit numai de oameni simpli şi fără de cul­tură. Seninătatea creştină şi solidarita­tea naţională a satului românesc, atât de mult apreciat de Coşbuc şi de Vlahuţă, s’a revărsat cu putere deasupra oraşelor noastre.

In noua atmosferă românească, ani­mată de spiritul jertfei eroice pe câmpul de onoare al razboiului, tot bunul Român îsi împărtăşeşte sufletul de cuvântul Evangheliei, de lumina Sfintei Invieri, desprinse din pragul sfântului altar, al Bisericii noastre strămoşeşti. Se aprinde lumină din lumină şi suflet din suflet, dela uşile sfinte ale altarului şi până departe în pridvorul Bisericii, – sfintele locaşuri nemaifiind încăpătoare.

Biserica pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Că ‘ntreaga lume este plină
De-acelaş gând, din cer adus :
In fapta noastră ne e soartea
Şi viaţa este tot, nu moartea.

Si cât de fericite sunt sufletele eroilor, când privesc de-acolo din ceruri, din lumea celor drepţi şi sfinti, că fratii noştri buni Români, din Bucovina şi din Basarabia şi-au putut prin jertfa lor căpăta libertatea mult dorită şi pot sărbători acum, cu toţi ai lor marea sărbătoare creştinească! Copiii şi bătrâ­nii trăesc o viaţă nouă, într’o lume nouă românească, sub binecuvântarea împărătiei crestine a Domnului Hristos. Moartea a putut răpi multe trupuri omeneşti ale ostaşilor nostri, prin jertfa lor eroică, dar n’a putut omorî viata sufletelor. Viata de dincolo se continuă iar în cântările creştine ale Invierii, vibrările vietii noastre crestine de aici de pe pământ se întâlnesc, precum scrie poetul Coşbuc, cu sufletele celor ce sunt dincolo şi se înalţă din morminte.

̧Si-un vânt de-abia dăunător
Şopteşte prin văzduh cuvinte ;
— E glasul celor din morminte,
E sgomotul sburării lor !
Şi pomii frunţile-şi coboară
Că duhul sfânt prin aer sboară.

Pare că niciodată sufletul omenesc nu trăeşte mai cu putere nădejdea învierei tuturor cedor dragi şi scumpi, ca în noaptea Sfintelor Paşti. Lacrimi­le se şterg şi frunţile bătrânilor, ma­melor şi orfanilor se înseninează şi se luminează. Suferinţele, patimile, cru­cificarea şi moartea Domnului Hristos ne sunt mărturii, că fără de jertfă nu-i cunună, fără moarte nu-i înviere. Din dragoste pentru oameni a suferit toate Domnul Hristos precum spunea în mod profetic, înainte de supremul său sacrificiu :

„Mai mare dragoste decât aceasta, ca cineva să-şi pună sufletul pentru prietenii săi nimeni nu are” (Ioan Cap. XV, 13). Şi din dragostea pentru desrobirea fraţilor noştri de sub jug străin şi-au dat viaţa nemuritorii eroi ai Neamului Românesc. Credinţa lor creş­tină le-a dat puterea jertfei eroice. Căci precum ne spune Evanghelia, în noaptea Sfintei învieri, „Celor ce cred în numele Lui, le-a dat putere, ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan I, 12). De aceea poetul Coşbuc, tot în poe­zia la „La Paşti”, ne înfăţişează mângâerea tuturor mamelor îndurerate, în noaptea sfântă a Invierii Domnului, pentru pierderea fiilor lor scumpi.

Ah, iar în minte mi-ai venit,
Tu mama micilor copile !
Eu ştiu că şi în aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit !
La zâmbet cerul azi ne chiamă
Sânt Pastile ! Nu plange mamă !

Deci sărbătoarea Sfintelor Paşti ne dă prilejul de întărirea credinţei, a nădejdei şi a mângâerei sufletelor noastre creştine. De-asupra noastră a tuturor, celor ce suntem în viaţă şi celor ce sunt cu trupul în morminte, se ridică strălucirea Invierii Domnului Nostru, ca mărturie vie, că toţi cei ce s’au jert­fit pentru un ideal înalt se află sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Nimeni nu moare, toţi vor învia.

Anul acesta, când Sfintele Paşti sunt sărbătorite în aceeaşi zi de toate con­fesiunile creştine ale lumii, este anul simbolic al unirii creştineşti în acelaş gând şi aceeaşi simţire a popoarelor cu adevărat creştine, pentru desrobirea oamenilor din robia întunericului, spre a le reda libertatea, credinţa, simţirea şi trăirea luminii creştine. De aceea, cântările Bisericii noastre strămoşeşti au un ecou mai puternic ca oricând, când le ascultăm din nou: „Ziua Invierii ! Să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să îmbră­ţişăm. Să zicem, fraţilor, şi celor ce ne urăsc pe noi. Să iertăm toate, pen­tru Inviere. Şi să rostim cu toţii: Hris­tos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din mormite viaţă dăruinău-le”.

Iubirea şi unirea tuturor popoarelor creştine laolaltă pentru biruinţa urii omeneşti, din partea acelor ce prin groază şi teroare stăpânesc o lume în­treagă, este chemarea creştină pe care ne-o face, acum mai mult ca oricând, sărbătorirea Invierii Domnului Hris­tos. Sufletul nostru românesc a înţeles această chemare şi pe această linie de credinţă îşi desfăşoară toate jertfele sale pe câmpul de onoare. De aceea toată nădejdea noastră este că aceste jertfe creştineşti vor fi urmate de ma­rea Inviere a biruinţei şi victoriei noa­stre finale.

Preot MIHAIL BULACU, conferenţiar universitar
“Universul Literar”, Anul LII, Nr. 11, Marti 20 Aprilie 1943