Garda de Fier

Suntem urmaşii dacilor nepieritori şi aprigi,
Cu sufletele triste în bezna cea de taină
Vedem cum totul piere, cum totul se dărâmă,
Cum totu-i mincinos, cum totul se sfărâmă.

Ne ţin în sărăcie, ne ţin în deznădejde,
Ne împuţinează naţia, ne fură codrul verde
Dar noi găsim lăcaş în spiritul de munte,
Acolo unde dacii doresc să ne asculte.

Împăraţii Lumii aduc istorie falsă,
Cea veche ne-o aruncă spunând că-i mincinoasă,
Ce-i ăla spirit sacru al marilor eroi?
Noi trebuie să trăim ca sclavii în noroi!
Fără un ţel anume, fără un gând aparte,
Să stăm în deznădejdia al răului ce’mparte.

Dar tocmai când aceştia ne vor vedea distruşi,
Atunci lumina sacră ne va trimite în munţi
Şi vom lupta cu patos, cu dacii laolaltă,
Ştiind că biruinţa va fi de partea noastră.
Răzvan Voicu
2012