Garda de Fier

Insemnări Sociologice

Revista “Insemnări Sociologice”, Anul IV, Nr. 4, 15 Oct 1940

I. – Nevoia unui spirit dinamic, călăuzitor al Romînismului. Valoarea specificului romînesc. Forma din trecut a spiritului romînesc poate satisface necesităţile prezente? Potenţialul sufletesc modern.

II. – Experienţa altor popoare si a poporului romin. Deosebirea între legionar si nationalistul Romîniei politicianizate.
III. – De ce are nevoie astăzi Romînia ? – Romînismul legionar. – Armata luptă şi pentru o ordine morală, socială şi politică. – Credinţa şi puterea de jertfă.

IV. – Omul cerut de vremurile actuale de grea încercare. – Selecţionarea valorilor pe temeiul capacităţei individuale şi a muncii productive. – Omul nou isvorît din procesul de interiorizare. Biruinţa asupra fiecăruia si asupra întregului suflet romînesc. – Omul nou soldat al credinţei si al muncii legionare.

I

Nevoia unui spirit veghetor şi călăuzitor pentru Romînime s’a făcut simțită îndată ce idealul secular al unirii se împlinise. Credinţa în puterea Romînismului ar fi trebuit neîncetat întărită, folosind o largă contribuţie a spiritualităţii latine, a cărei ramură trebue să ne considerăm în permanenţă. Ani dearîndul tineretul legionar s’a străduit să împletească specificul romînesc cu spiritui vremii, grăbind astfel închegarea unei doctrine naţionaliste.
Valoarea unei astfel de doctrine însă, nu s’a înţeles atît amar de vreme, datorită, în parte, şi influenţelor democratice şi demagogice, importate de peste graniţă. Astăzi, cînd miscarea legionară a biruit, reexaminarea problemei spiritului romînesc este imperios necesară, rezolvarea ei avînd mai multi sorti de izbîndă, decît oricînd.
Să lămurim ideile asupra puterii şi rostului spiritului romînesc, spre a pătrunde sensul lui adevărat.
Prin specificul, pe care poporul romîn îl are şi-l manifestă, ne distingem adînc chiar de vecinii nostri, convieţuitori ai Sud-Estului european; el alcătueste realitatea cea mai vie şi de nedistrus. Spiritualitatea românească, in caracteristicele ei vitale şi adînc înfipte în Neam, oricît de puţine ar fi, constitue sîmburele rezistenţei noastre; ea este prezentă, fără să fie vizibilă si de aceea, ea capătă o valoare atemporală, neputînd fi sfărâmată de nici un mijloc material. Dar, cu o condiţie: să fie într’adevăr romînească, adică simţită, trăită de Naţie.
Lecţia trecutului nu trebue dispreţuită. Să ne amintim că prin acest spirit etnic, am dăinuit dealungul veacurilor, în ciuda faptului că asezările noastre, ca sate şi tîrguri, au fost deatîtea ori nimicite sau numai invadate de străini.
Existenta acestui spirit romînesc a asigurat în trecut împotrivirea cu succes faţă de încercările de desnaţionalizare. Transmiţîndu-se din generatie în generaţie, el a fost firul conducător şi reamintitor al obîrşiei si rostului nostru. Oricît de slab a fost în unele epoci, el n’a dispărut şi prin aceasta ne-a dat posibilitatea de perpetuare ca fiinţă etnică în massa slavă înconjurătoare.
Intrebarea care se pune este: dacă forma spiritului romînesc din trecut, spre care ne-am întoarce, ar putea să ne susţină în noianul de greutăţi din Europa de azi? Cred că nu. Intîi, pentrucă după războiul de întregire spiritul romînesc a fost slăbit in ce era mai puternic, în specificul său. Străinismul care a bîntuit ţara, nu făcea altceva decît să diminueze autohtonismul, în profitul ideilor mai largi de umanitate, de internaţionalism. Al doilea, potenţialul sufletesc, necesar pentru a te împotrivi cu arma unei agresiuni, trebue să fie incomparabil mai mare decît în trecut, atît din cauza conditiilor moderne de luptă, cît şi a nivelului ridicat, atins în pregătirea de război de cel mai puternic dintre actualii beligeranti, de Germani. Cine vrea să fie tare trebue să aibe ochii la cei tari.
Iată cede două cauze principale – insufcienţa trecutuluă şi cerinţele prezentului – care impun ca munca de refacere a zestrei noastre etnice să se întemeeze pe o idee mare, care să constitue, în acelaş timp, baza concepţiei despre viaţă.

II

Ce ne spune experienţa celorlalte popoare? Sub ochii noştri se desfăşoară drama sîngeroasă a războiului şi vedem ţări bogate în industrii şi armament, care au primit lovituri grele, pderzîndu-şi independenta sau teritorii, pentrucă si-au pus toată nădejdea în material şi nu au socotit la justa valoare forţa omului ce-l însufleţeşte. Ele nu şi-au făurit o armură sufletească. Au uitat că sufletul poate înzeci puterea brută a materialului.
Invăţămîntul este că fără însufletirea dată de un principiu spiritual nu poti smulge victoria. De aceea, trebue să ne pregătim pentru orice eventualitate, înarmîndu-ne cu un sufllet nou, şi, încrezători în vitalitatea neamului românesc, să procedăm cît mai grabnic la făurirea acestui suflet, dat fiind marile fapte de armă ce se săvîrşesc în clipa de faţă în Europa.
Ce ne spune cxperienţa recentă a poporului nostru?
Din cauza slabei conduceri a statului şi a păcatelor de care 
a suferit elita politică a fostului regim, am ajuns cu hotarele Țării vrernelnic ciuntite.
Stim de asemenea, ca înlăuntrul acestor hotare prefacerile politice, produse de izbînda legionară, îşi urmează cursul cu scop de mai bună orînduială.
Intelepciunea cu care deastădată s’a înteles sensul vremurilor este chezăşia că evolutia firească a poporului romîn duce la o Romînie mai tare. Această tărie a Romîniei izvorăste din convingerea fiecăruia dintre noi, că marele Căpitan a înteles profetic destinul Neamului, precum şi din bărbăţia noastră dîrză de a afirma ideea romînească. Aceste determinante ale spiritualitătii sunt şi temelia eticei nationale.
Prin ce se deosebeşte legionarul de naţionalistul din vechea concepţie?
Legionarul se deosebeşte de naţionalistul cunoscut în Romînia politicianizată, prin aceea că el priveşte mai mult spre viitor, decît spre trecut. Patriotul democraţiilor trăia din trecut, căci prezentul era absorbit de politicul deformat din partide. Intre trecut şi viitor sufletul cinstit simţea un gol. De aici inacţiunea, lipsa de avînt, cu toate că el purta năzuinţa nationalistă, că el doria ca Patria să se înalţe.
Legionarul, întruchipare nouă a Romînismului, stăpînit de neastîmpărul realizărilor, vede în faptă cea mai strălucită mărturie a gîndului adînc si a voinţei die fier. Patriotul politicianizat dorea progresul, legionarul îl înfăptueste. A dori un lucru bun pentru toţi din jurul tău este un merit, dar a crea ceva nou pentru Neam, care să însemne un pas de propăşire, este o putere. Legionarul reprezintă forma desăvîrşită a naţionalistului. Dinamismul legionarismului, călit de asprimea încercărilor si dominat de o înaltă ţinută etică este caracteristica prevestitoare de bine a mişcării.

III

Experienţa romînească scoate la iveală nevoia de a asigura desvoltarea potenţialului sufletesc al Naţiei şi de a făuri un piedestal solid optimismului generaţiei noastre.
Pentru această operă gigantică, legionarismul ne-a descoperit un adevăr, de o valoare etică supremă, pentru vieaţa pămîntească: un adevărat Romîn este acela, care poate duce o viaţă eliberată de plăcerile trecătoare ale materialismului şi o poate situa pe un plan spiritual eroic. Legionarilor trebue să le 
fim recunoscători că, datorită lor s’au desprins zăgazurile si naţionalismul poate înălţa sufletul.
Putem, ce vrem? Cum? Ar exista alternativa, să nu putem înfăptui ceea ce vrem? Da. In viaţa popoarelor, ca si a indivizilor se întîmplă uneori ca să se dorească un lucru, fără însă a-l putea înfăptui, fie din pricină că lipseşte persistenţa, fie conditţiile necesare realizării. In ce priveste forta persistenţei, ea depinde de noi, însă imprejurărille depind şi de alţii.
Pentru crearea acestei forţe, de ce are nevoie Romînia de astăzi?
Credem că, în primul rînd, Romînia are nevoie astăzi de o înaltă constiinţă a rostului ei pe aceste meleaguri, de caractere robuste si sustinute de o iubire fanatică de ţară. Are nevoie de o armată fanatizată pentru cauza romînească.
Virtuţi ca cele amintite mai sus, s’au gasit şi în Romînia dinaintea anului 1940, dar erau rare si posesorii lor se pierdeau în massa celorlalţi, asa că acţiunea oamenilor cinstiţi se mărginea la o rezistenţă limitată, în asteptarea îndreptării. Vremurile ce le trăim, ca si nevoile războiului modern, cer virtuţi patriotice la toţi cetăţenii si ceva mai mult, le reclamă desvoltate intr’un grad superlativ. lnversunarea în apărare, ca si elanul în ofensivă sunt sigure cînd armata luptă si pentru o ordine morală, pentru o cvedinţă plină de sens social, politic. Fără un astfel de înţeles, potenţialul sufletesc al unei naţiuni armate se va putea cu greu situa deasupra stărilor comune.
In cazul nostru, fundamentul unui atare potenţial nu poate fi decît romînismul legionar. Vorbind de Romînism, afirmăm că el trebue să ingădue integrarea tuturor cetăţenilor romîni, cu singura condiţie ca fiecare să admită primatul lui. Vorbind de legionarism ridicăm ideea de desăvîrsire a Romînismului la înălţimea unei credinţe.
Legionarismal este credinţa care stăpîneşte sufletele. Prin credinţă se descoperă ţelul îndepărtat spre care ne mînă destinul. Raţiunea este prea slabă pentru a lumina calea destinului, iar voinţa neîndestulătoare. Insufleţirea pe care credinţa ţi-o dărueste este adîncă. Ea se sprijină pe straturile profunde ale fiintei psihice. Inconstientul, prin simţirile sedimentate, ţîsneşte, numai cînd omul crede.
Năvalnicul fior al credinţei inundă cîmpul raţiunii şi-i dă o susţinere, pe care o vedem la martiri, la sfinţi, la eroi. Iată de ce legionarismul este, în primal rînd, o credinţă. Presentimentul de a te afla pe drumul drept al inteligenţei este imboldul marilor fapte. “Cred – cum îmi spunea in 1938, un intelectual german – şi acesta mi-e deajuns”. Credinţa răspunde astfel şi la problemele pe care raţiunea nu le poate discerne.
Siguranţa aceasta interioară o poate aprecia numai cine o posedă, adică ea nu poate fi obţinută pe cale silogistică, a judecătii din viaţa cotidiană, deci apreciată cu mijloacele de cunoaştere a faptelor simple, de suprafaţă.
Dacă raţiunea este considerată pe o treaptă mai apropiată de vremelnic decît credinţa, judecata nu pierde din importanta, ci ea capătă un sprijin
.
Credinta ajută pe indivud să răzbată îndoiala trecînd peste oscilatiile gândirii.
Credinta, ca forma de întelegere, este subiectivă, însă fondul ei este obiectiv. Esenta valorilor ei componente este filtrată de profunda cugetare a unei elite, prin urmare avem o participare a colectivitătii, care obiectivează ideile.
De aceea, credinta face să se nască în individ sentimentul de solidaritate, de împărtăşire a ideei cu atîtia altii. Acest sentiment dă sensatia definitivului, oferind reazim tuturor încercărilor de jertfă.
Credinţa legionară este de natură mistică. „Flămânzi, săraci, dar tari în credinţă” (N. Totu). Această credintă se fundează şi pe preceptele creştinismului, atît de pretuite de Corneliu Codreanu. Aşa se explică, cum legionarismul a adus lumină în sufletul oamenilor, chiar şi a acelor mai simpli, cari au intuit cu ajutorul credintei ţelul legionar desbrăcat de bunurile pămînteşti vremelnice. Prin acest substrat religios, legionarismul depăşeşte fascismul si national-socialismul.
Iată marea şi perm,anenta valoare a credintei şi a puteril de jertfă care constitue coordonatele spirituale ale legionarismului.
Din credintă fanatică s’a ivit puterea de jertfă, acea “trăire vie şi eroică a jertfei legionare”, cum a zis Ion Moţa, “acea dăruire totală pentru răscumpărarea unui mai bun destin românesc”.
Iată marea şi permanenta valoare a credintei, care constitue darea coordonatelor spirituale ale legionarismului.
Credinta şi puterea de jertfă legionară, sălăşluind în fiecare din noi şi avînd o parte comună tuturora, topeşte toate asperităþile şi încheagă armonios într’un TOT fortele romîneşti. După cum o credintă reflectă în societate un spirit religios, tot aşa credinta legionară sădită în noi, creiază spiritul
 
legionar, a cărui urmă se va găsi în orice manifestare a noastră. Acest spirit ne va ajuta să ne dăm seama că suntem un TOT indivizibil, o vointă, un popor. Purtători ai acestui spirit pur romînesc, vom înfrunta cu mai mult curaj, la nevoie, primejdiile ce ar pîndi Neamul. Legionarismul este altoirea spiritului romînesc cu acele caracteristice impuse de asprele vremuri ce le trăim. Reînnoirea Romîniei prin elanul legionar crează avîntul bărbătesc, atît de necesar marilor înfăptuiri. Prin el se va putea stăvili mai uşor eventuala furtună, chiar daeă ea va fi si de oţel.

IV


Vremurile de azi cer oameni pregătiţi pentru ele. Legea istorică prevede că după fiecare războiu, structura statului suferă în mod inevitabil schimbări. Aşa a fost la 1916, aşa este în zilele lui 1940. Schimbarea aceasta se prezintă sub forma ivirii de valori reînnăscute pentru conducere si a unei circulaţii mai vii a elitelor. Sensul acestei renasteri trebue să fie clar înţeles.
Prefacerile ce au loc în statul romîn, vor fi încununate de succes şi în măsura in care se va putea desvolta un romîn mai bine închegat. sufleteşte, prin urmare un om nou. Om nou, ca 
o necesitate a evoluţiei societătii noastre, începe să devină acela care admite interesul Natiei ca o conditie hotărîtoare în selecţionarea elitelor. Valoarea fortei fiecăruia se obiectivează prin aportul ei faţă de interesul general.
Dispreţuind „relaţia” ca mijloc de cîstigare a situatiei materiale şi sociale, omul nou proclamă ca principiu al vietii sale şi al societătii în care trăeste, criteriul selectionării valorilor romînesti pe temeiul capacitătii individuale şi a muncii productive. Această capacitate trebue să reprezinte o energie bine structurată cu sens national. Viaţa nouă cere împlinirea de fapte ce s’au lăsat asteptate. Fapta dezinteresată conţine ceva din eroism, ea este cerută de sufletul populaţiei însetat de dreptate şi omenie.
Omul nou nu poate fi conceput fără bogăţia sufletească care să se reverse sub forma dinamică a vieţii pline de elan creator. Structurn lui va izbi prin aspectul ei energetic. Selecţiunea obiectivă a capacitătilor, în functie de promovarea interesului naţional, constitue o altă coordonată a legionarismului. Omul nou este pătruns de ideea depăsirii omului vechiu.
 Transformarea sufleteasca este indispensabilă. Apa vie a sufletului nu poate veni de undeva din afară, ci din lăuntrul fiintei noastre. Iată santierul legionar la care fiecare este chemat să participe, controlat în primul rînd de constiinta romînească.
N
oua orînduială trebue să aibă ca obiect intîiu spiritualul. Ea este opera forului interior omenesc. Frămîntarea lăuntrică a omului duce la o bună sau slabă interiorizare. Din tumultul procesului de interiorizare – cu sens pozitiv – se va ivi un stil al vieţii sufletesti, care va contribui si el la crearea tipului de energie umană. Omul nou aşteptat de toţi, dar nedefinit de nimeni în trecut, înseamnă, în primul rînd, spirit nou. O structură a acestuia mai conturată, pentru anumite cerinţe ale vremurilor, va înlesni si făurirea omlui nou.
Pornind dela această interiorizare, caracteristica vieţii noui, ne întrebăm în puterea cui stă posibilitatea de a înfăptui acest om nou? Fireşte, a noastră a tuturora!
Virtual, fiecare poartă ceva din comoara de virtuţi, dar numai cel cu credinţă în Patrie şi în idealul legionar o poate descoperi.
Iată de ce se impune pentru oricare reexaminarea forului interior. Acolo trebue să începem să clădim. Dar, în aşa fel ca idealul fiecăruia să cuprindă valorile etice superioare ale legionarismului, “ca să ucidem în noi puftele de bogatie materială, trăind o vieaţă aspră si severă, înlăturînd exploatarea omului de către om, jertfind totul pentru Tară si apărînd mişcarea legionară”.
Prima biruintă este asupra fiecăruia însuşi şi asupra tuturora. Iata întîia etapă a politicei de stat legionar. Cînd mişcarea legionara va cuceri întregul suflet romînesc şi convingerea fiecăruia va căpăta avîntul creator, atunci statul legionar va fi expresia puternică si curată a mişcării si nimeni nu-l va mai putea schimba.
Idealul adevăratului romîn este să fie soldat legionar, cu arma în timp de războiu, cu fapta constructivă pentru Neam, în timp de pace.
Tara are nevoie numai de soldaţi: soldaţi ai credinţei si ai muncii legionare.
Cine vrea să învingă, să creadă fanatic în biruinţă, pentrucă avînd credinţa în ea, va putea izbîndi. Aceasta este una din tainele biruinţei.
CONST. ATANASIU
Revista “Insemnări Sociologice”, Anul IV, Nr. 4, 15 Oct 1940