Garda de Fier

Concepţia legionară pune accentul pe neam, pe naţiune, ca forme organice şi integrale de viaţă” – Traian Herseni

Revista “Insemnări Sociologice“. Director: Traian Brăileanu. Anul IV. Nr. 5, 1 Noemvrie 1940
Istoria doctrinelor sociale ne înfăţişeazã numeroase concepţii care s’au însumat în chip arbitrar sub aceeaşi denumire cu toate cã purced din principii cu totul deosebite şi practic duc la o completã desbinare. Este şi soarta naţionalismului. Sub termenul acesta se înţeleg azi concepţii de viaţă cu totul diferite, care stîrnesc adeseori nedumerirea celor neobişnuiţi cu mînuirea nuanţelor.
Cîţi oameni de treabă nu dădeau pînă eri sfatul că toti naţionaliştii trebue să se strîngă şi să lucreze laolaltă pentru propăsirea ţării. Si cîţi nu se declarã singuri naţionalişti, fără să priceapă de ce nu sunt consideraţi ca atare şi nu sunt lăsaţi să intre în rînduri.
S’ar putea ca unii sã fie de rea credinţă, dar cei mai mulţi sunt naivi şi străini de realitate.
De fapt există mai multe feluri de concepţii naţionaliste. Cele răspîndite pînă la revoluţiile totalitare din Germania şi Italia erau concepţiile naţionaliste reacţionare, care se opuneau cu înverşunare transformãrilor ivite în structura socială a lumii moderne, naţionalismul conservator, adică al marilor proprietari, al moştenitorilor de titluri şi privilegii nobilitare, – apoi concepţiile naţionaliste de clasã, mai cu seamã concepţiile liberale şi ţărăniste, care tindeau să valorifice în noua rînduială europeană fortele clasei burgheze sau ale clasei ţărăneşti.
Pe o poziţie reacţionară sau pe o poziţie progresistã, concepţiile acestea n’au nimic de a face cu naţionalismul propriu zis, pentrucă în centrul acestor preocupări nu găsim natiunea, ci o singură categorie de oameni din sînul naţiunii, care se strădueste să trăiască din exploatarea celorlalte categorii de oameni.
O concepţie conservatoare care se ridicã împotriva imitaţiei şi a importului de civilizaţie, adică împotriva tuturor schimbãrilor neprielnice, poate fi nationalistă în mãsura în care prin lupta aceasta o natiune este ferită de părăsirea traditiilor ei organice, – dar puterea ei nu constã în dragostea de tarã, ci în dragostea de privilegii, la care o anumitã clasă de oameni nu vrea să renunte. Acelasi lucru cu concepţiile liberale şi ţărăniste.
Puterea lor purcede din dorinta de a crea o viaţă mai bună anumitor clase sociale. Liberalul de pildã, este adeseori antisemit, dar nu este antisemit pentrucă îşi dă seama de toti termenii problemei ovreesti, ci pur si simplu pentrucă ovreiul se iveste ca un concurent primejdios în cîmpul său de afaceri. Dacă ovreiul este asociat, nu concurent, el devine pentru liberal un cetãtean care merită toatã ocrotirea statului.
Conservatorul iubeste trecutul si se lipeste de traditie pentrucă numai asa îsi poate asigura privilegiile născute din trecut si mentinute prin traditie.
Liberalul şi tărănistul sunt nationalisti numai în limita intereselor pe care le reprezintă. Pentru ei nationalismul este o armă de apãrare sau de atac, un mijloc de a-si asigura succesul în lupta pentru interese. Cu alte cuvinte, în conceptii de acestea nationalismul se iveste ca o întîmplare convenabilă si dispare îndatã ce nu-si mai îndeplineste rosturile.
Conceptia nationalistă a vremurilor noastre, din care face parte ca o pozitie bine distinctă şi conceptia legionarã, este cu totul altceva.
Conceptia legionară pune accentul pe neam, pe natiune, ca forme organice si integrale de viată. De aceea conceptia legionară se deosebeste neted, atît de vechile forme de nationalism, cît si de conceptiile socialiste si comuniste.
Conceptia legionarã nu izvorăste din interesele ascunse ale vreunei clase. Ea se înaltă din nevoia de reconstructie nationalã si deci în lumina ei neamul truce înaintea oricãrei clase sociale si oricãror categorii de indivizi.
Dacã liberalismul se bazează pe burghezie, tărănismul pe plugărime, comunismul pe proletariat, legionarismul se bazeazã pe toate fortele creatoare ale neamului si tinde la organizarea si sporirea neîncetatã a acestora.
După conceptia legionară atît clasele sociale, cît si indivizii sunt subordonati organic neamului. Interesele unei clase sociale nu pot fi tinute în seamã decît în mãsura în care ele nu contrazic interesele natiunii, iar valoarea indivizilor se măsoară în functie de contributia lor la viata si desvoltarea natiunii. Aceste două principii sunt esentiale.
Nicio clasă socialã n’are drept la privilegii. Nicio clasă socială n’are drept să se desvolte în detrimentul altei clase sociale. Lupta de clasă propovăduită de marxism apare ca o grosolanã eroare de perspectivă, de cîte ori nu este o tactică vicleană de distrugere a neamurilor crestine de către organizatiile zise internationale sau umanitariste, adică în realitate de către organizatiile sovine si imperialiste ale iudaismului.
Marxismul propovădueste lupta de clasă pentrucă în timp ce fiii aceluasi neam se războesc între ei pentru interesele lor meschine, si puterea de vitalitate a neamului scade, evreii se pot infiltra linistit si pot pune stăpînire fără luptă si fără să se observe, pe toate posturile de comandã. Teoria luptei de clasã a izvorît din nevoia de viată a unui popor care se vrea pe sine stăpîn pe toate popoarele lumii, dar care fuge de lupta dreaptã, căci nu se simte în stare sã învingã prin mijloace fãtise. Liberaliamul, tărănismul si conservatorismul, poate fără să vrea si chiar fără să stie, au servit prin lupta lor împotriva altor clase nationale, planul de cucerire a lumii de cître evreii mesianici.
Conceptia legionară nu se lasă înselată de aparente. Dacă fată de evrei cere o separatie completă, nu vede în clasele sociale decît o organizare a puterilor de productie a unei natiuni, o diviziune firească a muncii, impusã de cerintele moderne de viată, asa dar o completare reciprocă de activităti care nu se pot desvolta decît una prin alta. Perspectiva legionară exclude deci lupta de clasă si arată necesitatea imperioasã, pe viată si pe moarte, a colaborãrii organice dintre toate părtile care compun o natiune. Frontul de luptă se întoarce înlãuntru numai fată de elementele parazitare, în întelesul că ele trebuesc complet eliminate.
După conceptia Căpitanuluî, care este conceptia tuturor legionarilor săi, într’o natiune nu existã decît elemente creatoare si elemente distrugătoare, elemente productive si elemente profitoare. Legiunea cuprinde în rîndurile ei si face apel numai la cele dintîi, si cautã să îndepãrteze cu desãvîrsire tot ce e potrivnic desvoltãrii firesti a neamului si pe toti cei care trãiesc din exploatarea altora. Acapararea drepturilor nationale de către o clasã socialã sau si mai rău, de către o clică oarecare, este o crimã împotriva neamului. Exploatarea omului de catre om este o situatie care trebue să înceteze. Căpitanul a spus-o răspicat si noi nu facem decît să ascultăm poruncile lui.
Statul Legionar nu este un stat de clasã, ci un instrument politic, prin care neamul îsi asigură expansiunea si apărarea în lumea din afarã si îsi organizeazã puterile creatoare cu care este înzestrat. Statul însusi este subordonat deci neamului. Statul nu are nicio ratiune de a fi dacã neamul nu se pãstreazã si nu se desvoltã prin el spre forme din ce in ce mai înalte de viată. De aceea statul nu poate fi uzurpat si folosit împotriva neamului, fără a se condamna singur la pieire.
Statul legionar se bazeazã pe patria legionară. Din pricina aceasta în sînul său trebue să-si gãseascã ocrotire deopotrivã muncitorii, tăranii, negustorii, meseriasii, industriasii, intelectualii si oricare categorie de producători, dacă ei se situeazã pe linia neamului si îsi încadreazã strãduintele lor temporale în străduintele eterne ale neamului.
Ocrotirea statului legionar se extinde însă si asupra ceior oropsiti de soartã, asupra celor slabi si nevoiasi, dacã fãrã vina lor au fost învinsi de împrejurãri si pusi în imposibilitate să se mai ridice singuri. Patria este a tuturora, fie că sunt puternici, fie că sunt slabi. Din sînul ei se exclud numai cei răi, cei care gresesc fatã de neam si nu vor să-si rãscumpere greselile. De aceea conceptia socialã a Legiunii îmbină ideea de stat cu ideea de patrie si socoteste cã singurul izvor creator de viată deplină si înfloritoare este iubirea de oameni. In societate un om valoreazã atît cît iubeste pe altii si se jertfeste pentru ei si atît cît este iubit si urmat de semenii sãi.
Căpitanul a devenit Căpitan prin dragostea legionarilor săi si rămîne în istorie prin jertfa sa cutremurãtoare pentru izbăvirea neamului.
Statul legionar trebue să valorifice mereu patria legionară. Legea patriei este însã legea iubirii. Se vor ridica în fruntea celorlalti cei care sunt capabili de iubire si de jertfă si vor apartine patriei si vor fi ocrotiti de statul înăltat de ea, cei care cred în destinele patriei si luptă pentru strălucirea ei.
In noua ordine socială deosebirile de castă, de clasă si de familie cad – erarhia se stabileste după puterea de iubire din care purced puterea de muncã si de credintă si puterea de luptă si de jertfă.
Traian HERSENI
Revista “Insemnări Sociologice“. Director: Traian Brăileanu. Anul IV. Nr. 5, 1 Noemvrie 1940