PÂNĂ CÂND…
Straje neclintită…
Pentru Dumnezeu, pentru ţara lui
Legea este sfântă, grija orişicui,
Nu mai este vreme, nu vrem împrumut
Apărăm cu cinste tot ce am avut.
Ne zâmbesc străinii hulpavi la hotar
Stropii cu otravă întind în pahar,
Copii îi adună de pe străzi, din case
Mame privesc jalea, plâng neputincioase.
Soarele nu-i soare, raze pârjolesc
S’a întins prea mult pustiul grotesc,
Bucăţi din ţarină s’au vândut bizar
Lacrimi, umilinţă, secetă, amar.
Până când se strânge lanţul umilinţei
Până când se întinde timpul neputinţei,
Până când cu toţii în genunchi vom sta
Până când, o Doamne, mai putem răbda?
Români, România-grădină sfinţită
Vin alţii, o lasă mereu neîngrijită,
Neghina tot creşte iar bobul de grâu
Se scutură ‘n locul secatului râu.
Umiliţi atâta, trupu’ istovit
Pare fără vlagă, TU ne-ai părăsit
Intristaţi am spune în necazu’ nost;
-Iisuse reînalţă NEAMUL cum a fost.
Asta ni-i rugarea, fie în bun ceas
Oricine s’audă lacrima din glas,
Inima ce plânge, zbuciumul firesc
Din suflet strigarea în grai românesc.
Autor: Omu’ de sub cruce
