La hramul Paraclisului ridicat pe locul fostei Mânăstiri Mislea
Aspazia Oţel Petrescu în anii studenţiei…
Emoţionantul mesaj al doamnei Aspazia OŢEL PETRESCU (Roman, jud. Neamţ) la hramul Paraclisului ridicat pe locul fostei Mânăstiri Mislea ajunsă cumplită închisoare de femei în care şi-au aflat loc de pătimire atâtea suflete alese ale lui Hristos – pilde de eroism feminin până la mucenicie:
Cinstiţi Sfinţiţi Părinţi, binecredincioasă asistenţă, dragi fraţi şi iubite surori,
Iată-ne din nou pe ogorul parfumat cu miresmele duhovniceşti ale vechii mânăstiri mislene reînviată smerit prin Paraclisul nostru care ne adună an de an sub sfântul omofor al Maicii Domnului ca să ne închinăm Sfintei Sale Naşteri.
Vă primim cu foarte modestele noastre mijloace dar cu inimile pline de fericire că aţi părăsit pentru o zi Babilonul biciuit de faptele urii şi ale apostaziei şi aţi venit să ne bucurăm împreună de sărbătoarea organizată pentru dumneavoastră în numele Domnului nostru Iisus Hristos şi al binecuvântatei Sale Mame. Vă iubim nespus că aţi binevoit să vă uniţi cu noi în rugăciune şi să ne înveşmântăm împreună sufletele atât de mult obidite, în haina de sărbătoare a acestei zile plină de farmecul şi misterul ce îndumnezeieşte minunata Naştere care a reînviat SPERANŢA.
Aşadar, cu fruntea plecată, într-un singur gând şi într-o unică simţire, să proslăvim cu evlavie şi cu recunoştinţă pe Doamna care a însemnat pentru noi Fântâna Darurilor. Să proslăvim Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria! Preamilostivă Doamnă, îţi încredinţăm Ţie trecutul, prezentul şi viitorul patriei noastre române, întreagă şi nedespărţită.
Primeşte, Preamilostivă Doamnă, neamul nostru oropsit şi obidit în sfânta Ta strajă şi fă-ne unelte ale Voinţei Divine. Coboară în iadul nostru interior ca să aprinzi în sufletele noastre rugul nemistuit al milostivirii Tale. Ajută-ne să acceptăm ispăşirile izbăvitoare căci numai aşa vom primi duh întăritor, numai aşa vom putea trece peste fiare, peste năpârci ca să poposim la picioarele Tale.
Dragii mei, ne-am adunat ca de obicei în această toamnă ca să aducem şi un gând de gratitudine pentru toţi cei ce au oferit jertfa lor de viaţă pentru Învierea Neamului Românesc. Am venit să mărturisim că jertfa lor ne este far călăuzitor pe drumul ce ne-a fost dat să-l parcurgem, la rândul nostru, ca ostaşi ai lui Hristos.
Pildele celor jertfiţi ne eliberează de frică şi ne arată că, în pofida celor mai oarbe violenţe se pot stinge vieţi dar niciodată nu se va stinge ardoarea celor hotărâţi să lupte pentru idealurile supreme.
Ei au depăşit cu vitejie cele mai severe încercări şi au parcurs cu credinţa lor, pas cu pas, drumul care ducea de la temniţă la iubirea eliberatoare, la Taborul izbăvitor. Mulţi au căzut pe cale răpuşi, le-a fost luată viaţa, dar ce glorie magnifică i-a înveşmântat ca mucenici jertfiţi pe nedrept pentru o cauză dreaptă!
Ei ne-au arătat că prigoana, oricât ar fi ea de amară, este Cineva fără limite,care a trecut prin moarte şi a biruit-o şi care îl însoţeşte neabătut pe mărturisitor înorice restrişte s-ar afla. Hristos este acest însoţitor Care Îşi pune mâna pe umărulluptătorilor cu blândeţe, cu iubire, cu compasiune. El este pentru ei un ocean de pace şi de lumină, o imensă iubire eliberatoare plină de tandreţe şi putere.
Martirii noştri ne învaţă că singura cale de a primi ajutorul lui Hristos este rugăciunea ce se alimentează din iubire, cu deosebire rugăciunea făcută în comun. Comuniunea trăită ca serviciu divin de întrajutorare ne dă o nădejde fermă ce-şi trage seva din iubire. Iubirea este comuniunea cu Dumnezeu şi cu ceilalţi de lângă tine şi fără această comuniune lumea este doar tristeţe şi dezolare.
În cea mai cruntă temniţă, când se rugau împreună, jertfitorii nu se mai simţeau pierduţi, părăsiţi, izolaţi, ci ocrotiţi şi binecuvântaţi, fericiţi că în profunzimea tuturor trăirilor lor se afla iubirea. Jertfa martirilor o simţim şi azi şi acum ca o revărsare de lumină, de pace, de iubire; acea iubire care ne eliberează de constrângeri şi ne dă speranţa că viziunea clară, sinceră şi directă a martirilor noştri se va împlini odată şi odată, oricât de crunte şi amare vor fi împilările ce au fost, sunt şi mai stau să vină.
Avem speranţa că, alături de exemplul lor, ne regăsim propria noastră inimă, o inimă care să exprime cu curaj omul întreg, nedespărţit, capabil să se ridice către Domnul prin rugăciune.
Aici şi acum cred că putem spune cu sinceritate:
„Doamne, ia din pieptul meu inima împietrită şi dăruieşte-mi o inimă vie, sensibilă pentru normele divine şi care nu poate fi redusă la tăcere atunci când luptă să ardă rădăcinile răului.”
Nădăjduiesc că această rugăciune făcută împreună pentru inima noastră arată că în acel moment ea a fost mai blândă, mai caldă, mai iubitoare; că gândul nostru a fost mai frumos, mai nobil, mai curat; că sufletul nostru a fost mai credincios şi asemeni unui potir plin cu vinul iubirii de Dumnezeu, de ţară, de neam, de cel de lângă noi; că ne-am simţit pentru o clipă rumânul şi creştinul care întinde spre Dumnezeu palma deschisă în care şi-a pus tot sufletul şi toată nădejdea.
Mislea, 8 Septembrie 2012
