Garda de Fier

Copiii Legiunii în tabăra dela Carmen Sylva…

Revista “Insemnări Sociologice“. Director: Traian Brăileanu. Anul IV. Nr. 5, 1 Noemvrie 1940

Răul din lume trebuia să fie biruit. O promisese Tatăl în clipa primei victorii a Răului, în momentul păcătuirii lui Adam. Cum avea să fie învins ? Prin venirea şi jertfirea Fiului. Prin moartea şi învierea Lui, boldul mortii s’a nimicit, puterea iadului a încetat. Aşa învată, aşa cîntă Biserica si aşa este. Ce însemnează aceasta ? Că omul a devenit beneficiarul gratuit al jertfei şi expierii Fiului ? Că nu mai există Răul ? Nicidecum. Dacă Răul nu ar mai fi trebuit să existe, nu i s’ar fi dat dela început posibilitatea de existentă. Incoronarea omului cu unul din atributele Divinitătii, libertatea, ducea implicit la crearea unui domeniu în care această libertate se putea pune în valoare. Deaceea se spune în Scriptură că s’a pus în fata omului binele şi răul, întunericul şi lumina, pentru libera lui alegere. Destinul lui de om consta tocmai, ca în această libertate deplină, să se străduiască a voi şi a înfăptui binele. După păcat, Răul era atotstăpînitor. Indiferent de bine sau rău, omul cădea în lotul şi împărăţia Răului. De aici necceitatea venirii Mîntuitorului, înfrîngerea iadului şi liberarea celor ce s’au străduit pentru realizarea împărătiei Luminii. Cu venirea biruintei, Răul a încetat: nu ca existentă, ci ca putere.

Putem oare spune că nu e o biruintă complectă ? Dimpotrivă: este singura şi perfecta biruintă. Că omul a rămas să dea mai departe lupta cu Răul ? Adevărat. Aceasta tocmai pentru a nu i se răpi libertatea, pentru a fi creatorul destinului său. După biruintă, i s’a dat posibilitatea şi siguranta victoriei. Are la îndemînă harul pe care l-a adus Iisus prin jertfa sa. Se poate împărtăsi cu el numai în comunitatea Bisericii. In afară de Biserică, omul nu poate găsi mîntuirea. Singur, este neputincios. Lupta contra Răului se dă prin Biserică. Deaceea Biserica din această lume se numeşte şi este luptătoare, iar creştinul, ostaş al lui Hristos.
Legiunea a biruit. Trebuia să biruiască. Pentrucă a crezut. A crezut în Dumnezeu. A crezut în putinta nimicirii răului. A crezut în puterea jertfei. A crezut în valorile Neamului. Ce însemnează această biruintă? Exact – desigur pe alt plan – ceeace a însemnat biruinta creştină: nimicirea răului, nu ca existentă, ci ca putere. S’a dat posibilitatea înfăptuirii binelui. S’a dat putinta luptei victorioase. Este biruinta perfectă, biruinta care ne trebue. Deaceea trebueşte înteleasă ca atare. Nu
este dăruirea unei existente fericite, ci putinta realizării acelei fericiri. Realizarea se face prin Legiune, numai prin ea. Ca şi Biserica, Legiunea este luptătoare. Fericirea constă, în prim rînd, în participarea la această luptă. Cel care ia parte la ea se numeşte legionar. Acest nume nu se poate căpăta în alt chip.
Multi doresc să devină legionari. Legiunea însăşi cheamă la aceasta. Iisus a chemat pe om în comunitatea bisericii. Căpitanul a chemat şi cheamă pe om în cuib. Cum nu există creştin în afară de biserică, aşa nu poate existia legionar în afară de cuib. Viata legionară este în cuib. Şantierul, tabăra şi toate celelalte manifestări de trăire legionară sunt prelungiri ale vietii de cuib. Pentru aşezările temeinice ale Neamului, Căpitanul a pus temelie de neclintit cuibul. Despre valoarea lui îşi vor spune cuvîntul pînă peste veacuri toti educatorii, sociologii şi economiştii. Insemnătatea lui trece putinta noastră de a o pune în lumină. Dusmanii Legiunii i-au înteles valoarea. Deaceea au urît atît de mult pe Căpitan. Deaceea au fost atît de înverşunati. Deaceea au practicat crima. Rămîne să-i înteleagă valoarea cei multi, cei cari vor să devină legionari. Pentrucă ni se spune: Vreau să viu la voi, dar nu găsesc necesar să intru în cuib; sau: Dacă intru în cuib, o iau dela început ?
Spunem răspicat: Nu există început, cum nu există nici sfîrşit, pentru viata în cuib. Dacă ai fi legionar de o sută de ani, tot în cuib îti vei trăi viata. Cuibul este o şcoală şi mai mult
decît atît. Căpitanul în Cărticica sefului de cuib scrie: Cuibul adunat este o biserică. In cuib te desbraci de grijile mărunte şi-ti închini gîndurile Partiei, aşa cum în biserică le închini lui Dumnezeu. “Ceasul de şedintă al cuibului este ceasul Patriei”. Atunci te simti solidar cu legionarii în viată şi în comunitatea martirilor Legiunii. Acolo faci exercitii de tăcere şi meditatie. Din cuib se iau hotărîri si planuri de lucru. Banul dat la sfîrsitul şedinţei, fie chiar un leu , te deprinde a jertfi pentru patrie. Intr’un cuvînt, cuibul este isvorul de har pentru viata legionară.
Dar noi înţelegem ezitarea de a intra în cuib. Se pare că jignim personalitatea noastră şi abdicăm dela ea. Este în parte adevărat, dar această renuntare, spune genial Căpitanul, deoarece este făcută pentru un scop mare, este de esentă spirituală superioară. Şi apoi, dacă nu voim a jertfi, nu putem deveni legionai, căci Legiunea presupune jertfire, iar elita legionară se alege după criteriul jertfei.
Biruinta legionară a venit. Cum a venit si biruinta creştină. Este o biruintă legată de lupta continuă, pentru ca toti să poată lua parte la ea. Fericirea de a lupta, pentru Patrie, după biruintă, este cel mai mare dar pe care Căpitanul îl pune la îndemîna tuturor.
TH. FECIORU
Revista “Insemnări Sociologice“. Director: Traian Brăileanu. Anul IV. Nr. 5, 1 Noemvrie 1940