Garda de Fier

1950: Piaţa Catedralei din Florenţa, Italia – reîntâlnirea fraţilor Ion şi Traian Golea

Între faptele cele mai măreţe de ispăşire pentru Neamul Românesc ale fiilor pământului nostru, se numără şi aceea a sacrificiului incomensurabil al celor intraţi de-acum cu adevărat în frumoasa legendă românească: “Paraşutiştii”, sau mai bine zis, “Cei Treisprezece”! Sacrificiul, eroismul şi jertfa de care au dat dovadă, ca un scump talisman lăsat Neamului pe care l-au iubit şi pentru care au mers la moarte cu sufletul senin şi curat, sunt adevărate semne de atotputernicie ancestrală românească. Intraţi de timpuriu în şcoala marilor caractere, aceşti eroi nu au dezminţit prin faptele lor decât pecetea nemărginitei lor iubiri pentru oamenii şi pământul sacru al vetrei din care s’au născut şi crescut. Gestul lor, neasemuit de înălţător: un mare moment de Măreţie şi de Biruinţă! Despre unul dintre aceşti eroi, Ion Golea, cadrat în şcoala marilor caractere, ni se  vorbeşte într’un articol demn de subliniat: “Ion Golea provenea din buchetul de ţărani înmiresmaţi de pe Târnava Mică. A crescut cu dragoste şi cu credinţă, strălucind în toate. Chemarea de sus l-a ales pentru rostuirile dreptăţii Neamului. S’a dăruit cu toată fiinţa sa cerului divin şi pământului său drag şi sfânt. A platit cu viaţa, curajul, demnitatea, credinţa şi dragostea sa. Cioplit din voioşia cristalină a cerului, Ion Golea a înmugurit în pădurea verde de la Fetea. În el nu s’a prohodit senzaţia primejdiei, căci s’a durat haiduc al cruntelor bejenii, care s’au ridicat împotriva rânduielilor… Si-a încropit din descătuşări cărări de luptă pentru a deschide zările speranţelor. Si-a zăvorât toate filele din albumul destinului cu peceţile credinţei. Zilele sale, cenuşeresele, le-a mocnit în psalmi dreptăţii, le-a tivit cu raze şi le-a brodat primăverii sale. Din dorurile treze a împodobit mângâieri de zori, iar trilul sfânt de ciocârlie, i-a presărat voioşia cu o luncă de flori. Neastâmpărul tinereţii i-a adunat gândurile, l-a înmiresmat cu nădejdi de trandafir, risipindu-şi visurile rupte. Ca un potir de cer şi-a pregatit denia mare, cu fruntea lină şi catifelată scăldată’n picuri de lumină.”  (Gh. Constantin Nistoroiu – “Crucea şi învierea în poezia Golgotei româneşti”).
Faptul că tot mai mulţi tineri se angrenează astăzi în cunoaşterea martirajului românesc, nu poate decât să ne bucure. Este chezăşia şi dovada supremă că astfel de momente de înălţătoare simţire românească, trezesc spiritele noii generaţii decisă de-acum să cunoască Istoria Adevărată.
Ca un preambul la faptele echipelor de paraşutişti din anii ’50, trebuie să menţionăm şi să accentuam că echipele legionare de paraşutişti şi-au început activitatea încă din toamna anului 1944, ca stare imediată de luptă împotriva comunismului după ocuparea ţării de către trupele sovietice în August 1944. Cadrul preponderent al acestor acţiuni a constat în faptul că s’au refăcut legăturile legionarilor din Exil, recte Guvernul Naţional Român dela Viena, cu grupurile legionare de conducere desemnate din Tară, acţionând la ordinele Guvernului Naţional condus de Horia Sima. După înfrângerea Germaniei si terminarea celui de-al doilea război mondial, legăturile cu Tara au fost în mare parte menţinute prin curieri. Existau trei stagii de curieri pentru joncţiunea de măsuri între Mişcarea Legionară din Exil şi cea din Tară: curierii cu misiuni ultrasecrete, ajungând individual, deobicei după străbaterea teritoriului nord-vestic al Serbiei; curierii dubli cu popas în Banatul Sârbesc, informaţiile fiind preluate printr’un curier local şi transmise de acesta la destinaţie; curierii folosiţi prin filiera secretă din sud-vestul Ungariei. A existat şi varianta “Bulgaria”, folosită de altfel cu succes în câteva rânduri, totuşi abandonată la final.
Paraşutarea echipei “Jaques” formată din Ion Golea, Ion Samoilă şi Ion Tolan, a avut loc în luna Noembrie a anului 1951, în apropiere de localitatea Agnita, în pădurile Ruja-Apoş. Alte echipe speciale legionare au fost apoi paraşutate în România în cursul următorilor ani, după ce în prealabil echipa “Jaques” a stabilit legătura cu multe alte elemente angajate deja în lupta de rezistenţă, creîndu-se astfel o puternică bază de susţinere şi combatere anticomunistă, cu axa cea mai importantă de operaţiune: Braşov – Bucureşti. Astfel, un an mai târziu, în cursul nopţii de 1 spre 2 Octombrie 1952, au fost lansaţi într’o zonă de lângă Calafat, Mircea Popovici şi Alexandru Tănase care făceau parte din echipa cu indicativul “Robert”. Si-a luat apoi zborul spre ţară echipa “Pascal” formată din Gheorghe Gheorghiu, Făt Savu şi Constantin Gigi, fiind paraşutaţi în noaptea de 1 Iulie 1953, în Munţii Apuseni, urmată în cursul aceleiaşi nopti de 30 Iunie spre 1 Iulie, de echipa “Fiii Patriei” compusă din Gavril Pop, Sabin Mare şi Ilie Rada, care au fost paraşutaţi în zona de nord-vest a ţării, în partea de conjunctură teritorială dintre judeţele Satu Mare, Sălaj şi Bihor. Tot în cursul verii, din Grecia a mai fost paraşutat şi Toma Bebi, dar care, odată cu ajungerea sa la sol, s’a predat imediat autorităţilor comuniste, colaborând cu serviciile Securităţii până la prinderea celorlalţi paraşutişti.
Este important de remarcat faptul că, în toată această perioadă de activitate clandestină, mii de oameni s’au implicat în ajutorarea paraşutiştilor legionari printr’un conglomerat de acţiuni dintre cele mai periculoase, riscându-şi viaţa benevol, încleştaţi cot la cot împotriva regimului comunist de sorginte străină. Istoria de Mâine a Neamului Românesc va şti să-i răsplătească şi să-i aşeze pe aceşti Eroi în Panteonul Martirilor Neamului Românesc. Această istorie nu s’a scris încă, dar ea va fi scrisă de urmaşii noştri, de fiii Neamului de Mâine ca o datorie de merit nepieritor a românismului nostru.
Nicolae NIŢĂ

Facsimil din caietul de notiţe aparţinând lui Ion Golea, scrise în timpul instruirii…

Caietul cu “probleme speciale” aparţinând lui Ion Golea