LUI VASILE STATE (+ 22 Septembrie, 1939) de Radu Pătrăşcanu
Mâini nevrednice au venit să te ia,
Pentrucă sufletul tău n’a fost vândut;
Frate, stelele la moartea ta
In picături de plâns s’au prefăcut.
Ai murit şi n’a ştiut nimeni că eşti erou;
Toamna te-a luat cu ea pe totdeauna —
Ţi-a fost cerul boltă de cavou
Şi candelă de aur, luna.
N’ai avut sicriu — pământul
Lângă piept a vrut ca să te poarte;
Noi îţi ducem, frate, legământul
Ca să îl simţi şi dincolo de moarte.
Am voi să-ţi punem şi o cruce,
Dar nu-i slobod după vrerea noastră;
Nici troiţe nu mai sunt pe la răscruce,
Nici frânturi de soare la fereastră.
Peste tine or să treacă multe toamne
Când va fi şi pe aici dreptate
Şi o mână meşteră o să ‘nsamne
In litanii de istorii, moartea lui Vasile State.
Adjud, 1940
Radu PĂTRĂŞCANU
PASĂREA MĂIASTRĂ
Pentru camarada Aura Davideanu
Priviţi ce toamnă calmă e afară.
Cum te îmbie crengile de tei!
Privighetoarea’n zări albastre sboară
Şi plouă melodii în urma ei.
Lin coborînd din slava ‘nmiresmată
La geamul închisorii se opri,
S’aducă între ziduri înc’odată
Sbor luminos ca zorile de zi.
Cad trilurile : grindină de stele
Şi desnădejdile în suflet mor.
Întemniţaţii cată la zăbrele:
Le pare chinul aspru mai uşor.
Ei văd arhangheli albi pe căi cu lună
Ce-şi joacă armăsarii’n frâu pe loc,
Şi năvălind apoi ca o furtună
Sfărâmă ziduri cu săbii de foc.
Dar iată că din negura albastră
Înfricoşate zvonuri s’au pornit,
Vestind că biata pasăre măiastră
Pierdută e sub zidul prăbuşit.
Ea a căzut, dar jertfa-i luminoasă
Va străluci ca magicul ei ghiers.
Ca în legendă, umbra-i fu aleasă
Spre-a-şi creşte zidul, noul univers.
Victor MĂGURĂ
CÂNTA UN LEGIONAR ÎN DRUM SPRE MOARTE
Cânta un legionar în drum spre moarte,
şi’n glasul lui de sânge şi lumină
era văpaia jertfelor curate,
pe-altare de credinţă mai senină.
— „Frunză verde brad de pe Rarău,
Căpitane, Căpitanul meu,
astăzi mă închin lui Dumnezeu
să mă ardă ‘n focul sufletului Tău.
Căpitane, Căpitane sfânt,
cântecul mi-e rugă de pământ,
dar mi-a fost viaţa flacără şi-avânt
pentr’o Ţară nouă, pentru-al Tău cuvânt.
Frunză verde’n zori de primăvară
drumul meu pe nimeni să nu doară,
căci din el mai mândră-o să răsară
Biruinţa noastră legionară.
Căpitane, înger răstignit pe zare,
umbre verzi mă poartă ‘n lină înnălţare,
şi svoneşte ‘n juru-mi rugă de iertare
pentru viaţa stinsă fără lumânare”.
Cânta un legionar în drum spre moarte, —
şi răsărea pe cer în limpede tăcere
un nou luceafăr să-l păzească ‘n noapte,
până-or vesti Arhangheli prea sfânta Înviere.
28 Septembrie 1939
George IONAŞCU
