Garda de Fier

Foi volante
Pe prietenul meu, Poetul, l-am întâlnit аseară într’o sta­ţie de tramvai. Înfăşurat într’o şubă flocoasă, cu căciula trasă peste ochi, semăna mai mult a neguţător de vinuri, decât a potrivitor de cuvinte. I-am strâns mâna şi l-am întrebat, fără a bănui prea multe, ce mai e nou. El însă m’a privit amuzat şi a râs din toată ini­ma: „Cum nu ştii că locuesc la ţară, la moşia unor rubede­nii ale mele? S’ar chema că sunt şi un pic de fermier”. Ne­dumerirea mea bucureşteană, amestecată cu dulcea obo­seală a unui local de noapte din ajun, se pare că l-a întă­râtat pe prietenul meu Poetul. M’a luat de braţ şi m’a purtat dealungul unei străduţe, vorbindu-mi cam astfel:

„Mi-am luat rămas bun dela Capitală, m’am însurat cu o fată bună, (aici eu zâmbii cam fără voie) hotărîndu-mă să mă retrag la ţară, ca un senior feudal ce se respectă. Acuma că a trecut toamna şi că in­trăm în iarnă, am venit să-mi cumpăr câteva cărţi şi vreo ze­ce testele de hârtie. Acolo poa­te că am să şi scriu. E drept că nu e lumină electrică şi nici telefon, dar în cămin ard nişte buşteni de brad, încât ţi-e mai  mare dragul să-i asculţi. Nevasta a uitat să mai fie mon­denă şi acum învaţă să încondeieze cu acul marame pes­triţe. Eu stau şi tac. Timpul tre­ce ca un car cu fân,iar uneori se aude din şopron cum cade rugina de pe pluguri. Vacile mugesc în grajduri, iar în coşare cocenii de porumb tros­nesc şi se rup. La prânz am o foame de lup şi seara la fel. Am învăţat să cunosc cartofii săpunari şi să curăţ păstăile uscate. In cămară, pe un mor­man de romane şi de poezii de Géraldy, am pus laptele să se acrească; lingura de lemn aş teaptă albă şi cuminte în ser­tarul bufetului. Prin ogradă mai goneşte un pui aiurit la care privesc cu o rece melan­colie, gândindu-mă profund la ciorba de mâine. Şi ardei roşu. Totul fuge încet. Găinile se ouă şi din când în când, râmnesc la două ouă la pahar, cu sare şi piper. De Crăciun vom coace plăcinte şi vom ceti pe Horatiu: „Vides ut alta stet nive candidum, Soracte…” Dar plec, să nu se închidă prăvă­liile!”
Prietenul meu, Poetul, а de­venit fermier. Poate că va face comerţ de unt şi brânzeturi. Ce calm şi frumos!