ELEGIA FRUNŢII de Sergiu Cristian
S’au topit, pe rând, în tihnă,
Zările pentru odihnă.
Trist, cu glasurile sumbre,
S’au întins tăceri şi umbre.
Peste umeri mari de cer
Trece-o boare de mister…
Din tăcerea de sub frunte
A irumpt isvor de munte.
Sub pleoapele închise
Cresc nestăvilite vise…
Şi spre zările din mine
Trec chervane de lumine…
Pentru cine ard făclii
Peste albe veşnicii ?
Pentru cine plâng în soare
Glasurile lăcrămioare
Pentru cine scriu aceste
Gânduri albe de poveste
Cine-a plâns între perdele
Pentru visurile mele ?
Cine mi-a aprins sub frunte
Dorul crestelor de munte ?
Cine mâinile mi-alină
Cu săruturi de lumină ?
Clipa ‘şi trece veacul. Unde
S’ar topi în mers de unde
toate visurile mele
răsleţite printre stele ? !
Către care vis de mare
Mă vor duce căi amare?…
Sergiu CRISTIAN
Revista “Gândirea”, Ianuarie 1941
