Garda de Fier

Dormi, copilul mamei, că-i târziu.
Plânge-o pasăre ‘ntr’un pom pustiu
Şi din creasta nopţii bate vânt…
Eu ţi-oi spune basme şi-am să-ţi cânt,
Basme de azur şi de pământ, –
Bate noaptea ‘n geamuri şi-i târziu…
Dormi, odorul mamei, pui sglobiu…

Ne privesc neliniştiţi din rame,
Moşii cu pistoale şi dulame.
Toţi s’au irosit în bătălie.
Toţi în pumnii tăi ar vrea să’nvie,
Pe cărări de dor şi haiducie,
Să mai ţină roibi buieci de coame,
Intre codrii lor străbuni şi crame;
Să mai joace hora la chindie,
Cu străinii’n crâncena urgie,
Gile să le deie pe vecie.
Dormi că îngerul de gând îţi ştie,
Puiul mamei, crin de bucurie…

Despre ei baladele ne spun:
Unii se topiră în surghiun;
Alţii’n ocne, alţii prin prigoane.
Numai lacrimi, doruri de codane,
Candelă şi rugă la icoane…
Nu vezi ochii lor arzând blesteme?
Lânceziţi de linişte şi vreme,
Glasul lor se’nalţă să te cheme;
Ca o goarnă bate prin goruni,
Să ridici un steag şi să-i răzbuni,
Vifore de flinte şi furtuni.
Dormi odor, pe vatra din străbuni,
Vâlvătaie ‘ncinsă sub cărbuni,
Dor iubit de visuri şi minuni…

Caii lor bat obcine’n trecut.
Ei trăiră veacul şi-au văzut
Neamul, numai gemete, sub cnut.
Şi-astăzi merg cu tine’n viitor.
Roibul tău s’adapă’n ţărmul lor.
Ei te cresc pe zare ca pe-o rugă.
Vreau cu tine din mormânt să fugă,
Cum gorunii rupţi din rădăcină,
Se visează’n creste de lumină.
Stau în noaptea trează şi pândesc
Să te vadă mândru măr domnesc
Inflorind pe plaiuri şi pe grui,
Ca’n colindele cu Lerui-Lui,
Puiul mamei drag şi-al dorului…

Ochi adânci ca negrele bulboane,
Uite-l şi pe tata, din icoane
El sa stins în lanţuri şi’n obadă
Şi te-aşteaptă dincolo’n baladă,
Sub cătuşe-i putreziră anii
Nedreptăţi l-au supt şi bolovanii,
Că l-au pus în temniţă duşmanii,
Nani, dorul drag al mamei, nani…

Creşti pe zi cât şapte, că te-aşteaptă
Neamul pe doinei lui cea dreaptă.
Tot urcând cu carul şi cu boii,
Neamul doinei, Dunarea nevoii…
Că-l tot mână crivăţul nebun
Spre Siberii negre de surghiun
Şi’n răsvratul lui cu uragane,
Vrea oţel scrâşnit din iatagane…

Dormi,odorul mamei, şi creşti mare,
Crăişor cu spada grea de soare.
Pumnul, jurământ şi răzbunare,
Dintr’un svâcnet sute să doboare,
Coif să poarte’n zări şi flinte grele
Genele de jele să ne spele…
Ei te văd cu ele cum vei bate,
Din amara foame de dreptate
Venetici şi lifte depărtate;
Dormi, copile, stele lămurate…

Creşti voinic, odorule creşti mare,
Că s’arată’n zare strămurare:
Spada’n pumnii tăi înfierbântată
Să mai treacă prin duşmani odată.
Neamul ni-i răpus acum şi slab
Şi s’adună’n tine ca’ntr’un jgheab,
Crăişor de oşti şi pârcălab,
Voevod de Tarã, Basarab…

Creşti, odor, că venetici ne pradă.
Neamul cere-o nouã cruciadã.
Creşti cât bradul verde din livadă
Şi-urcă-te cu neamul spre baladă…
Tu vei creşte… Mama o să scadă,
Şi-i pleca, şi mama o să plângă,
Dorule şi-o lacrimã nătângă…
Şi-o să-ţi ţese brâiele’n ozoare
Şi chimirul închistrit cu soare,
Bunda cu argint la mânecare,
Apteptând să vii din lumea mare…

Plâng şi văd cum îţi croieşte cale,
Panoplia plină de pistoale…
Ai să creşti haiduc şi crai de plai
Şi-ai să râzi de lege şi de rai…
Vei sfârşi sub răngi şi sub jungher,
Pentru Tarã, pentru Neam şi Cer…
Dormi, că mi-te-aşteaptã vremi de ger,
Dorul mamei, floare de prier…

Şi-mi ve i fi de-apururi mai departe.
Zilele mi-or creşte mai desarte,
Şi-o să plâng şi n’o să înţeleg…
Neamul vostru-a fost aşa, întreg:
Ne-aţi trecut prin inimi şi-aţi plecat,
Să vă bateţi crâncen prin veleat,
Noi mereu să lăcrimăm pe zare:
Vine astăzi, vine mâne oare?…

Şi-o să-ţi plângă’n prag, de dor, şi-o fată,
Dragoste, cu inima curată.
De pe-acuma, poate, ea te-aşteaptă,
Ca să-i pui inel în mâna dreaptă.
Ca să plângă, peste ani, ferbinte,
Alte cruci şi alte oseminte.
Să-şi cerneascã ceru’n testemel,
Moarte cu rugina pe inel ,
Nuntă cu luceafăr vătăjel,
Mugur, puiul mamei, mugurel…

Ei i-au descântat de dor, bunice,
Să te-aştepte vara, la colnice;
Dragostea şi zâmbetul de pască,
Crinii sângelui să-ţi dăruiască.
Să-i rodeşti sub frânghie şi iie
Altă temniţă şi haiducie,
Puiul mamei, brad de vitejie…

Dormi, odor, în dragoste’născut,
Că’ntr’o zi te-or înturna pe scut.
Şi mi-or ninge iernile’n cosiţă.
Legănă-te, verde frunzuliţă;
Şi amar s’or bucura duşmanii;
Ci tu-i fi sub ceruri cu vultanii,
Crăişorii toţi, şi căpitanii…
Drag gorunul mamei, nani, nani…
Vasile POSTEUCĂ
Revista “Vers”, Anul 4, Nr. 1, 1954