P L U G U Ş O R U L
Si’mpărţea trei colacei
La copiii mititei.
Mânaţi măi: hăi, hăi!
Aho, aho, copii si fraţi
Stati puţin si nu mânaţi,
Lângă boi v-alăturaţi
Si cuvântul mi-ascultaţi:
Bădica Traian
Si-a încălecat
Pe-un cal învăţat,
Cu seaua de aur,
Cu frâu de mătasă,
Cât viţa de groasă.
Ca s’aleagă-un loc curat
De arat si semănat.
Si’n curând s’a apucat,
În lungis
Si’n curmezis.
S’a apucat într’o Joi,
C’un plug cu doisprezece boi:
În coada cu dalbei,
În frunte ţintatei.
Mânaţi flăcăi: hăi, hăi!
Brazda neagră a răsturnat
Si prin brazde-a semănat
Grâu mărunt si grâu de vară,
Să dea Domnul să răsară.
Iată, mare, s’a stârnit,
Un vânt mare pe pământ
Si ploi multe după vânt,
Si sămânţa a’ncoltit
La lună, la săptămână
Îsi umplu cu aur mâna.
De i-a dat Dumnezeu roadă
Si de-i grâul răsărit
Si de-i spicul aurit.
Mânati flăcăi: hăi, hăi!
Traian iute s’a întors…
Si din grajd pe loc a scos
Un alt cal mai năzdrăvan,
Cum îi place lui Traian:
Negru ca corbul
Iute ca focul,
De nu-l prindea locul;
Cu potcoave de argint
Ce sunt spornici la fugit.
El voios a’ncălecat,
La Tighina a plecat
Si otel a cumpărat
Ca să facă seceri mari
Pentru secerători tari.
Si să facă seceri mici
Pentru copilasi voinici.
Si-a strâns fine si vecine
Si vreo trei babe bătrâne,
Care stiu rândul la pâne;
Si pe câmp i-a dus
Si pe toti i-a pus,
La lucrul pământului
In răcoarea vântului.
Ei cu stânga apucau
Si cu dreapta secerau
Si prin lan înaintau
De părea că înotau.
Mânati măi: hăi, hăi!
Altii în urma lor legau
Si clăi mândre ridicau,
Apoi carele’ncărcau
Si pe toate le cărau
În capul pământului,
În bătaia vântului.
Si clăi mândre ridicau,
Apoi carele’ncărcau
Si pe toate le cărau
În capul pământului,
În bătaia vântului.
Arie pe loc faceau
Si grâul îl treerau;
Harabale încărcau
Si la moară le porneau.
Si turnau deasupra’n cos
Grâu măruntel de cel ros,
De sub piatră în covată
Curgea făina curată.
Zeciuiala morii da
Si voios se înturna.
Iară mândra jupâneasă
Auzea tocmai din casă
Chiotul flăcăilor
Scârtâitul carelor.
Mânati măi: hăi, hăi!
În cămară ea mergea
Si din cui îsi alegea
Sita mare si cam deasă
Tot ca pânza de mătasă
Si cernea, mare, cernea,
Ninsoare se asternea;
Apoi pâne plămădea
Si-o lăsa până dospea;
Colacei că învârtea
Pe lopata mi-i culca
Si’n cuptor mi-i arunca;
Apoi iară cu lopata,
Rumeni îi scotea si… gata!
Atunci ea ’mpărtea vreo cinci,
La flăcăii cei voinici
Si’mpartea trei colacei
La copiii mititei.
Mânati măi: hăi, hăi!
Cum a dat Dumnezeu an,
Holde mândre lui Traian,
Asfel sa dea si la voi
Ca s’avem parte si noi.
Să vă fie casa, casă;
Să vă fie masa, masă;
Tot cu mesele întinse
Si făcliile aprinse.
Si la anul să trăiti,
Să vă găsim înfloriti,
Ca merii,
Ca perii,
În mijlocul verii,
Ca toamna cea bogată
De toate ’ndestulată.
Aho, aho!
